Sezonul gripei şi răcelii este aici şi, din păcate, e foarte uşor pentru fiecare dintre noi să răspândim germenii în jurul nostr. Aşa că pe lângă regulile de igienă de bun simţ, ar fi bine să iei măsuri extra şi să ţii cont că în spaţiul în care te afli există obiecte profund contaminate de care trebuie neapărat să te ocupi în mod constant.
Mâinile murdare ating mereu mânerele de la robinetul din bucătărie şi baie – iar viruşii de gripă şi răceală se pot lipi instantaneu de tine. În plus, zonele respective sunt un adevărat magnet pentru mucegai şi bacterii precum salmonella şi E. coli. Ai grijă să cureţi zilnic mânerele de la robinet cu spray sau şerveţele dezinfectante.
Un studiu a descoperit că acestea pot fi unul dintre cele mai contaminate obiecte din casa ta. Cel mai bine este să le cureţi în maşina de spălat vase sau cu apă fierbinte şi săpun o dată sau de două ori pe săptămână. Şi dacă cineva din casa ta este bolnav, ţine-i periuţa de dinţi separată de toate celelalte periuţe. Dacă periuţa contaminată va sta alături de celalalte, le va putea contamina cu uşurinţă.
Copiii pot suferi până la opt răceli pe an, iar acei germeni se pot răspândi cu uşurinţă în lucrurile lor. Curăţă jucăriile la sfârşitul fiecărei luni şi, mai ales, când par a fi mai murdare decât de obicei (ca de exemplu după ce copilul tău a fost bolnav). Poţi ucide multe bacterii şi viruşi aflaţi pe jucăriile din plastic dur, spălându-le cu săpun şi apă caldă. Pentru a le igieniza cu adevărat, şterge-le cu un amestec realizat dintr-o lingură de înălbitor într-un sfert de litru apă, apoi lasă-le să se usuce.
Telefonul sau tableta pe care le foloseşti şi le atingi mereu sunt un focar de viruşi. Aceştia se pot transfera cu uşurinţă de pe geamul ecranului pe vârful degetelor, deci ar fi indicat să ai grijă ca toate dispozitivele tehnologice să fie curăţate în mod constannt, în special în perioada de răceală şi gripă. Poţi cumpăra şerveţele speciale sau poţi verifica instrucţiunile pentru cel mai bun mod de a curăţa ecranul. Există de asemenea dispozitive care folosesc lumina UV pentru a dezinfecta gadgeturile.
Curăţarea telecomenzii ar trebui să fie o sarcină care să nu iasă niciodată din discuţie. Şansele ca aceasta să fie contaminată de o multitudine de germeni sunt ridicate şi în plus, germenii de răceală şi gripă tind să trăiască cel mai mult timp pe plastic şi alte suprafeţe dure. Pentru a o curăţa, mai întâi este indicat să cureţi butoanele cu o periuţă de dinţi uscată. Ai grijă ca ulterior să foloseşti o dischetă de bumbac sau o cârpă de bumbac înmuiată într-un produs de curăţare blând (stoarsă foarte, foarte bine) pentru a dezinfecta. Poţi utiliza aceeaşi metodă şi pe tastatura computerului.
Birourile pot adăposti multe tipuri de germeni. Oamenii captează microbi de acasă, de la şcoală, de la muncă, din mijloacele de transport în comun şi astfel, se formează un cerc vicios. Nu e nimic rău în a sterge spaţiul de lucru în mod regulat, mai ales atunci când răcelile şi gripa sunt în plin sezon. Acei viruşi pot trăi pe suprafeţe dure până la 8 ore, iar acest număr de ore practic reprezintă o zi de muncă completă.
Chiar dacă reuşeşti să cureţi tot ce te înconjoară, spălarea mâinilor este încă una dintre cele mai sigure metode prin care poţi reduce şansele de a contacta răceală sau gripă. Cu toate acestea, ai obligaţia de a o face corect: freacă-ţi mâinile cu săpun timp de cel puţin 20 de secunde înainte de a le clăti – nu uita spatele mâinilor, spaţiul dintre degete şi de sub unghii. Sau cântă refrenul melodiei “Happy Birthday to you” de vreo două ori. Când nu poţi ajunge la o chiuvetă, foloseşte un produs igienizant cu cel puţin 60% alcool.