Tulburari de somn: Narcolepsia, Hipersomnia, Insomnia

Tulburările de somn reprezintă boli care afectează capacitatea de a adormi, de a rămâne adormit, sau de a rămâne în stare de veghe, sau boli care produc comportamente anormale în timpul somnului, cum ar fi teroarea nocturnă sau somnambulismul.

Necesităţile de somn diferă foarte mult de la o persoană la alta. Adulţii sănătoşi pot necesita între 4 şi 10 ore de somn în fiecare zi. Majoritatea persoanelor dorm în timpul nopţii, însă mulţi oameni trebuie să doarmă în timpul zilei pentru a se putea adapta la programul de muncă – o situaţie care conduce frecvent la tulburări de somn.

Durata somnului şi cât de odihnită se simte o persoană la trezire sunt elemente care pot fi influenţate de numeroşi factori, cum ar fi nivelul de stimulare sau stresul emoţional, vârsta, dieta şi administrarea diferitelor medicamente.

Recomandări

Sănătatea intimă feminină: igienă corectă, protecţie, confort

Gheaţa: pericolul din cuburile de gheaţă

Există două tipuri principale de somn: somnul cu mişcări rapide ale globilor oculari (REM) şi somnul fără mişcări rapide ale globului ocular (non-REM), acesta din urmă având patru stadii. Persoanele parcurg de obicei ciclic în timpul somnului – de 5-6 ori pe noapte – cele patru stadii ale somnului non-REM care sunt urmate de un interval scurt de somn REM.

Somnul se instalează începând cu stadiul I (somnul cel mai uşor, în timpul căreia persoana poate fi trezită cu uşurinţă) şi progresând până la stadiul IV (somnul cel mai profund, în timpul căruia persoana care doarme poate fi trezită numai cu mare dificultate). În stadiul IV presiunea sanguină are valori minime, iar frecvenţa cardiacă şi frecvenţa respiratorie sunt mult scăzută.

Visele se produc în principal în timpul somnului REM. De obicei, vorbitul în somn, teroarea nocturnă şi somnambulismul se produc în timpul stadiilor III şi IV ale somnului non-REM.

Tulburările de somn

Pot fi diagnosticate de obicei pe baza istoricului medical – inclusiv pe baza descrierii problemei actuale – şi a rezultatelor examenului fizic. Atunci când diagnosticul este neclar, medicii pot recomanda evaluarea pacientului într-un laborator în care se efectuează studii de somn. Evaluarea constă în efectuarea unor polisomnograme şi în observarea mişcărilor neobişnuite pe care pacientul le efectuează în timpul unei nopţi de somn.

Polisomnograma include: înregistrarea şi monitorizarea respiraţiei, a frecvenţei cardiace şi a altor funcţii ale corpului; electroencefalograma (EEG) care înregistrează activitatea electrică a creierului şi electrooculograma care înregistrează mişcările ochilor în timpul somnului REM.

Insomnia

Reprezintă dificultatea de a adormi sau de a rămâne adormit, sau o tulburare de somn care face ca somnul să fie inadecvat şi neodihnitor.

Insomnia nu este o boală. Este un simptom care poate avea numeroase cauze diferite, inclusiv un program dezordonat, boli organic, folosirea nor medicamente, ingestia unor cantităţi mari de alcool seara, probleme emoţionale şi stres.

Adesea cauza este reprezentată de anxietate, nervozitate, depresie sau frică. Uneori cauza este pur şi simplu absenţa oboselii. Unele persoane au insomnie de durată (cronică) ce pare a nu fi cauzată de o boală anume, de folosirea unor medicamente sau de stres.

Simptome şi diagnostic

Simptomele insomniei includ iritabilitate, oboseală în timpul zilei, tulburări de concentrare şi dificultăţi de a desfăşura o activitate în condiţii stresante.

Pentru a diagnostica insomnia, medicii evaluează tiparul de somn al persoanei afectate, consumul de medicamente (inclusiv consumul de alcool şi de droguri), gradul de stres psihologic, istoricul medical şi nivelul de activitate fizică. Unii indivizi necesită mai puţin somn decât alţii, astfel încât diagnosticul de insomnie se bazează pe necesităţile individuale.

Tratament

Acesta depinde de cauza şi severitatea acesteia. Dacă insomnia este cauzată de o altă boală, atunci tratamentul bolii respective poate ameliora somnul. La majoritatea persoanelor cu insomnie somnul poate fi ameliorat de modificări simple ale stilului de viaţă, cum ar fi respectarea unui program regulat de somn.

Terapia cu lumină strălucitoare (în care persoanele sunt expuse în anumite momente la lumină intensă) poate ajuta la resetarea ceasului biologic. Această terapie este utilă în special persoanelor care suferă de inversarea ciclului de somn-veghe din cauza schimbării de fus-orar.

Atunci când o tulburare de somn interferă cu activităţile normale ale persoanei şi cu starea de bine a acesteia, poate fi utilă administrarea intermitentă de somnifere (denumite şi hipnotice) timp de maximum o săptămână. Majoritatea somniferelor se eliberează pe bază de reţetă medicală. Acele tipuri disponibile fără reţetă conţin difenhidramină sau doxilamină, ambele substanţe având acţiune antihistaminică. Aceste medicamente pot avea efecte secundare, în special la persoanele în vârstă.

Hipersomnia

Reprezintă creşterea substanţială a duratei de somn. Este mai puţin frecventă decât insomnia şi se referă la creşterea cu cel puţin 25% a duratei de somn, care este persistentă mai mult de câteva zile.

Hipersomnia poate indica prezenţa unei boli grave, cum ar fi o boală neurologică (de exemplu encefalita, meningită sau tumoră cerebrală), o boală cardiacă sau pulmonară, sau insuficienţă hepatică. De asemenea, poate fi un simptom al apneei de somn sau al unei boli psihologice (cum ar fi anxietatea severă sau drepresia puternică). Hipersomnia cronică debutată în adolescenţă poate fi un simptom al narcolepsiei.

Narcolepsia

Este o tulburare de somn caracterizată prin episoade recurente şi necontrolabile de somn în timpul orelor normale de veghe, precum şi prin episoade bruşte de slăbiciune musculară, paralizie în somn şi halucinaţii.

Simptome şi semne

Simptomele debutează deobicei în timpul adolescenţei sau în perioada de adult tânăr şi persistă pe tot parcursul vieţii. Numai aproxiativ 10% dintre oamenii cu narcolepsie suferă de toate simptomele; majoritatea pacienţilor au doar câteva dintre acestea.

Indivizii cu narcolepsie prezintă episoade bruşte de somnolenţă incontrolabilă, care pot să apară în orice moment. Persoana poate rezista numai temporar dorinţei de a dormi. Într-o zi pot fi prezentate numeroase episoade sau numai câteva; fiecare episod durează de obicei maximum o jumătate de oră. Episoadele apar în timpul situaţiilor monotone, iar atunci când aţipeşte în mod intenţionat, pacientul se simte de obicei odihnit când se trezeşte.

Diagnostic şi tratament

Diagnosticul se bazează de obicei pe simptomatologie, însî aceleaşi simptome pot fi cauzate şi de alte boli. Paralizia de somn şi halucinaţiile apar uneori la adulţii sănătoşi. Dacă diagnosticul nu este sigur, se va realiza o electroencefalogramă (EEG).

Medicamentele stimulante, cum ar fi amfetamina, dextroamfetamina, metilfenidatul, modafinilul şi pimolina pot reduce somnolenţa. Doza trebuie ajustată pentru a preveni efectele secundare, cum ar fi agitaţia, hiperactivitatea sau scăderea ponderală.

Sursa: „Medicul casei”