Infecţiile urinare apar cu o frecvenţă crescută în această perioadă, în special în cazul femeilor. Deşi pot trece de la sine, nu se recomandă neglijarea lor, întrucât pot genera probleme mult mai grave pe viitor.
Alături de antibioticele recomandate de medic, extractele de plante, pot fi soluţia pentru a combate disconfortul generat de infecţiile urinare.
Tratamentul infecţiilor urinare poate include, pe langă medicamentele clasice, uleiurile esenţiale de lavandă sau cimbru. Acestea au avantajul că pot fi consumate atât prin ingerare, cât şi extern prin inhalaţii, aromoterapie, masaj, baie sau comprese.
Uleiul esenţial de lavandă este recomandat pentru afecţiuni ale aparatului urinar precum cistita sau uretrita, dar şi pentru probleme la nivelul sistemului nervos, respirator, digestiv, cardiovascular etc., datorită efectului antimicrobian puternic al acestuia.
Şi uleiul esenţial de cimbru poate fi folosit pentru ameliorarea problemelor de la nivelul aparatelor uro-genital, digestiv, respirator şi ORL, osteoarticular, sistemului nervos, pentru efectul antimicrobian puternic în special împotriva germenilor Stafilococ auriu, E Coli, Klebsiella, Pseudomonas, Proteus, Candida albicanis.
Una dintre cele mai frumoase, delicate şi benefăcătoare flori este hibiscusul. Aceasta întăreşte imunitatea şi apără organismul de infecţii urinare şi de constipaţie şi datorita conţinutului bogat în vitamina C.
În ţările arabe şi în India se consumă infuzia direct din flori, caldă sau rece. În România, aproape toate ceaiurile din fructe conţin şi hibiscus atât pentru gustul, cât şi pentru culoarea roşie care o conferă licorii.
Şi nu uitaţi: infecţiile urinare netratate pot duce în timp chiar la distrugerea rinichilor, deoarece cistitele care recidivează duc la infecţii tot mai mari. Iar orice terapie trebuie recomandată de medicul specialist.
Citeşte şi: Mihaela Bilic îţi recomandă 5 alimente împotriva cistitei