Medicamente care te ajută să renunţi la fumat

Dacă vrei să te laşi de fumat dar dependenţa de nicotină nu te lasă să îţi realizezi acest deziderat, află că există o sumedenie de tratamente medicamentoase care te pot ajuta.
  • Publicat:
Medicamente care te ajută să renunţi la fumat

Dacă vrei să te laşi de fumat, dar dependenţa de nicotină nu te lasă să îţi realizezi acest deziderat, află că există o sumedenie de tratamente medicamentoase care te pot ajuta.

Medicamentele reprezintă un ajutor important în tratamentul dependenţei de nicotină, dar ele sunt eficiente doar când sunt folosite de fumători motivaţi să se lase de fumat şi care şi-au întocmit un plan riguros pentru a o face.

Înainte să apelezi la următoarele variante de tratament, îţi recomandăm, totuşi, să consulţi un medic specialist.

Plasturi cu nicotină

Un plasture cu nicotină eliberează prin piele, în circulaţia sangvină, o doză constantă de nicotină. Multe produse de acest gen se eliberează la farmacie fără reţetă.

Plasturii cu nicotină se folosesc zilnic timp de 6-12 săptămâni. Deşi s-au dovedit eficienţi, aceştia nu reprezintă totuşi un medicament-minune.

Adesea, după o utilizare de câteva săptămâni, poate apărea o iritaţie a pielii. Pentru a ajuta vindecarea acestei iritaţii, aplicaţi după desprinderea plasturelui, o cremă pe bază de hidrocortizon. Aplicaţi plasturele de fiecare dată într-o altă zonă.

Spray nazal cu nicotină

Spray-ul nazal cu nicotină eliberează nicotina în circulaţie, prin mucoasa nazală. Dintre produsele înlocuitoare de nicotină are cel mai rapid efect asupra simptomatologiei de sevraj.

Spray-ul nazal se eliberează numai pe bază de reţetă medicală. Acest medicament poate produce o senzaţie de arsură sau usturime în nas, alături de tuse, strănut, lăcrimare şi iritaţie a gâtului. Aceste efecte secundare dispar, de regulă, după prima săptămână de folosire.

În caz de persistenţă a efectelor secundare, consultaţi doctorul.

Inhalaţii cu nicotină

Inhalanţii cu nicotină seamănă cu o ţigară scurtă care are un muştiuc de plastic la un capăt. Cu tot aspectul de ţigară, nicotina nu este inhalată, ci este mai degrabă prizată. Ea este absorbită în circulaţia sangvină prin mucoasa bucală.

Şi acest medicament se eliberează doar pe bază de prescripţie medicală. Puteţi avea o senzaţie de uscăciune a gurii pe care o puteţi combate consumând apă. Dacă prezentaţi alte simptome, anunţaţi doctorul.

Guma de mestecat cu nicotină

Acest produs este o răşină asemănătoare gumei de mestecat care eliberează nicotina în circulaţie, prin mucoasa bucală. Există două forme de gumă cu nicotină: una conţine 2 mg de nicotină, cealaltă 4 mg. Se eliberează fără reţetă medicală.

Dacă este folosită în mod corect, guma cu nicotină eliberează nicotină gradual. Scopul este de a folosi doar atât cât este necesar pentru a menţine nivelul de nicotină şi a opri orice simptom de sevraj. Muşcaţi din gumă de câteva ori şi apoi depozitaţi-o între obraz şi gingie pentru a creşte la maximum absorbţia de nicotină.

Puteţi folosi guma zilnic, în cantităţi din ce în ce mai mici, timp de câteva săptămâni, timp în care va descreşte progresiv dorinţa pentru fumat. Odată ce vă simţiţi bine în postura de nefumător, puteţi elimina, cam în 3-6 luni de la orpirea fuamtului, folosirea gumei de mestecat.

Nu beţi şi nu mâncaţi nimic în timpul folosirii gumei cu nicotină. Nicotina înghiţită întâmplător va avea efect, dar vă poate produce o senzaţie de iritaţie gastrică sau ameţeli.

Medicaţie non-nicotinică

Medicamentele care au drept substanţă activă bupropionul nu conţin nicotină şi nu determină dependenţă. Astfel de medicamente sunt folosite şi în tratamentul depresiei. Bupropionul creşte nivelul dopaminei din creier, aceeaşi substanţă eliberată de nicotină. Astfel, ajută la apariţia stării de bine furnizată de fumat. Aceste medicmante se eliberează doar pe bază de prescripţie medicală.

Cele mai frecvente efecte adverse includ uscăciunea gurii, dureri de cap, tulburări de somn, scăderea apetitului şi greaţă.
Pentru a evita simptomele digestive, medicamentul trebuie administrat în timpul mesei. Dacă aveţi efecte adverse, consultaţi-vă cu medicul înainte de a întrerupe medicaţia.

Dacă aveţi un istoric de crize convulsive, traumatisme craniene majore sau accident vascular cerebral nu vă administraţi astfel de medicamente. De asemenea, femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să ceară opinia medicului înainte de a începe un astfel de tratament pentru renunţarea la fumat.

Citeşte mai multe articole pe tema dependenţei de fumat în dosarul nostru Cum să te laşi de fumat – renunţă la dependenţă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult