Diabet zaharat de tip I: simptome, complicaţii, tratament

Diabetul zaharat este o boală în care concentraţia sanguină a glucozei (glicemia) creşte foarte mult din cauza producţiei insuficiente de insulină. Insulina, un hormon eliberat de pancreas, controlează cantitatea de glucoză din sânge.

Alimentele şi băuturile consumate sunt scindate în elementele componente (cum ar fi glucoza), de care organismul are nevoie pentru a funcţiona în mod adecvat.

Zaharurile sunt absorbite în fluxul sanguin şi stimulează producţia pancreatică de insulină. Insulina permite zaharurilor să treacă din sânge în celule. Oadată ajunse în celule, zaharurile sunt transportate în energie, care este utilizată imediat sau stocată până când devine necesară.

Recomandări

Dulciurile provoacă diabet?

Alimentele care dublează riscul de a face diabet zaharat

În mod normal, concentraţia sanguină a glucozei variază pe parcursul zilei. Creşte după masă şi revine la normal în următoarele 2 ore. Când glicemia se normalizează, producţia de insulină scade. Glicemia variază de obicei în limite înguste, între 70 şi 110 miligrame per decilitru (mg/dL) de sânge. În cazul consumului de carbohidraţi, poate creşte mai mult. Persoanele în vârstă de peste 65 de ani au glicemia uşor crescută, în special după masă.

Dacă organismul nu produce suficientă insulină pentru a transporta glucoza în celule, creşterea glicemiei sanguine şi scăderea cantităţii de glucoză din celule determină simptomele şi complicaţiile caracteristicile diabetului zaharat.

În practica medicală se foloseşte adeseori denumirea completă de diabet zaharat şi nu numai diabet, pentru a distinge această boală de diabetul insipid, o afecţiune relativ rară iar glicemia este normală.

Diabet zaharat – Tipul I

Tipul I – În diabetul zaharat de tip I (denumit în trecut diabet insulino-dependent sau diabet cu debut juvenil), peste 90% din celulele pancreatice care produc insulină sunt distruse definitiv. Ca urmare, producţia pancreatică de insulină este redusă sau absentă. Numai aproximativ 10% din cazurile de diabet sunt de tip I. Majoritatea persoanelor cu diabet zaharat tip I fac boala înainte de 30 de ani.

Se considetă că un factor de mediu – probabil o infecţie virală sau un factor nutriţional, care acţionează în copilărie sau în adolescenţă – induce distrucţia celulelor pancreatice care produc insulină de către sistemul imunitar al organismului. Anumite persoane sunt mai susceptibile la acţiunea factorilor de mediu, din cauza unei predispoziţii genetice.

Diabetul zaharat tip 2 (denumit în trecut diabet non-insulino-dependent sau diabet cu debut la vârsta adultă) se caracterizează prin faptul că pancreasul continuă să producă insulină, uneori chiar mai multă decât în mod natural. Însă organismul dezvoltă rezistenţă la efectele insulinei, astfel încât în realitate există un deficit insulinic.

Diabet zaharat de tip I – Simptome

Cele 2 tipuri de diabet au simptome foarte similare. Primele simptome sunt determinate de efectele directe ale hiperglicemiei. Când glicemia creşte peste 160-180 mg/dL, începe eliminarea de glucoză în urină. Dacă excreţia urinară de glucoză creşte şi mai mult, rinichii vor excreta cantităţi suplimentare de apă pentru a dilua glucoza.

Din cauza eliminării unor volume urinare mari, persoanele cu diabet urinează frecvent (poliurie). Creşterea eliminării lichidiene conduce la sete intensă (polidipsie). Pierderile calorice pe cale urinară conduc la scădere ponderală. Pentru a compensa, apetitul indivizilor afectaţi creşte.

Alte simptome includ tulburări de vedere, somnolentă, greaţă şi reducerea rezistenţei la efort.

Tipul I – La persoanele cu diabet de tip I, simptomele debutează adeseori brusc şi cu intensitate crescută. Se poate instala rapid o stare denumită cetoacidoză diabetică. În absenţa insulinei, majoritatea celulelor din organism nu pot folosi glucoza din sânge. Pentru a supravieţui, aceste celule încep să utilizeze un mecanism secundar pentru producerea energiei. Celulele adipoase încep să metabolozeze grăsimile, ceea ce conduce la producţia unor compuşi denumiţi cetone. Cetonele reprezintă o sursă de energie celulară, însă determină acidifierea sângelui (cetoacidoză).

Simptomele iniţiale ale cetoacidozei diabetice includ senzaţie intensă de sete şi elimonarea unor volume urinare mari, scădere ponderală, greaţă, vomă, oboseală şi – în special la copii – dureri abdominale.

Respiraţia devine profundă şi rapidă, deoarece organismul încearcă să corecteze acidoza sanguină. Aerul expirat miroase a acetonă, mirosul fiind determinat de cetonele excretate prin respiraţie. În absenţa tratamentului, cetoacidoza diabetică poate evolua către comă şi deces, uneori în decurs de numai câteva ore.

Diabet zaharat de tip I – Complicaţii

Pe termen lung, persoanele cu diabet pot prezenta numeroase complicaţii severe. Unele dintre aceste complicaţii debutează în primele luni de la instalarea diabetului, însă majoritatea apar numai după câţiva ani. Cele mai multe complicaţii sunt progresive. Cu cât pacienţii îşi pot controla mai bine valoarea glicemiei, cu atât riscul apariţiei sau agravării complicaţiilor se reduce.

Creşterea glicemiei conduce atât la îngustarea vaselor sanguine de calibru redus, cât şi a vaselor mari. În pereţii vaselor sanguine mici se acumulează substanţe zaharidice complexe, determinând îngroşarea şi creşterea permeabilităţii acestora. Aportul sanguin tisular se reduce progresiv, în special la nivelul tegumentului şi nervilor.

Controlul inadecvat al glicemiei conduce şi la creşterea concentaţiei lipidelor sanguine, cu apariţia aterosclerozei şi diminuarea fluxului sanguin prin vasele mari. Ateroscleroza este de 2-6 ori mai frecventă la persoanele cu diabet decât la cele fără această boală şi tinde să apară la vârste mai tinere.

În timp, creşterea glicemiei şi tulburările circulatorii conduc la apariţia de leziuni ale inimii, creierului, membrelor, globilor oculari, rinichilor, nervilor şi tegumentului, cu apariţia anginei, insuficienţei cardiace, accidentelor vasculare cerebrale, crampelor musculare la mers (claudicaţie), scăderea acuităţii vizuale, insuficienţă renală, tulburări neurologice (neuropatii) şi degradarea pielii. Infarctul şi accidentul vascular cerebral sunt boli mai frecvente la persoanele cu diabet.

Tulburările circulatorii cutanate conduc la apariţia ulceraţiilor şi infecţiilor, iar plăgile se vindecă mai greu. Persoanele cu diabet au risc crescut de a face ulceraţii şi infecţii ale picioarelor sau gambelor. Adeseori, aceste leziuni se vindecă lent sau deloc, astfel încât devine necesară amputarea segmentului afectat.

Aceşti pacienţi dezvoltă adeseori infecţii bacteriene şi fungice, de obicei la nivel cutanat. Când nevelul glicemiei este ridicat, globulele albe nu pot combate infecţiile în mod eficace. Orice infeţie care apare are evoluţie mai severă decât în mod normal.

Leziunile vaselor sanguine de la nivelul globilor oculari pot conduce la pierderea vederii (retinopatie diabetică). Aceste vase pot fi blocate prin intervenţie chirurgicală laser, fiind astfel prevenite leziunile retiniene. Ca urmare, persoanele cu diabet ar trebui să efectueze anual un examen oftalmologic prin care să fie depistate precoce leziunile oculare.

Apar tulburări funcţionale renale, care uneori evoluează către insuficienţă renală ce necesită dializă sau transplant renal. De obicei medicii analizează urina persoanelor cu diabet pentru a depista creşterea eliminării de proteine (albumină), care este un semn precoce de afectare renală. La primul semn de complicaţii renale, pacienţii primesc de obicei tratament cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), medicamente care reduc rata de deteriorare a funcţiilor renale.

Leziunile nervilor se manifestă în mai multe moduri. Când este afectat un singur nerv, apare brusc senzaţie de slăbiciune la nivelul unui membru superior sau inferior. În caz de leziuni ale nervilor mâinilor şi picioarelor (polineuropatie diabetică), pacienţii prezintă tulburări de sensibilitate, senzaţie de furnicături sau durere şi slăbiciune la nivelul segmentelor afectate. Afectarea nervilor cutanaţi cresc riscul de leziuni tegumentare repetate, deoarece indivizii nu pot percepe variaţiile de presiune şi temperatură.

Diabetul zaharat de tip I – Tratament

Tratamentul diabetului constă în regim alimentar, activitate fizică, educaţie şi – în majoritatea cazurilor – medicamente. Dacă o persoană cu diabet reuşeşte să îşi controleze glicemia, riscul apariţiei complicaţiilor este mult diminuat. Scopul tratamentului diabetului este aşadar menţinerea glicemiei la valori normale cât mai mult timp posibil.
Tratamentul hipertensiunii arteriale şi hipercolesterolemiei poate preveni de asemenea unele complicaţii ale bolii. Este eficace şi administrarea zilnică a unei doze mici de aspirină.

Persoanele cu diabet beneficiază foarte mult dacă învaţă despre boala pe care o au, înţelegând modul în care regimul alimentar şi activitatea fizică le afectează glicemia şi aflând cum să evite complicaţiile. Informaţiile pot fi oferite de o asistentă medicală instruită special în acest scop.

Indivizii cu diabet ar trebui să poarte întotdeauna la ei o brăţară medicală care să atragă atenţia medicilor asupra prezenţei acestei boli. Aceste informaţii permit iniţierea rapidă a tratamentului salvator, în special în caz de traumatisme sau alterare a stării mentale.

Reglarea regimului alimentar este foarte importantă, indiferent de tipul bolii. Medicii recomandă adoptarea unei diete sănătoase şi echilibrate, precum şi depunerea de eforturi pentru menţinerea unei greutăţi corporale normale. Unele persoane beneficiază dacă discută cu un nutriţionist pentru a pune la punct un regim dietetic optim.

Persoanele cu diabet de tip I, care reuşesc să îşi menţină o greutate corporală normală, pot necesita numai doze mici de insulină. În general, persoanele diabetice nu ar trebui să consume alimente dulci în cantităţi mari. De asemenea, este bine ca mesele să fie luate la intervale regulate; perioadele lungi între mese trebuie evitate.

Deoarece există o predispoziţie pentru creşterea colesterolului sanguin, este necesară limitarea aportului alimentar de grăsimi saturate. Uneori trebuie administrate medicamente care reduc nivelul colesterolului.

Adoptarea unui program regulat de activitate fizică ajută de asemenea la controlul greutăţii şi glicemiei. Menţinerea glicemiei la valori scăzute este dificilă.

Cel mai important risc este acela că încercarea de a reduce concentraţia sanguină a glucozei poate conduce la scăderea prea accentuată a glicemiei (hipoglicemie). Hipoglicemia trebuie tratată de urgenţă. Trebuie administrată glucoză în decurs de câteva minute pentru a preveni leziunile permanente şi a ameliora simptomele. De obicei se administrează zahăr. Cu toate că orice tip de glucide este adecvat, glucoza acţionează mai rapid decât zahărul de masă (zahărul obişnuit conţine sucroză).
Multe persoane cu diabet au la ele tablete de glucoză sau recipiente în care există glucoză dizolvată. Alte opţiuni sunt ingestia unui pahar de lapte (care conţine lactoză, un tip de zaharid), apă cu zahăr, suc de fructe sau consumul de prăjituri, fructe sau alte alimente dulci. În situaţiile mai grave poate fi necesară administrarea intravenoasă a glucozei.

Un alt tratament pentru hipoglicemie constă în administrarea de glucagon. Glucagonul se poate injecta intramuscular şi induce în numai câteva minute eliberarea hepatică a unor cantităţi mari de glucoză. Există mici truse care conţin o seringă plină cu soluţie de glucagon, care pot fi utilizate de persoanele cu diabet în situaţiile de urgenţă.

Cetoacidoza diabetică este de asemenea o urgenţă medicală, deoarece poate cauza comă şi deces. Este necesară spitalizarea, de obicei în unitatea de terapie intensivă. Se administrează intravenos cantităţi mari de lichide şi electroliţi, cum ar fi sodiu, potasiu, clor şi fosfat, pentru a substitui pierderile produse prin urinare excesivă. În general se administrează insulină intravenos, deoarece astfel acţionează rapid şi doza poate fi reglată mai uşor. Se măsoară la fiecare 2 ore nivelul glucozei, cetonelor şi electroliţilor. De asemenea, se măsoară şi aciditatea sanguină.
Uneori sunt necesare tratamente suplimentare pentru a corecta acidoza crescută. Însă controlul glicemiei şi înlocuirea electroliţilor pierduţi permit restabilirea echilibrului acido-bazic normal al organismului.

Tratamentul comei hiperosmolare hiperglicemice non-cetotice este asemănător cu cel al cetoacidozei diabetice. Trebuie înlocuite pierderile lichidiene şi electrolitice. Glicemia trebuie redusă la normal treptat, pentru a evita transferurile lichidiene bruşte la nivelul ţesuturilor cerebrale. Concentraţia sanguină a glucozei este mai uşor de controlat în comparaţie cu coma cetoacidotică, iar aciditatea sanguină nu creşte foarte mult.

Diabetul zaharat de tip I – Tratamente experimentale

În cazul diabetului de tip I există tratamente experimentale promiţătoare. Un astfel de tratament constă în transplantul unor celule care produc insulină. Această procedură nu se realizează însă de rutină deoarece necesită administrarea de medicamente imunosupresoare pentru a preveni rejecţia transplantului. Există tehnici noi cu ajutorul cărora imunosupresia ar putea să nu mai fie necesară.

Sursa: „Agenda Medicală Merck – Medicul Casei”, www.all.ro