Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare catastrofală

Rezistenţa la antibiotice constituie o ameninţare globală "catastrofală" la acelaşi nivel cu terorismul şi încălzirea globală, a apreciat luni principalul consilier al guvernului britanic în materie de sănătate, relatează Mediafax.
  • Publicat:
Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare catastrofală

Rezistenţa la antibiotice constituie o ameninţare globală „catastrofală” la acelaşi nivel cu terorismul şi încălzirea globală, a apreciat luni principalul consilier al guvernului britanic în materie de sănătate, relatează Mediafax.

Sally Davies, chief medical officer, a subliniat că fenomenul constituie „o bombă cu efect întârziat”.

Aceasta a declarat că operaţii benigne ar putea deveni mortale în 20 de ani dacă pacienţii nu sunt în măsură să combată infecţia din cauza rezistenţei la antibiotice.

Profesorul în medicină a apreciat în consecinţă că un astfel de pericol trebuie adăugat pe lista guvernamentală ce cuprinde principalele pericole ce ameninţă ţara, inclusiv terorismul şi încălzirea globală.

Davies a recomandat guvernului britanic să ridice problema în cadrul următoarei reuniuni a miniştrilor Afacerilor Externe ai G8, ce va avea loc luna viitoare în Marea Britanie.

„Dacă nu acţionăm acum, în 20 de ani, fiecare dintre noi, internaţi pentru o operaţie chirurgicală minoră, va fi susceptibil să fie răpus de o infecţie banală rezistentă la antibiotice”, a declarat aceasta.

„Guvernele şi marile organizaţii din întreaga lume, inclusiv Organizaţia mondială a Sănătăţii (OMS) precum şi G8, trebuie să ia problema în serios”, a adăugat aceasta indicând că ministerul britanic al Sănătăţii va da în curând un exemplu, publicând planul său strategic antimicrobian pentru următorii cinci ani.

Urmărește CSID.ro pe Google News