Autorităţile din Franţa atenţionează că anumite medicamente, administrate în doză crescută, ar putea agrava manifestările persoanelor infectate cu noul coronavirus, inclusiv cele tinere şi fără alte afecţiuni preexistente, scrie publicaţia Le Figaro. Printre acestea se numără ibuprofenul şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), precum şi cortizonul. Însă autorităţile germane contrazic afirmaţia, susţinând că aceasta nu se bazează pe dovezi ştiinţifice, ci doar pe observaţiile clinice ale anumitor medici.
Ministrul Sănătăţii din Franţa, Olivier Véran, a scris recent pe Twitter că ibuprofenul şi cortizonul sunt substanţe care pot reduce imunitatea şi recomandă, în schimb, administrarea de paracetamol pentru scăderea febrei, deoarece nu are efecte negative asupra sistemului imunitar.
Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt medicamente frecvent utilizate în ameliorarea durerii şi scăderii febrei, care pot fi eliberate fără reţetă medicală. Aceste substanţe pot deveni însă periculoase într-un context infecţios, atrag atenţia specialiştii francezi.
„În locul ibuprofenului şi al altor AINS (acid acetilsalicilic – aspirină -, diclofenac, naproxen, flurbiprofen, ketoprofen etc.), în caz de viroză sau altă infecţie virală, inclusiv COVID-19, se recomandă administrarea de paracetamol, dar fără a depăşi doza zilnică de 60 mg/kg/zi”, afirmă Jérôme Salomon, directorul general al Sănătăţii, solicitând totodată populaţiei să evite automedicaţia.
În cazul în care prezentaţi simptome specifice COVID-19, luaţi legătura telefonic cu medicul de familie!