Persoanele care beau mai multă apă consumă mai puţin zahăr, sare şi grăsimi saturate STUDIU

  • Publicat:
  • Actualizat:
Persoanele care beau mai multă apă consumă mai puţin zahăr, sare şi grăsimi saturate STUDIU

Un consum suficient de apă este evident important, dar un nou studiu arată că beneficiile creşterii cantităţii de apă poate fi chiar mai mare decât ne-am aştepta.

O cantitate mai mare de apă, un consum mai redus de calorii

Apa poate fi considerată cea mai bună prietenă a unei diete, spun specialiștii.

Dacă măreşti cantitatea de apă consumată chiar şi numai cu 1% reduci totalul caloriilor consumate (cu 8,6 calorii în medie), dar şi cantitatea de zahăr, sare şi grăsimi saturate.

“Impactul pe care consumul de apă îl are asupra dietei a fost același indiferent de rasă/etnicitate, educație, venit, sau greutatea corporală” a declarat liderul studiului Ruopeng An, profesor de kinetoterapie și sănătate comunitară într-un comunicat de presă.

Studiul, care a fost publicat în Journal of Human Nutrition and Dietetics, a analizat obiceiurile de consum a mai mult 18 mii de adulţi pe o perioadă de şapte ani. Cercetătorii au observat că persoanele care au mărit cantitatea de apă consumată cu unul sau trei pahare pe zi au consumat mai puţine calorii (între 68 şi 250 zilnic!).

Participanţii la studiu au consumat zilnic în medie 2,157 de calorii (mai mult în cazul bărbaţilor, mai puţin în cel al femeilor) şi au băut aproximativ 4.2 pahare de apă plată zilnic, aproximativ 30% din totalul necesar. Reducerea caloriilor a dus la o scădere de 78 – 235 de grame de sare, 5-18 grame de zahăr şi 7 şi 21 grame de colesterol.

Reducerea numărului de calorii şi a cantităţii de sare, zahăr şi grăsimi a fost mai mare la bărbaţi decât la femei, iar rezultatele au fost şi mai mari în cazul persoanelor în vârstă.

Există şi alte beneficii de care te poţi bucura dacă vei bea mai multă apă. De exemplu, un studiu din 2014 arată că hidratarea insuficientă are un impact asupra emoţiilor şi reacţiilor. Cu astfel de rezultate, nu ezita şi bea un pahar în plus!

Urmărește CSID.ro pe Google News