Alimentele care dublează riscul de a face diabet zaharat

O dietă bogată în proteine de origine animală, prin urmare acidifiantă, creşte considerabil riscul de diabet de tip 2, cea mai frecventă formă de diabet, conform unui studiu publicat marţi de cercetătorii de la Institutul naţional al sănătăţii şi cercetării medicale din Franţa (Inserm),potrivit AFP, citată de Mediafax.
  • Publicat:
Alimentele care dublează riscul de a face diabet zaharat

O dietă bogată în proteine de origine animală, prin urmare acidifiantă, creşte considerabil riscul de diabet de tip 2, cea mai frecventă formă de diabet, conform unui studiu publicat marţi de cercetătorii de la Institutul naţional al sănătăţii şi cercetării medicale din Franţa (Inserm),potrivit AFP, citată de Mediafax.

Aciditatea organismului unei persoane depinde direct de ceea ce mănâncă, unele alimente având efect acidifiant, în timp ce altele au efect alcalinizant, atunci când sunt absorbite în organism.

Conform doctorului Guy Fagherazzi, carnea, mai ales produsele procesate din carne, brânzeturile şi produsele lactate fac parte din alimentele cele mai acidifiante, în timp ce fructele şi legumele sunt, dimpotrivă, alcalinizante.

Cercetătorii de la Inserm au studiat alimentaţia unui eşantion de 66.000 de femei afiliate la MGEN (Mutuelle Générale de l’Education nationale – Societatea generală a educaţiei naţionale), timp de 14 ani, interval în care 1.372 dintre ele au contractat diabet de tip 2.

Comparând compoziţia alimentelor pe care le consumă şi ajustând rezultatele pentru a elimina ceilalţi factori de risc (obezitate, sedentarism şi tabagism), cercetătorii au descoperit că 25 % dintre femei, care urmaseră dieta cea mai acidifiantă, aveau un risc cu 56 % mai mare de a dezvolta diabet de tip 2, în raport cu 25 % dintre femeile care urmaseră dieta cea mai alcalinizantă.
Pentru a explica fenomenul, cercetătorul francez a avansat ipoteza conform căreia o dietă acidifiantă „antrenează o creştere a riscului de insulino-rezistenţă, altfel spus incapacitatea corpului de a secreta insulină, când are nevoie de aceasta pentru reglarea glicemiei.”

Medicul francez recunoaşte totodată necesitatea unor studii ulterioare, care să confirme rezultatele cercetărilor de până acum. Un studiu precedent, publicat în 2011, evocase deja existenţa unei legături între insulino-rezistenţă şi încărcătura acidă a alimentelor.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Bronşita: simptome şi tipuri
Bronşita: simptome şi tipuri