Reacţie adversă gravă în testele pentru vaccinul anti-COVID. Ce este mielita transversă

Ce este mielita transversă, reacţia adversă care a determinat suspendarea studiului privind vaccinul anti-COVID.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Reacţie adversă gravă în testele pentru vaccinul anti-COVID. Ce este mielita transversă

Studiul de fază II/III în ceea ce priveşte vaccinul promiţător dezvoltat de Astra Zeneca în parteneriat cu savanţii de la Universitatea Oxford este momentan suspendat, ca urmare a apariţiei unei reacţii adverse severe în cazul unui pacient britanic, respectiv mielita transversă, scrie Stat News. Deşi nu este un fenomen neobişnuit ca un studiu clinic să fie suspendat temporar, trebuie menţionat că motivele nu sunt reacţiile adverse minore. Or, în cazul de faţă, mielita transversă este o reacţie adversă severă, dar care poate fi tratată.

Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre repornirea studiului, însă acesta este un semn bun, deoarece indică faptul că cercetările sunt riguroase şi transparente, în comparaţie cu mult mediatizatul vaccin rusesc care şi-a câştigat deja popularitatea într-un timp extrem de scurt, dar fără detalii privind reacţiile adverse.

Ce este mielita transversă şi cum se manifestă

Mielita transversă este o afecţiune neurologică determinată de inflamaţia măduvei spinării şi poate fi deseori favorizată de o infecţie virală în organism, aşa cum este infecţia cu SARS-CoV-2.

Printre simptomele mielitei transverse se numără:

  • Slăbiciunea sau paralizia musculară
  • Durerea lombară care se extinde la mâini sau/şi picioare
  • Tulburări senzoriale
  • Febră
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Dureri de cap
  • Usturime la urinare
  • Tulburări sfincteriene
  • Escare
  • Senzaţie de amorţeală sau furnicături la nivelul membrelor inferioare sau superioare

Aceste simptome sunt determinate de afectarea mielinei, adică stratul protector al celulelor nervoase ale coloanei, care duce la întreruperea semnalelor nervoase.

Mielita transversă: cauze

Mielita transversă este o afecţiune autoimună ce poate fi declanşată de:

  • Infecţii virale (virusul gripal, virusul Epstein-Barr, citomegalovirus, virusul rujeolei, al varicelei, rubeolei sau oreionului, inclusiv virusul SARS-CoV-2)
  • Scleroza multiplă
  • Lupus eritematos sistemic
  • Sindromul Sjogren
  • Boala lui Begcet
  • Sarcoidoză
  • Boala Devic
  • Boli vasculare de colagen

Aşadar, mielita transversă poate surveni pe fondul bolii COVID-19, nu neapărat din cauza vaccinului anti-COVID, dar date suplimentare urmează să fie date publicităţii în perioada următoare.

Vaccinul dezvoltat de Astra Zeneca este în faza II/III în Marea Britanie şi India, respectiv în faza III în Brazilia, Africa de Sud şi peste 60 de oraşe din America de Nord.
Faza III de testare presupune evaluarea eficacităţii vaccinului în comparaţie cu un grup de control placebo.

Mielita transversă: tratament

Tratamentul mielitei transverse diferă în funcţie de forma manifestată de pacient. Astfel, în formele uşoare de mielită trasnversă, simptomele se pot remite de la sine în decursul a câteva săptămâni. În schimb, în formele moderate sau severe este necesar tratamentul intravenos şi oral cu corticosteroizi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult