Hepatita B: ce este şi cum o poţi trata

În ciuda disponibilităţii vaccinării anti hepatită B din anii ’80, în acest moment există în lume aproximativ 250 milioane de purtători cronici de virus B. România se află în zona de risc intermediar din punct de vedere al achiziţiei infecţiei pe parcursul vieţii (cu un risc de 20-60%). Deşi există posibilităţi de tratament pentru pacienţii cu infecţie cronică cu virus B, doar un procent relativ mic dintre aceştia beneficiază de tratament. În plus, tratamentul controlează adesea doar infecţia virală fără a reuşi eradicarea virusului. În ultimii ani nu s-au înregistrat progrese semnificative în tratamentul pacienţilor cu infecţie cronică cu virus B care aşteaptă o soluţie definitivă cum există acum pentru virusul hepatic C. Am stat de vorbă cu dr Elena Ciupercă, medic primar gastroenterolog despre ce înseamnă hepatita B, cum se tratează şi cine beneficiază de tratament.

Hepatita B: virusul hepatic

Virusul hepatic B se transmite prin sânge şi produse de sânge : transfuzii de sânge, droguri administrate intravenos, hemodializă, intervenţii chirurgicale şi stomatologice, manichiură şi pedichiură; de asemenea se transmite perinatal de la mama la copil şi prin contact sexual neprotejat. Comparativ cu virusul C, virusul B are un potenţial infecţios de 10 ori mai mare, iar faţă de HIV de 50-100 de ori mai mare.
Evoluţia infecţiei cu virus B este extrem de variabilă în funcţie de vârsta de achiziţie. Astfel 95% din copiii expuşi perinatal şi 30 % din copiii expuşi în primii 5 ani de viaţă dezvoltă infecţie cronică, dar doar 2-5% din adulţii imunocompetenţi devin infectaţi cronic după achiziţia infecţiei.

Marea majoritate a persoanelor care au hepatită acută cu virus B (aproximativ două treimi) sunt asimptomatice sau au simptome minime. De aceea frecvent lipseşte un istoric de hepatită acută la persoanele cu hepatită cronică virală B.

Recomandări

Hepatita C: simptome, dietă, tratament

Hepatita B, dusmanul tacut

Nici la pacienţii cu hepatită cronică cu virus B simptomele nu sunt specifice; aceştia se plâng adesea de oboseală, inapetenţă şi stare generală modificată. Un sfert până la o treime din persoanele care dobândesc infecţia în primii an de viaţă dezvoltă boală hepatică progresivă- adică ciroză hepatică cu sau fără decompensare sau cancer hepatic. Severitatea bolii de ficat este dată de interacţiunea virusului cu sistemul imun al gazdei şi de intensitatea răspunsului imunologic. Prin prisma interacţiunii cu sistemul imun al gazdei există mai multe stadii ale infecţiei cronice cu virus B. În unele dintre aceste stadii virusul este tolerat sau ţinut sub control de sistemul imun şi nu necesită tratament.

Hepatita B: ce pacienţi cu hepatită cronică cu virus B beneficiază de tratament

1.     Pacienţii cu probe hepatice ( transaminaze) mărite şi nivel al virusului în sânge peste 2000UI/ml
2.      Pacienţii cu probe hepatice normale, dar cu modificări pe testele care reflectă fibroză şi/sau inflamaţia în ficat ( Fibromax, Fibroscan, puncţia biopsie hepatică) şi cu viremia peste 2000 UI/ml
3.     Pacienţii cu ciroză hepatică cu virus B
4.     Pacienţii cu infecţie cronică cu virus B care primesc tratament imunosupresor sau chimioterapic pentru o boală asociată
5.     Pacienţii cu ciroză hepatică virală B/ B+D decompensată şi cancer hepatic aflaţi pe lista de transplant hepatic-pentru a preveni reapariţia infecţiei virale pe ficatul transplantat
6.     Femeile gravide cu viremie înaltă
7.     Anumiţi purtători inactivi

Hepatita B: tratament

Tratamentele disponibile sunt interferonul peghilat şi analogii nucleozidici/ nucleotidici. Interferonul peghilat este un tratament cu administrare subcutană, finit în timp (48 de săptămâni), dificil de tolerat din cauza efectelor secundare, cu şanse mici de eradicare virală definitive şi contraindicat la vârstnici, la persoanele cu boli semnificative asociate şi la cei cu ciroză hepatică decompensată. Analogii nucleozidici/ nucleotidici sunt preparate orale fără efecte secundare semnificative care în principiu controlează înmulţirea virusului; de aceea tratamentul cu aceste preparate este pe termen lung. Femeile gravide cu hepatită cu virus B cu indicaţie de tratament pot primi anumite preparate orale; alăptarea este posibilă pentru femeile cu hepatită cronică VHB tratate cu anumite preparate sau netratate.

O problemă deosebită o reprezintă pacienţii care asociază infecţie cronică cu virus D la infecţia cu virus B. Aceşti pacienţi pot primi doar tratament cu interferon, cu rată mică de succes (20%) dar cu rată mare de recădere după oprirea tratamentului (50-60%). În plus aceşti pacienţi au risc mai mare de progresie a bolii de ficat la ciroză hepatică, decompensare şi cancer hepatic.
Pacienţii cu hepatită cronică cu virus B necesită monitorizare atât pentru a se stabili momentul oportun pentru iniţierea tratamentului cât şi pentru diagnosticul precoce al complicaţiilor.

Astfel pacienţii netrataţi pot fi urmăriţi la 3-6 luni prin probele hepatice şi la 6-12 luni prin viremie şi testarea nonivaziva a fibrozei ( Fibromax/ Fibroscan) pentru a se verifică posibilitatea iniţierii tratamentului.

Pacienţii aflaţi sub tratament sunt de asemenea monitorizaţi pentru evaluarea răspunsului la tratament, de obicei la 6-12 luni prin hemogramă, probe hepatice şi viremie.

Pacienţii cu hepatită activă sau antecedente familiale de cancer hepatic precum şi pacienţii cu ciroză hepatică compensată sau decompensată  sunt urmăriţi ecografic la 4-6 luni pentru a detecta precoce apariţia nodulilor hepatici şi/sau a complicaţiilor.