Fă-ţi testul care depistează riscul de osteoporoză! Durează doar un minut

Pentru a afla din timp dacă eşti la risc să dezvolţi această boală, fă-ţi testul FRAX, care durează doar un minut. Nu trebuie decât să răspunzi cu DA sau NU la întrebările de mai jos.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Fă-ţi testul care depistează riscul de osteoporoză! Durează doar un minut
Sursa foto: Centrul Medical Provita

Osteoporoza sau aşa-numita „boală a oaselor fragile” afectează mai bine de un milion de românce. Pentru că nu doare în stadiu incipient, multe dintre persoanele afectate nu se prezintă la doctor decât prea târziu, când tratamentul nu face decât să amelioreze cât de cât durerile, nicidecum să vindece boala în sine.

Pentru a afla din timp dacă eşti la risc să dezvolţi această boală, fă-ţi testul FRAX. Acesta durează doar un minut şi nu trebuie decât să răspunzi cu DA sau NU la întrebările de mai jos.

Evaluarea riscului de osteoporoză prin instrumentul FRAX este utilă atât pentru prevenirea, cât şi pentru diagnosticarea precoce a acestei afecţiuni.

Aceste evaluări sunt pe cât de simple şi la îndemâna tuturor, pe atât de utile în diagnosticarea osteoporozei.

Testul de un minut care prezice riscul de osteoporoză

Completarea acestei liste te poate ajuta să îţi dai seama dacă este nevoie să consulţi medicul pentru realizarea unor teste suplimentare şi, în mod particular, pentru măsurarea densităţii minerale osoase (osteodensitometria).

Reţine că doar medicul poate stabili cu certitudine diagnosticul de osteoporoză şi că acest test nu este un substitut al specialistului.

Răspunde cu DA sau NU:

  • 1. A avut unul dintre părinţi o fractură de şold după o cădere sau un traumatism minor?
  • 2. Ai avut vreo fractură după o cădere sau un traumatism?
  • 3. Menopauza s-a instalat înaintea vârstei de 45 de ani?
  • 4. Ai urmat tratamente cortizonice (prednison) mai mult de 6 luni?
  • 5. Ai scăzut în înălţime mai mult de 5 centimetri?
  • 6. Ţi-a lipsit menstruaţia timp de 12 luni sau mai mult (în afara gravidităţii sau a menopauzei)?
  • 7. Consumi băuturi alcoolice în mod regulat ?
  • 8. Suferi frecvent de diaree (cauzată de probleme precum boala celiacă sau Crohn)?

Dacă ai răspuns cu DA la majoritatea întrebărilor, poţi fi la risc de osteoporoză şi îţi recomandăm să te consulţi cu medicul ortoped, care te va informa ce analize sunt necesare mai departe. Vestea bună este că osteoporoza poate fi diagnosticată relativ uşor şi poate fi ţinută sub control.

Cere sfatul medicului în privinţa modificărilor pe care le poţi aduce în stilul tău de viaţă, pentru a reduce din timp riscul de osteoporoză.

Sursa foto: Centrul Medical Provita
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult