Muzica pop poate ajuta pacienţii cu leziuni cerebrale severe să îşi recupereze amintirile, se arată într-un studiu efectuat în premieră de două cercetătoare din Australia şi Franţa, informează dailymail.co.uk, citată de Mediafax.
În cadrul studiului, publicat în revista Neuropsychological Rehabilitation, Amee Baird, de la Universitatea Newcastle din Australia, şi Séverine Samson, de la Universitatea Lille din Franţa, au pus cinci pacienţi cu leziuni cerebrale de durată să asculte înregistrări ale mai multor melodii pop.
Cântecele, pe care pacienţii le ascultaseră de-a lungul vieţii, au fost de asemenea ascultate de cinci subiecţi de control, fără leziuni cerebrale.
Toţi participanţii la experiment au fost rugaţi să noteze cât de familiari erau cu un anume cântec, dacă le-a plăcut şi ce amintiri evoca fiecărui subiect în parte.
Pacienţii cu leziuni cerebrale şi-au amintit acelaşi număr de lucruri ca şi persoanele care nu prezentau aceste leziuni, când au ascultat un cântec familiar.
Numai un pacient din patru şi-a amintit lucruri care nu aveau legătură cu muzica, iar cântecele care evocau o amintire anume au fost mai familiare şi mai plăcute decât celelalte.
Descoperirile arată că muzica este un stimul eficient pentru suscitarea amintirilor din propria viaţă şi că aceasta ar putea avea efecte benefice în recuperarea după amnezia autobiografică (…)
, au afirmat cercetătoarele, care speră că, într-o bună zi, vor putea înţelege „mecanismele ce stau la baza efectului de stimulare a memoriei pe care îl are muzica”.