În mod normal, un furuncul se formează prin infectarea unei glande sebacee şi apare de regulă în zona axilelor, în zona din jurul anusului sau vaginului, în zona inghinală sau pe bărbie. La început se prezintă ca un coş şi, progresiv, devine tot mai mare şi mai dureros, datorită unei infecţii bacteriene (de obicei stafilococice). Coşurile, abcesele şi furunculele apar subit şi în 24 de ore se pot umple de puroi, pentru a se vindeca mai apoi într-o formă mai lentă; în cazul furunculelor, vindcarea lor spontană poate dura între zece zile şi o lună.
Furunculul poate apărea fie ca urmare a infecţiei cu stafilococul auriu, alte bacterii sau fungi de pe suprafaţa pielii care intră uşor în ţesutul subcatanat sau în glandele sudoripare, prin intermediul unui canal provocat de lezarea firului de păr. De asemenea, furunculele mai pot fi cauzate de o igienă incorectă şi de o dietă dezechilibrată.
Diagnisticul de furuncul se bazează în principal pe aspectul cutanat, unele cazuri fiind însă destul de complexe (numeroase furuncule în diferite zone ale corpului) şi necesită investigarea totală a pacientului. În plus, pentru siguranţa şi corectitudinea diagnosticului, sunt utilizate teste care constau în biopsii cutanate sau mucoase, hemograme sau hemoculturi care să pună în evidenţă exact bacteria care a cauzat infecţia.
De menţionat este faptul că un furuncul se poate vindeca de la sine, însă dacă se menţine mai mult de două săptămâni şi este însoţit de simptome precum febră, dureri, oboseală, inflamaţii cronice, este indicat să luăm în considerare o variantă de tratament.
De asemenea, când aceste furuncule reapar la intervale scurte de timp, trebuie să ne gândim la un tratament pentru întregul organism, care să includă schimbări în alimentaţie şi o igienă adecvată.
În primul rând, se va recurge la o aplicaţie locală de căldură, cu ajuoturl unei pungi cu apă fierbinte sau, mai bine chiar, printr-o cataplasmă cu argilă.
O soluţie excelentă ar fi o aplicaţie locală de căldură cu un remediu pe bază de seminţe de in: se umple o pungă mică de pânză cu seminţe de in (aproximativ o treime din capacitatea ei) şi se pune în apă clocotită; în felul acesta, seminţele se umflă şi ajung să umple întreaga pungă. Se scurge cu grijă apa în exces, apoi se aplică punga pe zona furunculului, la o temperatură suportabilă pentru piele şi se leagă cu bandaj de tifon. Se recomandă să se folosească două pungi, pentru a le alterna pe măsură ce una se răceşte.
Această metodă este eficientă deoarece seminţele de in conţin mucilagii şi acizi graşi esenţiali, care contribuie la maturarea furunculelor. În acelaşi scop se mai poate folosi şi făina de in.
Pentru a stimula coacerea furunculelor şi a abceselor este foarte eficientă folosirea unor împachetări fierbinţi, umezite cu decoct din scoarţă de stejar şi împrospătate frecvent pentru a se păstra fierbinţi. În iritaţiile foarte puternice, sunt preferabile împachetările reci cu arnică.
Şi seminţele de schinduf sunt excelente pentru tratarea furunculelor. Acestea se fierb în apă până când se obţine o pastă, care se aplică în strat gros pe o pânză de in, aplicată ulterior pe zona afectată.
În caz de supuraţii localizate, greu de redus, sunt recomandate unguentele pe bază de dud şi de cucută de apă, plante care au proprietăţi analgezice , datorită conţinutului de alcaloizi, şi care reduc intensitatea durerilor resimţite în zona respectivă.
Furunculoza rebelă se tratează atât extern cât şi pe cale internă. Întotdeauna punctul de plecare este tubul digestiv.
În mod regulat şi pe o perioadă mai lungă, se va administra o tizană (băutură asemănătoare ceaiului, făcută prin cufundarea unor ierburi, flori sau mirodenii în apa clocotită) uşor laxativă.
Un exemplu de reţetă de tizană este următoarea: urzică, păpădie, măceş, cruşin, frunze de Senna şi anason verde – în părţi egale – se pun două linguriţe din acest amestec într-o ceaşcă fierbinte şi se lasă acoperit timp de 20 de minute.
Se bea o ceaşcă dimineaţa şi una seara.