Desi nu este la fel de „popular” ca fratele lui, cancerul de col uterin, cancerul ovarian reprezinta o amenintare serioasa la viata femeii si, deci, trebuie sa-i acordam si lui atentie.
Urmand aceasta directie, cercetatorii britanici s-au pus de acord asupra unei conduite medicale pe care o recomanda tuturor femeilor ce prezinta simptome precum: balonare frecventa, senzatie de satietate instalata repede in timpul mesei, nevoia frecventa sau urgenta de a urina, durere in abdomenul inferior.
Femeile aflate in grupa de risc crescut sunt cele care au depasit pragul celor 50 de ani si care, in plus, se plang de simptome ce sugereaza debutul sindromului colonului iritabil.
SCI rareori se instaleaza dupa aceasta varsta, insa semnele lui pot masca prezenta cancerului ovarian.
Pentru oricare dintre aceste situatii, expertii recomanda teste de sange care pun in evidenta nivelul antigenului cancer CA 125, o proteina localizata la suprafata celulelor maligne.
Daca nivelul ei este ingrijorator (mai mare de 35 IU/ml) se recomanda o ecografie pelviana si o programare la oncolog.