Leziunile ligamentelor încrucişate anterior – realitatea medicală a zilelor noastre

În ultimul timp, auzim vorbindu-se foarte des despre leziunile ligamentelor încrucisate anterior drept o afecţiune care apare cel mai des la atleţii de performanţă, în special în cazul sporturilor de contact sau a celor care presupun mişcări de pivotare, cum ar fi fotbal, handbal, baschet, rugby.  În sezonul rece, apar cu precădere la cei care practică sporturi de iarnă: schi, în special, sau patinaj.

Statistica spune că leziunile ligamentelor din jurul genunchiului totalizează aproximativ 40% din accidentele care au loc în cadrul antrenamentelor sau întrecerilor sportive, ceea ce dovedeşte cât se frecvente sunt. Realitatea este că această leziune poate afecta pe oricine, nu numai pe sportivii de performanţă, ci şi pe cei amatori atunci când apar suprasolicitări ale articulaţiei genunchiului în timpul unor mişcări de răsucire, care au loc, de obicei, în timpul unei activităţi fizice intense. De aceea, discutăm despre acest subiect de interes cu medicul ortoped Vlad Predescu, specializat în traumatologie sportivă, care ne oferă detalii preţioase despre felul în care putem preveni o astfel de accidentare, cât şi despre felul în care evoluează tratamentul şi perioada de vindecare, în cazul în care a existat o astfel de traumă.

Ligamentele sunt, în esenţă, o bandă de ţesut foarte rezistent, care înconjoară o articulaţie pentru a-i oferi susţinere şi pentru a limita mişcarea acesteia într-o zonă de siguranţă. În mod evident, pentru că sunt supuse celor mai mari presiuni, ligamentele genunchilor sunt cele care au cel mai des de suferit. Atunci când acestea sunt afectate, articulaţia nu mai este stabilă şi, în mod firesc, impiedică mişcarea naturală a acesteia. Din acest motiv, nu se mai pot face corect rotiri sau mişcări ale piciorului, lucru care duce la invaliditate. În acest moment, cea mai eficientă metodă de tratament este cea chirurgicală, mai ales în cazul în care ligamentele sunt puternic afectate sau chiar rupte. Din punct de vedere medical, cel mai afectat ligament al genunchiunului este cel încrucişat anterior, localizat în centrul articulaţiei şi care controlează rotaţia şi mişcarea tibiei. În teorie, sunt câteva cazuri clare care pot duce la afectarea sau ruperea ligamentului încrucisat anterior, printre aflându-se: oprirea forţată în timpul unei alergări intense, schimbarea bruscă a direcţiei, contactul fizic puternic în cazul unor sporturi precum fotbalul sau rugby-ul şi aterizarea greşită în cazul unei sărituri.

Recomandări

Căsătoria: presiunea părinţilor asupra cuplurilor tinere

Unghia încarnată: cauze şi tratament

Evoluţia unei rupturi de ligament

Ce se întâmplă, în realitate, în interiorul genunchiului, atunci când are loc o astfel de afecţiune?

”Atunci când forţa traumatică este mai mare decât rezistenţa ligamentului, acesta din urmă se rupe. De multe ori, ligamentul încrucişat anterior nu se rupe singur, ci sunt lezate şi alte structuri deosebit de importante ale genunchiului, cum ar fi meniscurile şi ligamentele colaterale, fiecare dintre acestea fiind vitale pentru funcţionarea normală a articulaţiei pe termen lung. Ruptura de ligament încrucişat anterior poate fi completă, când acesta nu mai asigură nici un pic de stabilitate articulară sau parţială. În acest caz, cu o bună recuperare şi cu o funcţionare normală a meniscurilor şi a ligamentelor colaterale, recuperarea genunchiului este completă şi pacientul se poate întorce la activităţile sportive. Din păcate, ligamentul încrucişat nu are potenţial de vindecare şi, dacă a fost rupt, acesta rămâne aşa în genunchi. Fiind rupt, el duce invariabil la instabilitate pe mişcări de pivotare, care provoacă iniţial durere, dar, ulterior, duce la degradarea meniscurilor şi a cartilajului articular. Când apare acest aspect, începe procesul de îmbătrânire precoce a articulaţiei şi de apariţie a artrozei”, explică medicul chirurg Vlad Predescu.

Care sunt paşii de urmat, din punct de vedere medical, după ce pacientul a primit diagnosticul de ruptură de ligamente încrucişate anterior şi recomandarea de tratament este operaţia?

”În acest moment, principiul intervenţiei chirurgicale constă în recoltarea unui tendon de la pacient, care are darul de a înlocui ligamentul original. Acesta poartă denumirea de grefă şi poate proveni din mai multe structuri, cum ar fi: tendon rotulian, tendon cvadricipital, tendon semitendinos sau gracilis. Alegerea tipului de grefă depinde de particularităţile fiecărui pacient, precum şi de nevoile sportive ale acestuia. După recoltare se introduce în genuchi artroscopul, care este de fapt o cameră video menită să transmită informaţii la un monitor. Sub control artroscopic, se creează două tunele osoase care corespund poziţiei intraarticulare a ligamentului original şi, prin acestea, se introduce grefonul care se fixează cu şuruburi sau alte sisteme de fixare. Scopul acestora este să asigure un contact cât mai bun al grefonului cu ţesutul osos, pentru ca organismul să poată integra grefa şi să se creeze legăturile naturale între aceasta şi gazdă. Simultan cu operaţia de ligamentoplastie trebuie corectate şi celelalte leziuni întâlnite, respectiv cele meniscale şi cartilaginoase. Meniscul trebuie suturat ori de câte ori este posibil sau îndepărtat, dacă nu se mai poate realiza refacerea lui. După operaţie, pacientul începe imediat mobilizarea genunchiului şi mersul cu sprijin parţial sau total, în funcţie de indicaţia chirurgului. “Protocolul de recuperare este întotdeauna individualizat, existând varianta accelerată sau normală, ele fiind alese de la caz la caz. În linii mari, după aproximativ o lună, mersul ar trebui să fie normal, însă recuperarea trebuie să continue cu stricteţe, iar întoarcerea la sportul de contact se poate face între şase şi nouă luni, numai după ce grefonul s-a integrat. Foarte important este ca, în această etapă, medicul chirurg să comunice cu pacientul şi cu kinetoterapeutul, pentru a putea depista eventualele întârzieri sau abateri de la protocol.” concluzionează Vlad Predescu