Singurătatea este foarte grea, chiar dacă există persoane care se simt mult mai bine în această postură. Şi nu are legătură cu numărul de persoane pe care le cunoşti sau cât de des ieşiţi să vă vedeţi. Important este să ai conexiuni puternice pentru a putea fi fericit, sănătos şi mai productiv şi să nu te simţi izolat, neînţeles şi depresiv. Singurătatea poate avea impact şi la nivelul sănătăţii, dar problemele pot fi prevenite.
Singurătatea: cum ne afectează sănătatea
Sistemul imunitar. Dacă eşti singur de prea mult timp, corpului îi va fi tot mai greu să se lupte cu stările pe care le ai. Singurătatea mai poate fi declanşată şi de hormonii pe care corpul îi crează atunci când eşti stresat.
Tensiunea. Dacă eşti singur (să zicem, mai bine de patru ani) tensiunea arterială va creşte. Oamenii de ştiinţă care au studiat acest efect nu pot demonstra că sigurătatea este de vină, dar au descoperit că această creştere nu este cauzată de vârstă, dietă, gen sau istoricul familiei.
Exerciţii. O viaţă sănătoasă activă te poate ajuta să-ţi minţi corpul şi minte. Dacă eşti singur, există şansa să reduci sau chiar să renunţi la antrenamente. Rămâi în joc! Plimbă-te cu prierenii, mergi la sală, fă un sport.
Isteţimea. Capacitatea de a rezolva probleme sau de a-ţi aminti lucruri dată cu înaintarea în vârstă poate fi afectată şi de singurătate, iar şansele ca boli precum
Alzheimer să apară sunt mai mari.
Fumatul. Şansele să te apuci de fumat sunt mult mai mari dacă eşti singur. Dar sigur ştii că acest obicei este unul nesănătos, din cap până-n picioare. Fumatul este strâns legat cu apariţia diabetului, a problemelor de inimă, de plămâni şi, în general, afectează fiecare organ din corp. Unele persoane tind să-şi aprindă câte o ţigară când sunt stresate.
Probleme cu sănătatea inimii. Cu cât ai fost mai singur în viaţa ta, cu atât mmai mari sunt şansele apariţiei bolilor care să-ţi afecteze sănătatea inimii: obsezitatea, tensiune crescută sau un nivel crescut de colesterol, de exemplu.
Depresie. La fel cum îţi afectează mintea, afectează şi sănătatea corpului. Atunci când eşti singur, poţi să te simţi prost de viaţa pe care o ai şi să intri în depresie. Iar depresia te izolează, ceea ce înrăutăţeşte situaţia. Dacă simptomele sunt severe şi ţin mai mult de două săptămâni, adică nu eşti interesată de nimic, eşti lipsită de speranţă, fără energie, ai probleme cu somnul sau ţi se schimbă apetitul, cere ajutorul unui medic.
Creşti în greutate. Atunci când eşti singur, şansele de a lua în greutate sunt mai mari. Asta pentru că poţi mânca mai mult decât de obicei sau mai nesănătos, toate astea pe fond emoţional.