Dr. Dan Andronesi: pacienţii se gândesc că sunt hemoroizi, însă poate fi un cancer

Dr. Dan Andronesi, medic primar chirurg, explică principalele prejudecăţi legate de hemoroizi şi ce riscăm dacă nu mergem la doctor.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dr. Dan Andronesi: pacienţii se gândesc că sunt hemoroizi, însă poate fi un cancer

Potrivit statisticilor, jumătate din populaţia planetei ajunge să sufere la un moment dat de hemoroizi. Dar, cu toate că fac parte din viaţa noastră, încă ştim prea puţine lucruri despre ei – de ce apar, ce îi favorizează, cât sunt de periculoşi, care e tratamentul corect. Dr. Dan Andronesi, medic primar chirurg, face puţină lumină în acest caz şi demontează 3 dintre cele mai răspândite idei preconcepute.

1. Nu sunt periculoşi, nu e neapărat necesar să merg la medic.

Realitate: Hemoroizii în sine nu pun viaţa în pericol. Dau, într-adevăr, probleme supărătoare, precum: durere şi disconfort în timpul defecării, senzaţie de mâncărime, de arsură locală, sângerări uneori foarte puternice, suprainfecţii şi inflamaţii. Stilul de viaţă nesănătos şi unele greşeli de zi cu zi îi pot agrava – atunci cresc în dimensiuni, se complică, apărând aşa-numitele tromboze sau cheaguri de sânge. Însă nici acestea sunt cele mai mari pericole.

Potrivit medicului Dan Andronesi, adevăratul risc este faptul că oamenii ignoră boala sau se diagnostichează singuri cu „hemoroizi” şi se tratează după ureche, când de fapt acolo pot fi tromboze, fisuri, abcese sau chiar cancere. „Au simptome comune. Pacienţii se gândesc că sunt hemoroizi, însă poate fi o tumoră, un cancer, pot avea un abces, o fisură, o tromboză… Sunt foarte multe şi fiecare se rezolvă diferit. Dacă stau foarte mult şi au o tumoră acolo, ea poate deveni inoperabilă sau poate progresa spre metastaze. De obicei, oamenii vin în stadii destul de avansate, când nu mai pot. Nu s-a schimbat nimic în această mentalitate, suntem destul de pudici, avem complexe”, atrage atenţia specialistul.

4. Există o mulţime de geluri şi de creme la farmacie care îi pot trata.

Realitate: După studii şi cercetări amănunţite, specialiştii au certitudinea că niciun tratament administrat local (creme şi geluri) şi niciun tratament înghiţit (remedii naturiste sub forma ceaiurilor şi pastilelor) nu pot vindeca boala hemoroidală. „Aceste tratamente locale promovate destul de agresiv nu fac altceva decât să niveleze mucoasa, să o vindece pe moment şi să amelioreze simptomatologia, dar lasă mai departe să crească hemoroizii şi, bineînţeles, cu apariţia de complicaţii din ce în ce mai grave, mai frecvente. Boala îşi vede mai departe de evoluţie.  Mai mult decât atât, automedicaţia aceasta poate încurca un diagnostic care ne poate salva viaţa, cum sunt tumorile sau diversele boli inflamatorii colonice”, mai spune dr. Dan Andronesi.

Un pacient care prezintă sângerări anale se prea poate să aibă hemoroizi, dar poate avea asociat şi un cancer de rect, care se manifestă tot prin sângerare. Vă daţi seama că tratamentul naturist nu doar că nu vindecă hemoroizii, ci întârzie diagnosticul şi tratamentul unei afecţiuni grave, cu consecinţe nefaste. Tratamentele nemedicale administrate de neprofesionişti, de multe ori doar după criterii comerciale, fără un diagnostic clar de boală, sunt foarte periculoase. Nimeni nu spune că nu ai voie să bei ceai natural pentru constipaţie, spre exemplu, sau să foloseşti anumite unguente care au în compoziţie produse naturale. Toate acestea pot ajuta, dar indicaţia trebuie să fie clară şi, foarte important, să fie făcută doar de un specialist, după o diagnosticare corectă”, completează conf. Dr. George Dindelegan.

3. Tratamentul medical e foarte dureros.

Realitate: Medicina a avansat şi, mai nou, există soluţii cu disconfort redus. Dacă e făcut în stadii incipiente, tratamentul e minim invaziv, nedureros, cu recuperare rapidă. Fototermocoagularea în spectru infraroşu, spre exemplu, presupune aplicarea de energie termică pe hemoroizi, cu ajutorul unor dispozitive moderne. Energia coagulează proteina din ţesuturile afectate şi va genera o cicatrice, care se va vindeca uşor.
O altă metodă este ligatura cu benzi elastice. Aşa cum sugerează şi numele, implică aplicarea unor benzi de cauciuc la nivelul hemoroizilor, având ca scop întreruperea aceluiaşi flux sanguin către zona afectată. Nevascularizaţi, aceştia vor cădea de la sine. „Până să apară procedeele moderne, exista tratamentul clasic chirurgical prin care fiecare hemoroid se exciza. Aici, avantajul e că suferinţele sunt foarte mici, uneori insesizabile de unii pacienţi”, dă asigurări medicul Dan Andronesi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Dan Andronesi - Medic primar chirurgie generala
Dr. DĂNUȚ TOADER ANDRONESI este Medic primar chirurgie generală și Cercetător științific în cadrul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic, Institutul Clinic Fundeni, București. Studii: 1980-1984 Liceul Sanitar Bistrița 1990-1996 Facultatea de Medicină Generală 2004 ...
citește mai mult