Pentru majoritatea bărbaţilor, băuturile alcoolice fac parte din „meniul de distracţie” al verii şi sunt nelipsite la ieşirile cu prietenii.
Totuşi, căldura specifică sezonului estival nu face casă bună cu alcoolul, pentru că, se ştie, acesta deshidratează extrem de rapid şi intensifică senzaţia de sete, determinând un consum şi mai mare de alcool, care poate avea efecte extrem de nocive asupra organismului.
Poate că sună ciudat, însă încercaţi să respectaţi o regulă esenţială: beţi o bere, un pahar cu vin etc. abia după ce v-aţi potolit setea cu apă, pentru că acesta este singurul lichid care vă potoleşte setea cu adevărat şi vă înlocuieşte electroliţii pierduţi prin transpiraţie.
Sau, dacă doriţi ca efectele alcoolului să nu vi se urce la cap, beţi un pahar cu apă după fiecare băutură alcoolică. Această metodă nu numai că va menţine echilibrul hidric al organismului, ci va preveni şi stările de mahmureală de a doua zi, oferindu-i corpului suficient timp pentru a procesa alcoolul consumat.
Vezi în GALERIA FOTO care sunt băuturile alcoolice preferate de bărbaţi în această perioadă şi cum pot fi ele consumate fără efecte negative asupra organismului.
Iubitorii de vodcă trebuie să ştie că acest tip de băutură alcoolică se face din cereale, dar şi din… cartofi, variantă mult mai sănătoasă şi mai lipsită de riscuri, în special pentru persoanele care suferă de intoleranţă la gluten.
Ţineţi cont totuşi de cantităţi: amestecaţi un singur shot la un pahar mare cu apă, suc de merişoare sau limonadă. Acest amestec vă garantează gustul răcoritor şi specific al acestei băuturi, fără riscul de a vă îmbăta rapid sau de a vă deshidrata.
Când vine vorba de vodcă, toată lumea învaţă însă de la ruşi. Acolo, băutul vodcii este o nobilă artă. Mai întâi se toarnă vodcă într-un pahar bine răcit. Lângă pahar se aduce un platou cu diverse gustărele sărate numite zakuski, iar după ce ronţăie ceva, rusul ridică paharul, ţine un toast în sănătatea celor de faţă şi dă de duşcă vodca.
Băutura naţională a românilor şi nu numai, berea este preferată de majoritatea bărbaţilor pe timp de vară. Din păcate însă, mulţi nu ţin cont de un sfat preţios – moderaţia.
Berea are multe calorii şi o cantitate mare de carbohidraţi, care în combinaţie cu o ronţăială la terasă, cum ar fi porumbul prăjit, alunele, chipsurile etc., pot constitui o adevărată bombă calorică şi pot favoriza apariţia burţii.
De aceea, alegeţi să consumaţi cel mult 2 beri pe zi şi încercaţi să alegeţi sortimente mai light, cu puţine calorii şi un procent mai scăzut de alcool. O variantă excelentă o constituie berea cu lămâie, mai degrabă o „limonadă cu un uşor gust de bere”, după cum ar cataloga-o iubitorii acestui lichid amărui.
Este preferat în special vinul rose pentru vară, însă nici şpriţul cu vin alb nu este ocolit. Ca şi în cazul berii, vinul are destul de multe calorii şi, deşi aparent conferă o senzaţie de potolire a setei, acesta poate deshidrata. Şi în acest caz, moderaţia este cuvântul-cheie.
Limitaţi-vă la maximum 2 pahare de vin, indiferent ce sortiment alegeţi. Chiar dacă este contrar uzanţelor, adăugaţi 2-3 cuburi de gheaţă, pentru un efect răcoritor garantat.
Din cauza faptului că este o băutură ce nu poate fi amestecată cu apă, sucuri etc., whiskey-ul este foarte puternic şi are în compoziţie foarte mult alcool, care poate duce la intoxicaţie şi tulburări de judecată, care se manifestă prin decizii ilogice şi periculoase, cum ar fi şofatul în stare de ebrietate, bătăile, căzăturile şi sexul neprotejat.
De asemenea, mahmureala de a doua zi poate fi crea mai cruntă şi dureroasă experienţă din cauza procentului mare de alcool, care deshidratează şi lasă corpul fără pic de energie.
Cel mai indicat este consumul unei cincimi din cantitatea de whiskey dintr-un pahar, adică de un deget, servit alături de un pahar cu apă plată. Astfel, tăria alcoolică scade şi nu mai amorţeşte simţurile, iar iubitorii acestui lichid se pot bucura de toate aromele şi gusturile acestei băuturi, fără efecte neplăcute.
Combinaţiile de whisky şi suc de lămâie, bere de ghimbir, cola sau alte băuturi energizante nu sunt recomandate sub nicio formă, în primul rând pentru că maschează un whiskey de proastă calitate şi în al doilea rând pentru că zahărul şi toate substanţele din energizante pot cauza palpitaţii ale inimii şi pot chiar să favorizeze apariţia infarctului.
Franţa este campioană în privinţa consumului acestei băuturi nobile, urmată de Statele Unite şi China, unde este servită adeseori cu gheaţă sau în cocteiluri. Însă cel mai corect mod în care se bea coniacul este sec, fără niciun fel de adaos. Mai exact, coniacul se bea în pahare largi la bază, dar cu gura strâmtă, o cantitate de 2-3 degete, se încălzeşte paharul între palme timp de 10 minute şi abia după se soarbe în înghiţituri mici acest lichid preţios, simţindu-i din plin aromele.
Important e să nu faceţi excese şi să vă limitaţi doar la un pahar.
La urma urmei, nu este o băutură de beţie, ci una dintre cele mai rafinate băuturi din lume. Sortimentele de coniac mai tinere pot fi însă băute şi în cocteiluri, însă alegeţi ingrediente cât mai naturale care să complimenteze nobila băutură, ca de exemplu sucul proaspăt de lămâie.
Romul este excelent ca ingredient în cocteilurile de vară, răcoritoare şi energizante. Poate fi combinat cu suc de lămâie sau alte citrice şi are un gust deosebit atunci când este amestecat cu cola. Atenţie însă la cantităţi, pentru că are destul de mult zahăr şi în combinaţie cu sucurile acidulate poate favoriza îngrăşarea.
Dacă aveţi de gând să preparaţi acasă un cocteil fresh de vară, reţineţi o regulă de bază: cu cât romul e mai închis la culoare, cu atât e mai bine să nu-l diluaţi.
Lingi, sorbi, muşti! Cam aceasta e tehnica pe care orice barman o va preda înainte să aducă un shot de tequila. Lingi sarea pusă pe mână, între degetul mare şi arătător, sorbi până la fund tequila şi muşti din felia de lămâie. Iar dacă repeţi mişcarea de mai multe ori, vei ajunge să cunoşti şi cealaltă axiomă a mexicanilor: one tequila, two tequila, three tequilla, FLOOR!