Cum se răspândesc coronavirusurile în interiorul unui avion. Un singur strănut poate infecta toţi pasagerii

O simulare grafică arată cât de rapid se pot infecta pasagerii dintr-un avion dacă o persoană tuşeşte sau strănută.
  • Publicat:
Cum se răspândesc coronavirusurile în interiorul unui avion. Un singur strănut poate infecta toţi pasagerii

O animaţie realizată de cercetătorii de la Purdue University School of Mechanical Engineering arată cât de rapid sunt răspândite particulele de salivă eliminate în timpul strănutului sau tusei în interiorul unui avion de pasageri. Simularea grafică a fost realizată în anul 2014, în timpul unui studiu privind modalitatea de transmitere a virusurilor în interiorul avioanelor, prin intermediul sistemului de ventilaţie, dar datele pot fi relevante şi în contextul actual al pandemiei de COVID-19.

Potrivit reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, virusul SARS-CoV-2 se transmite în principal prin inhalarea particulelor contaminate de salivă şi rareori, prin atingerea suprafeţelor contaminate şi, ulterior, a nasului, ochilor sau a gurii cu mâinile neigienizate.

Cu toate acestea, există suspiciuni că noul coronavirus s-ar putea transmite şi pe cale aeriană sau prin intermediul sistemelor de ventilaţie, cum ar fi aparatele de aer condiţionat, datele nefiind însă revizuite din punct de vedere ştiinţific.

De exemplu, o echipă de cercetători americani a descoperit în urma unui studiu de laborator că virusul SARS-CoV-2 poate supravieţui în aer până la 3 ore.

Animaţia din interiorul unui avion arată cum şi cât de repede se poate răspândi un virus într-un astfel de mediu: cele mai expuse persoane sunt, desigur, cele din proximitatea persoanei infectate care tuşeşte sau strănută, dar şi restul pasagerilor ajung să inhaleze într-un final particulele de salivă contaminate, ca urmare a aerului recirculat prin sistemul de ventilaţie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult