În mod normal, durata ovulaţiei este de 12 până la 48 de ore, dar potenţialul de fertilitate este între şapte şi 10 zile, iar asta pentru că spermatozoizii trăiesc până la cinci zile în aparatul reproducător feminin. Ovulaţia reprezintă momentul în care ovulul este eliminat de către ovar. Acesta supravieţuieşte până la 48 de ore, aceasta fiind considerată perioada de ovulaţie. Aşadar, dacă îţi doreşti să rămâi însărcinată, ar trebui ca actul sexual să aibă loc cu o zi, cel mult două înainte de ovulaţie.
Deşi nu este cea mai sigură metodă, metoda calendarului este cea mai uşoară dintre toate şi te poate ajuta să ţii cont de datele în care eşti fertilă. Achiziţionează sau fă-ţi propriul calendar pentru a începe lunar să ţii cont de ciclul menstrual. Încercuieşte prima zi a menstruaţiei şi ţine cont de durata ciclului care, în medie, ar trebui să fie de 28 de zile. Ţine cont de numărul de zile din fiecare ciclu, inclusiv prima zi de menstruaţie. Ultima zi a fiecărui ciclu este ziua dinainte de începerea următoarei menstruaţii. Monitorizează-ţi ciclul menstrual în felul acesta pentru 8-12 menstruaţii şi, cu cât ai mai multe date similare, cu atât calendarul va fi mai sigur.
Mucusul de la nivelul uterului este o substanţă protectoare care suferă schimbări în diferite faze ale ciclului menstrual. Corpul produce mai mult mucus în apropierea ovulaţiei pentru a ajuta la facilitarea fertilizării oului. Odată ce reuşeşti să îţi dai seama de aceste schimbări, poţi folosi această metodă pentru a prezice ziua în care te afli la ovulaţie. Mai exact, această secreţie trebuie verificată în fiecare zi de la terminarea menstruaţiei şi notată fiecare schimbare care apare pe parcursul ciclului. Vor fi zile în care mucusul este uscat şi zile în care acesta are o consistenţă aproasă, lipicioasă sau destul de densă. De asemenea, nu uita să ţii cont şi de schimbările de miros, culoare şi textură. Alăptatul, infecţiile, anumite medicamente şi alte circumstanţe pot afecta mucoasa uterului aşadar, asigură-te că notezi şi prezenţa acestor factori. Pentru interpretarea datelor, ovulaţia are loc în ziua în care mucusul uterului este foarte umed şi alunecos.
Înainte de ovulaţie, temperatura corpului creşte, apoi rămâne constantă până la următoarea menstruaţie. Ziua în care eşti fertilă, cu şanse mari de a rămâne însărcinată, este chiar ziua dinainte de creşterea temperaturii. Şi, pentru că temperatura corpului se schimbă de la o zi la alta, termometrele clasice nu vor oferi rezultate prea clare. Aşadar, cele digitale sunt ideale în acest proces, mai ales că diferenţele de temperatură sunt mici.
În toată această perioadă trebuie să-ţi iei temperatura zilnic şi să ţii cont de datele obţinute în urma fluctuaţiilor. Ideal este ca temperatura corpului să fie luată dimineaţa, după cel puţin cinci ore de somn sau chiar înainte de culcare. Temperatura medie a corpului unei femei este de 35.6–36.7ºC înainte de ovulaţie şi 36.1–37.2ºC după ovulaţie.
În magazine sau în farmacii poţi achiziţiona testele care indică ovulaţia. Acestea sunt nişte kit-uri care ajută la detectarea cantităţii de hormon LH din urină, care creşte cu o zi sau două înainte de ovulaţie. Testul pentru ovulaţie este similar testului de sarcină şi se urmăresc aceiaşi paşi. Totuşi, ţine cont şi de cantitatea de apă pe care ai consumat-o înainte de a face testul. Urina concentrată sau diluată poate oferi rezultate diferite. Pentru cele mai bune rezultate, evită consumul de cofeină, alcool, apa în exces sau deshidratarea.
O vizită la medicul ginecolog este mult mai eficientă decât metodele la care poţi apela acasă. Poţi face numeroase teste, de sânge pentru a măsura nivelul de progesteron şi alţi hormoni sau teste pentru a detecta dacă există nereguli în privinţa funcţiilor tiroidei sau a nivelului de prolactină. De asemenea, un test cu ultrasunete poate fi folosit pentru depistarea neregulilor de la nivelul aparatului reproducător care pot afecta ovulaţia. Chiar şi patenerul trebuie să facă astfel de teste pentru infertilitate. În cazul lor, se începe cu spermograma, iar mai apoi examenul cu ultrasunete pentru detectarea posibilelor probleme ale aparatului reproducător masculin. Dacă medicul este suspicios sau dacă analizele arată că eşti infertilă, va recomanda un tratament în funcţie de situaţia în care vă aflaţi.