Aţi trecut prin perioade stresante, evenimente care v-au provocat anxietate sau pur şi simplu perioade pline, în care nu aţi avut suficient timp să vă odihniţi şi să vă refaceţi?
Ei bine, pericolul acestor situaţii este că la 3 luni după un „exces” de acest fel, este foarte probabil să apară depresia. De asemenea, riscul de depresie este foarte ridicat la 6 luni după un eveniment ameninţător pentru viaţă.
Se pare că există o relaţie complexă între situaţiile stresante, reacţia minţii şi a corpului la stres şi debutul unei depresii. Foarte mulţi oameni dezvoltă o depresie în urma unui eveniment care le traumatizează vieţile. Moartea cuiva drag, pierderea slujbei, sfârşitul unei relaţii se numără printre cele mai răspândite cauze ale stresului puternic.
Stresul poate să apară şi ca efect al unor evenimente pozitive cum ar fi căsătoria, mutarea în alt oraş sau obţinerea unui nou job. Oricare dintre aceste cauze, pozitive sau negative, pot fi legate indirect de declanşarea unei depresii.
Multe persoane reuşesc să treacă peste întâmplările traumatizante, astfel încât e greu de spus dacă acestea în sine provoacă depresia. Astfel, acelaşi tip de eveniment stresant poate provoca depresie la o persoană, în timp ce la alta nu.
Vă simţiţi epăşiţi de situaţie? Mergeţi la medic!
De obicei, mai multe evenimente de viaţă se petrec simultan: spre exemplu, putem avea parte, într-o perioadă scurtă de timp, de schimbări în condiţiile de locuit, la locul de muncă, probleme în relaţia cu superiorii, modificări în modul de petrecere a timpului liber şi îmbolnăvirea unui părinte. Adunând punctajul aferent fiecăruia dintre aceste evenimente de viaţă, vom vedea că scorul final de stres este foarte ridicat.
Astfel, în momentul în care ajungem la sentimente de anxietate, insomnii sau depresie, avem nevoie de ajutor în gestionarea situaţiei, iar psihiatrul este singurul care ne poate da o mână de ajutor. Tratamentul şi terapia pentru pacienţii bolnavi de depresie sunt factori cheie în menţinerea sub control a stărilor de tristeţe sau a gândurilor suicidare.