Ciclul menstrual – 7 informații bine de știut

Reputatul medic ginecolog dr. Iosif Niculescu explică pe înțelesul tuturor câteva aspecte ale ciclului menstrual.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima menstruație ia prin surprindere orice fată. Sprijinul părinților, informațiile corecte, produsele de igienă potrivite sunt vitale pentru o bună gestionare a situației lună de lună. Am stat de vorbă cu dr. Iosif Niculescu despre ciclul menstrual pentru a veni în sprijinul fetele și femeilor.

CSÎD: Care este vârsta la care se declanșează în mod normal menstruația?

Dr. Iosif Niculescu: Prima menstruație apare în jur de 11-13 ani.

Ciclu menstrual – definiție

CSÎD: Ce este ciclul menstrual?

Dr. Iosif Niculescu: Ciclul menstrual reprezintă o serie de schimbări fiziologice care se produc sub influența hormonilor, în perioada fertilă.

CSÎD: Câte faze are ciclul menstrual?

Dr. Iosif Niculescu: Ciclul menstrual poate fi împărțit în trei faze: foliculară, ovulatorie și luteală.

Câte zile durează ciclul menstrual?

CSÎD: Câte zile durează ciclul menstrual?

Dr. Iosif Niculescu: Durata fiecărei faze poate varia de la o femeie la alta, dar și pentru aceeași femeie, de la un ciclu la altul. 10-15% dintre femei au cicluri care durează exact 28 zile, de aceea se consideră că o durată normală a unui ciclu ovulator este între 21 și 35 zile. Prima zi a menstruației este considerată și prima zi a ciclului menstrual.

Ce reacții sunt în corp la fetele și femeile care au ciclu menstrual?

CSÎD: Ce se întâmplă exact în organism la ciclul menstrual?

Dr. Iosif Niculescu: În fiecare lună, imediat după menstruație, începe secreția de estrogen, la nivelul foliculului dominat selectat pentru a ovula în luna respectivă. În același timp, colul uterin va produce mucus cervical fertil (mai puțin vâscos, care va permite trecerea rapidă a spermatozoizilor din vagin în cavitatea uterină, în jurul ovulației). Acestă etapă este cea mai variabilă dintre cele trei faze, putând dura între 10-20 zile.

CSÎD: Ce se întâmplă cu producția de estrogen?

Dr. Iosif Niculescu: Creșterea producției de estrogen are loc gradual, influențând comportamentul femeii. Producția de estrogen va atinge un apogeu la momentul ovulației, determinând secreția de hormoni gonadotropi de la nivelul hipofizei (LH), care induce ovulația, adică ruperea foliculului dominat și eliminarea ovocitului.

Sarcina se poate instala în urma unui contact sexual neprotejat în perioada eliminării ovocitului

CSÎD: Cum se instalează o sarcină?

Dr. Iosif Niculescu: Ovicitul va fi captat de trompa uterină și se va putea întâlni cu un spermatozoid în vederea fecundării, în cazul în care a existat un contact sexual, cu maximum trei zile înainte. În acest caz este posibilă apariția unei sarcini. Foliculul dominant va produce progesteron care va modifica aspectul și grosimea endometrului, pentru a o pregăti în vederea unei posibile sarcini. După maxim 14 zile inexistența sarcini va determina apariția menstruației.

Dr. Iosif Niculescu, medic ginecolog

Dr. Iosif Niculescu

Fotografii: Shutterstock și arhivă medic

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”