În vremuri precum cele pe care le trăim de câteva zile – insuportabil de călduroase – reflexul normal este să calmăm termometru cu ajutorul aerului condiţionat.
Nicio altă invenţie nu ar fi putut fi mai binevenită…
Doar că, folosit în mod abuziv, îţi poate face mai mult rău decât bine.
Totodata, aerul conditionat reprezinta un plus si pentru sanatate. Cardiacii si batranii pentru care o zi caniculara este o amenintare reala pot trece cu succes peste aceasta provocare daca stau intr-un loc racit cu aer conditionat.
„Simptomatologia rinitei alergice se poate ameliora datorita filtrelor, in special a filtrelor pe baza de hartie folosite la aparatele de aer conditionat”, spune dr. Sandra Alexiu, medic primar medicina de familie.
Insă aparatele de aer conditionat nu indeparteaza doar caldura. Folosirea lor rationala duce la prevenirea poluarii, a prafului, polenului, implicit a alergiilor, crizelor de astm si bolilor respiratorii asociate poluarii. Se recomanda pacientilor cu astm sa aiba aer conditionat.
Totusi, aerul conditionat prezinta si pericole, mai ales daca aparatul nu este intretinut cum se cuvine.
Dezvoltarea sistemelor de aer condiţionat a fost însoţită de explozia cazurilor de infecţii la nivelul amigdalelor şi urechilor (otită, rinită). Aceste afecţiuni medicale sunt în general cauzate de folosirea in exces si mai ales a unor aparate de aer conditionat care nu sunt bine intretinute, care prezinta un pericol pentru sanatate.
Astfel, este posibil sa te alegi cu o raceala de la ele, dar nu din cauza curentului, cum se crede in mod obisnuit, ci din cauza microorganismelor care se strang in aparat (bacterii, virusi, ciuperci, intr-un aparat de aer conditionat poti sa gasesti toata gama de patogeni). Poti face gripa si alte infectii ale tractului respirator, otita, dar si boli mai putin cunoscute.
Într-o serie de componente ale aparatului de aer condiţionat, din cauza umidităţii şi temperaturii ridicate, se pot dezvolta agenţi patogeni cu mare capacitate de contaminare pentru oameni, generând astfel diverse afecţiuni ale aparatului respirator: pneumonii, bronşite, diferite viroze etc. Dacă filtrele de aer ale aparatului sunt necurăţate corespunzător, germenii prezenţi aici pot cauza conjunctivite virale, iar dacă sunt inhalati, pot provoca rinite alergice sau astm.
Se considera ca una dintre cauzele paraliziei faciale Bell (periferica, la nivelul unei semifete) ar putea fi expunerea la aer conditionat. De asemenea, se poate induce fibromialgia (afectiune medicala cronica, ce se caracterizeaza prin durere difuza si sensibilitate in muschi si tesutul moale).
In plus, sporii ciupercilor (de exemplu Candida) se pot gasi cantonati in orificiile aparatelor de aer conditionat neintretinute corect. Sindromul Raynaud (sindromul mainilor si picioarelor reci), dermatita a frigore, pot fi la randul lor declansate de aerul conditionat, considera specialistii.
Persoanele sensibile au de suferit de obicei din cauza aerului conditionat, respectiv din cauza curenţilor de aer sau din cauza neadaptării organismului la schimbările bruşte de temperatură. Astfel aceste persoane atunci când stau în curent, se trezesc cu dureri sau contracturi musculare. Repetate, în timp, contracturile musculare pot duce la dureri ale coloanei vertebrale.
Când aerul rece ne bate direct în ceafă, pot apărea contracţii involuntare şi persistente la nivelul musculaturii gâtului. De aceea este foarte important ca viteza şi presiunea aerului rece provenit din aparatele de climatizare să nu fie foarte mare.
Aerul rece si uscat afecteaza nu doar sinusurile, spre exemplu, ci si tenul. „Aerul conditionat poate determina sindromul de ochi uscat, dar si uscarea accentuata a pielii, motiv pentru care se va evita la pacientii cu piele uscata (spre exemplu cei care au sindromul Sjogren)”,
Nu in ultimul rand, expunerea directa la aerul conditionat poate favoriza, in timp, declansarea afectiunilor coloanei vertebrale. De exemplu, daca baleajul ne „bate” in ceafa vor aparea durerile la nivelul cefei, nevralgiile, torticolisul etc.
In cazul in care suntem transpirati si incercam sa ne racorim cu aerul conditionat, putem raci foarte usor. Aceasta situatie este echivalenta cu statul afara, in frig si vant.
Cele mai frecvente afectiuni date de aerul conditionat sunt lombosciatica si lumbago acut. Ele sunt frecvente mai ales in randul persoanelor tinere, care lucreaza la birou.
Este foarte important să îţi iei măsurile de precauţie necesare pentru a evita un decalaj termic mai mare de 8 grade C – în conformitate cu această limită, reglează temperatura de răcire a maşinii, a locului unde lucrezi sau a locuinţei proprii.
Specialistii de la Louisiana State Medical Center au identificat nu mai putin de opt tipuri diferite de mucegaiuri in 22 din 25 de masini analizate. Ceea ce este un procent foarte mare.
Pe de alta parte, aparatele care au filtre proaste sau care nu sunt bine intretinute pot duce la aparitia bacteriei “Legionella pneumophila”, care cauzeaza o infectie pulmonara grava, numita “legioneloza” (sau “boala legionarilor”). Bacteria supravietuieste in mediul acvatic sau umed, in special in apa condensata din sistemele de climatizare sau conductele de distributie a apei, in mediul urban.
În maşină, reglează fluxul de aer rece în porţiunea inferioară a corpului – este mult mai sănătos să simţi răcoare la picioare decât la cap. Şi nu uita să reduci intensitatea aerului condiţionat cu circa 15 minute înainte să cobori din maşină.
La fel de bine poţi să ai mereu la îndemână un sacou mai ales dacă obişnuieşti să treci deseori din medii externe în medii interne a cărei climă este stabilită automat şi viceversa.
Aerul provenit din aparatele de răcire are proprietatea de a fi mai uscat, atât de uscat încât poate irita ochii sau nasul. Uscăciunea nazală se manifestă, de obicei, prin mâncărimi, strănut, sângerare sau cruste. Iritarea ochilor apare mai ales în cazul persoanelor care poartă lentile de contact.
Soluţiile tip spray nazal (ce conţin ser fiziologic sau ulei) şi lacrimile false fără conservanţi pot ameliora şi vindeca astfel de iritaţii. Dacă reacţia este mai severă nu ezita să consulţi un medic, având în vedere şi că aerul reciclat are capacitatea să concentreze alergenii şi să exacerbeze simptomele alergice: rinita, conjunctivita, astmul.
Desi suna paradoxal, este foarte probabil ca utilizarea pe scara tot mai larga a aparatelor de aer conditionat si a sistemelor de incalzire sa fie unul din factorii favorizanti ai procesului … de ingrasare, tot mai specific omului modern.
Cel putin aceasta e situatia in Statele Unite. Un studiu recent al biostaticianului David Allison arata ca unul din factorii mai putin cunoscuti ai „crizei americane a obezitatii” este legat de „reducerea variatiei temperaturii ambientale”.
Mai exact, in urma folosirii tot mai intense a aparatelor de aer conditionat, cele mai multe case si birouri sunt mentinute la aceeasi temperatura de-a lungul intregului an. Iar asta face ca oamenii sa consume energie mai putina, atata timp cat nu trebuie sa „munceasca” pentru racirea sau incalzirea organismului. Statisticile sunt clare in acest sens: in sudul SUA, unde se inregistreaza cea mai mare rata a obezitatii, numarul caselor cu sisteme de conditionare a aerului a crescut de la 37 la 70 la suta in nici 10 ani.
Orice aer condiţionat are un manual care include recomandări de întreţinere. Este esenţial ca fibrele din aerul condiţionat (care reţin particulele infecţioase) să fie înlocuite frecvent şi, mai mult, să fie verificată constant existenţa unor cantităţi de apă stagnată în sistemul de răcire.
Pentru a evita problemele din cauza aerului condiţionat, se recomandă aerisirea camerei înainte de pornirea aparatului, fluxul de aer rece să nu ajungă în direcţia persoanelor din cameră, temperatura să se situeze în jurul valorii de 22-24 de grade Celsius, iar filtrele de aer să fie curăţate cât mai des.