5 simptome cauzate de carenţa de vitamine

Simptomele carenţelor vitaminice pot evolua de la oboseală până la confuzie, ritm cardiac accelerat, insomnie şi probleme gastrointestinale severe.
  • Publicat:
5 simptome cauzate de carenţa de vitamine

În momentul în care organismul nu primeşte toţi nutrienţii de care are nevoie pentru a funcţiona corect, acesta transmite anumite semnale de alarmă prin care ne avertizează că ceva este în neregulă.

Simptomele carenţelor vitaminice pot evolua de la oboseală până la confuzie, ritm cardiac accelerat, insomnie şi probleme gastrointestinale severe.

Dacă nu eşti familiarizată cu semnele specifice în caz de carenţă de vitamine, iată 5 dintre cele mai frecvente semnale la care trebuie să fii atentă!

Părul uscat

Dacă ai observat că părul tău este tern, lipsit de strălucire şi extrem de uscat, indiferent ce şampon scump şi promiţător ai folosi, ar fi cazul să iei în considerare şi o lipsă de vitamina A din alimentaţie. Aportul insuficient de vitamina A poate duce nu numai la deshidratarea părului, ci şi la uscarea excesivă a pielii.

Vitamina A se găseşte în mod natural în multe produse alimentare precum: ficatul (de pasăre, porc, vită etc.), morcov, broccoli, cartofi dulci, varză, spanac, dovlecei, pepene galben, ou, caise, papaya, mango etc.

Uiţi tot timpul ceva

Nu este neapărat un semnal timpuriu de Alzheimer, ci mai degrabă o carenţă de vitamina B1, numită şi vitamina „bunei dispoziţii” sau „vitamina performanţei intelectuale”.

Dacă ţi se întâmplă frecvent să uiţi unde ai pus cheile de la maşină ori data la care eşti programat la dentist, e foarte probabil că nu mănânci suficiente alimente cu conţinut de vitamina B1, cum ar fi cerealele integrale, fructele în coajă lemnoasă, lactatele, carnea slabă şi majoritatea legumelor.

Respiraţia neplăcută

Deşi vizitele la medicul stomatolog sunt dese şi ai făcut tot ce ţi-a stat în puţinţă să scapi de carii şi alte probleme dentare, respiraţia se încăpăţânează să nu fie cea pe care ţi-o doreşti?

Atunci, e foarte posibil să prezinţi un efect advers – halitoza –, ca urmare a unui aport scăzut de niacină (acid pantotenic, vitamina B3), care se găseşte din belşug în peşte, pui, miel, grâu integral, dovlecei şi sparanghel.

Probleme cu auzul

E adevărat că mulţi dintre noi preferăm să auzim doar ce ne convine, însă când cineva trebuie să repete de 3 ori aceeaşi frază pentru a fi înţeleasă, înseamnă că e o altă problemă la mijloc.

Cel mai probabil e vorba de un nivel scăzut de vitamina B6, care joacă un rol esenţial în organism, ajutând în special sistemul nervos, care, se ştie, este responsabil de majoritatea funcţiilor importante. Surse importante de vitamina B6 găsim în fasole roşie, conopidă, varză de Bruxelles, seminţe şi nuci.

Lipsa apetitului

Dacă te nimereşti fix în plin proces de slăbire, lipsa poftei de mâncare nu sună chiar atât de rău, din contra, dar atunci când ai o greutate normală spre scăzută iar regimul alimentar constă în 2 felii de pâine şi o cană cu ceai pe zi, atunci te poţi confrunta cu o reală problemă de sănătate, mai precis cu o lipsă acută de vitamina D, numită şi „vitamina soarelui”.

În lipsa acesteia, organismul poate suferi dezechilibre majore în ceea ce priveşte nivelul glicemiei şi rata de metabolizare, dar se poate ajunge şi la un risc crescut de boli cronice (cancer, osteoporoză, diabet, boli cardiace, hipertensiune arterială), deci este foarte important să ne procurăm această vitamină din belşug. Iar acest lucru este posibil prin simpla expunere la soare, timp de 15 minute zilnic.

Iar dacă soarele şi pielea ta nu sunt cei mai buni prieteni, atunci apelează la suplimentele alimentare sau consumă mult peşte, lapte, cereale, ouă, suc de portocale, ciuperci, margarină, ficat de vită, brânză şi soia.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult