Mituri despre apendicită: alimente care duc la inflamația apendicelui

Studiile arată că 2 din 20 de persoane trec prin operaţia de apendicită mai devreme sau mai târziu în viaţă. Întrebările privind această afecţiune nu contenesc să apară, mai ales dacă luăm în calcul numeroasele zvonuri şi mituri care circulă prin viu grai ori prin mediul virtual. Tocmai de aceea, ne-am propus ca în următoarele rânduri să luăm rând pe rând aceste mituri şi să aducem la lumină adevărul.

Află mai jos care sunt simptomele inflamării apendicelui, cum se tratează această afecțiune și ce mituri circulă despre apendicită.

Apendicita – cauze și simptome

Apendicita reprezintă o inflamaţie a apendicelui, un mic organ care are forma unui săculeţ, situat în imediata apropiere a intestinului gros.

Recomandări

Apendicita – cauze, simptome, tratament

Tabletele cu acay berry si dieta dupa apendicita

Ca urmare, probabil (vom afla în continuare dacă aceasta este cauza reală), a unei alimentaţii nesănătoase, acest săculeţ creşte în volum şi acumulează mult lichid. Dacă nu este drenat corespunzător, acest lichid acumulat în exces poate duce la dureri abdominale intense sau, şi mai grav, la infecţii care pot favoriza apariţia peritonitei, o complicaţie cu potenţial fatal.

De aceea, este esenţial să tratezi durerile apărute în zona abdomenului cu foarte mare atenţie şi să te adresezi medicului dacă sesizezi un astfel de disconfort, pentru a se interveni de urgenţă în caz de nevoie.

De regulă, inflamaţia apendicelui apare frecvent între 10 și 30 de ani. Însă nici după această vârstă nu suntem feriţi. Femeile sunt de aproape 3 ori mai expuse acestei afecţiuni în comparaţie cu bărbaţii.

Principalele simptome ale inflamaţiei apendicelui constau în: durere localizată iniţial în partea superioară a abdomenului, care se deplasează ulterior în partea dreaptă a acestuia, lipsa poftei de mâncare, febră, stări frecvente de greaţă şi scaun anormal (diareic sau constipativ).

Simptomele clasice ale apendicitei includ:

• durere surdă aproape de centrul sau partea superioară a abdomenului, ce devine mai apoi ascuțită și se deplasează spre partea din dreapta jos a abdomenului. Acesta este, de obicei, primul semn;
• pierderea apetitului;
• greață si/sau vărsături imediat după ce încep durerile abdominale;
• umflarea abdomenului;
• febra nu foarte ridicată.

Alte simptome ale apendicitei pot fi:

• durere surdă sau ascuțită oriunde în partea superioară sau inferioară a abdomenului, spatelui sau în zona rectului;
• urinări dureroase;
• crampe severe;
• constipație sau diaree.

Daca ai simptomele de mai sus, solicită imediat asistență medicală, deoarece diagnosticul corect și tratamentul corespunzător sunt foarte importante.

Mituri şi adevăruri despre apendicită

Cât priveşte factorii de risc care pot favoriza inflamarea apendicelui, iată ce este adevărat şi ce este doar mit:

1. Seminţele de floarea-soarelui mâncate cu coajă şi sâmburii din fructe şi legume sunt principala cauză a apendicitei

Acesta este principalul vinovat, după spusele multor specialişti, ceea ce-i confirmă mitului o mare doză de veridicitate.

Potrivit acestora, aceste seminţe, sâmburi şi alte componente dure ajung în tractul digestiv şi se calcifiază pe parcursul timpului, ducând la un blocaj al  intestinului gros. Astfel apar inflamaţii ale mucoasei apendicelui, din cauza bacteriilor care se acumulează pe porţiunea respectivă, printre care putem enumera Salmonella, Yersinia sau Shigella.

Însă există şi păreri care contrazic această afirmaţie şi care spun că simpla prezenţă a acestor mici seminţe nu poate bloca orificiul apendicelui.

Tocmai de aceea este recomandat consumul frecvent de alimente bogate în fibre (cereale integrale, condimente, seminţe de in, ovăz, nuci, fasole, linte dovlecei, conopidă, varză, broccoli, mere, pere, portocale, banane etc.), care au capacitatea de a stimula tranzitul intestinal şi de a favoriza eliminarea materiilor fecale în totalitate, scăzând semnificativ riscul de inflamaţie a colonului şi, implicit, a apendicelui.

Prin urmare, mitul conform căruia dacă mâncăm seminţe întregi şi sâmburi este oarecum adevărat, în condiţiile în care nu avem o alimentaţie echilibrată, bazată pe fructe şi legume cu conţinut crescut de fibre.

Acum, că am lămurit acest aspect al cauzei apendicitei, să descoperim şi alte mituri care privesc, de această dată, operaţia de apendicită şi perioada de după intervenţia chirurgicală, deoarece şi în jurul acestui subiect planează multe zvonuri mai mult sau mai puţin adevărate.

2. Unul dintre aceste mituri priveşte secreţia uneri cantităţi mici de sânge sau fluid, despre care se consideră că nu este tocmai normal.
Specialiştii vin şi de această dată cu explicaţia medicală corectă şi ne spun că orice secreţie apărută după operaţie este perfect normală, termenul medical atribuit acestui fluid fiind de serom (lichid acumulat sub piele).

Acest lichid nu semnalizează o neatenţie a chirurgului în procesul de închidere a operaţiei, ci mai degrabă un semn că organismul se vindecă mai repede şi prin acest fenomen se cicatrizează rana.

Multe persoane se sperie când observă că se scurge un lichid în jurul operaţiei şi asociază acest lucru cu o complicaţie, însă părerile avizate infirmă această temere. Pentru a scăpa de griji, cel mai bine este să întrebi medicul, care îți poate explica pe larg aceste aspecte.

3. Un alt mit este cel legat de îndepărtarea bandajului protector care acoperă incizia realizată în cadrul apendicectomiei. Mulţi pacienţi cred că dacă scot bangajul după o săptămână de la operaţie sunt mai predispuşi la infecţii şi ar fi mai indicat să ţină zona acoperită cât mai mult timp.

Însă acest lucru nu este tocmai recomandat, deoarece, spun experţii, ţesuturile se vindecă în decursul unei săptămâni sau, cel mult două, fapt pentru care nu se justifică păstrarea bandajului pe o perioadă mai mare de timp. Ba din contră, bandajul ţinut mult timp pe rană împiedică vindecarea. De asemenea, dacă nu este schimbat zilnic se poate murdări şi poate favoriza dezvoltarea bacteriilor în zona respectivă, îngreunând procesul de cicatrizare.

4. Un alt aspect semnalat este cel legat de durerile survenite după operaţie în timpul strănutului, râsului sau la schimbările bruşte de temperatură. Aceste simptome sunt, şi de această dată, perfect normale deoarece, în momentul cicatrizării ţesuturilor, nervii superficiali de la suprafaţa pielii devin hipersensibili şi astfel favorizează apariţia disconfortului.

Desigur, dacă este o durere abia sesizabilă nu este cazul să te îngrijorezi. Dar dacă aceasta devine cronică şi se manifestă cu înţepături sau cu senzaţia de împunsătură puternică în zona respectivă, este cazul să faci o vizită la medic pentru investigaţii amănunţite.

5. Şi exerciţiile fizice intense fac subiectul unor dezbateri aprinse în ceea ce priveşte activitatea post-apendicită. Mai exact, antrenamentele intense la sală care, conform medicilor, ar trebui evitate pentru cel puţin o lună de la intervenţia chirurgicală.

6. Iar ultimul, dar nu cel din urmă zvon, pentru că vor apărea cu siguranţă multe altele, este cel potrivit căruia ar exista anumite medicamente care să rezolve problema inflamaţiei apendicelui, fără a se ajunge la bisturiu. Din păcate însă, acest mit este şi va rămâne un mit, pentru că singura soluţie este, fără doar şi poate, intervenţia chirurgului.

Cum este tratată apendicita

Tratamentul standard al apendicitei este chirurgical și constă în operația numita apendicectomie.

Înaintea operației sunt administrate antibiotice care ajută organismul să lupte împotriva peritonitei. Operația se face sub anestezie generală, iar apendicele este eliminat printr-o incizie de câțiva centimetri sau prin laparoscopie.

În termen de 12 ore de la intervenție te poți ridica și deplasa. De obicei, revii la activitățile normale după 2-3 săptămâni. În cazul în care intervenția se face cu ajutorul laparoscopiei, incizia este mai mică, iar timpul de recuperare este mai scurt.

După intervenția chirurgicală, solicita ajutorul medicului dacă prezinți:

• vărsături necontrolate;
• dureri în zona abdomenului;
• amețeli și stări de slăbiciune;
• sânge în urină sau vomă;
• durere sau roșeață în zona inciziei;
• febră;
• puroi urât mirositor în zona inciziei.

Rămâne însă valabilă zicala conform căreia e mai bine să previi decât să tratezi, deci ține cont de sfaturile legate de regimul alimentar şi nu ezita să programezi o întâlnire la cabinetul medicului pentru orice temere legată de sănătatea ta.