Testul de efort: când se efectuează şi ce poate releva

Testul de efort presupune investigarea comportamentului inimii în situaţii în care pot să apară simptome sau semne ale unor afecţiuni cardiace. Sunt metode de investigaţii electrice ( ECG) sau imagistice (ecocardiografia de stres sau de efort). Testul ECG de efort este însă cel mai utilizat. Scopul lui este, în principal, acela de a evidenţia suferinţa arterelor inimii (coronare ) şi, în plan secundar, să confirme declanşarea de aritmii cardiace la efort sau măsurarea capacităţii de  efort a pacienţilor.

„Acest test se efectuează la bicicleta ergonomică sau la covor rulant (mai standardizat) şi implică înregistrarea de trasee ECG la trepte de efort progresiv crescânde, standardizat de un program de calculator care comandă dispozitivul pe care se face testarea (ex: viteza si înclinarea benzii  sau rezistenţa la pedalare), sub monitorizare  continuă de către medicul cardiolog si asisteult medical instruit şi cu trusa de prim ajutor dotată pentru combaterea oricăror incidente”, precizează Dr. Nicu Gainoiu, medic primar cardiolog, pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Cât durează şi cui se recomandă investigaţia?

Testul durează pâna la apariţia semnelor diagnostice ale bolii coronariene sau până la frecvenţa cardiacă specifică vârstei pacientului. Uneori, este oprit precoce, când tensiunea arterială creşte sau scade periculos, în caz de oboseală marcată sau la cererea pacientului.

„Investigaţia este recomandată pacienţilor cu simptome sugestive pentru boala cardiacă ischemică (cel mai frecvent cu dureri în piept – angină pectorală), dar la care ECG de repaus nu indică modificări certe sau nediagnostice sau prezente şi pe trasee ECG de referinţă’’, mai spune specialistul.

Se exclud de la această procedură pacienţii în situaţii cardiace acute, la care investigaţia este inutilă şi cu risc major, cei la care ECG nu mai poate înregistra alte modificări (bloc major de ramură stangă), cu strâmtorarea majoră  a valvei aortice la care efortul ar provoca leşin şi cei cu dizabilităţi musculare şi osteoarticulare care ar face imposibil mersul/ pedalatul/ susţinerea.

„Rezultatul investigaţiei stratifică gradul de afectare  coronariană şi face diferenţa între bolnavii la care  tratamentul medicamentos este suficient (când testul este negativ)  şi cei care vor necesită, cel mai probabil, intervenţii de îmbunătăţire a irigării miocardului (cu test pozitiv, cu modificări suplimentare ECG)’’, adaugă Dr. cardiolog Nicu Gainoiu.

Ultima categorie de pacienţi se trimite după efectuarea testului de efort, spre efectuarea singurei investigaţii care evidenţiază direct aspectul coronarelor – coronarografia. „Aceasta implică vizualizarea arterelor inimii umplute  cu substanţă de contrast radiologic şi poate fi urmată de repararea arterei strâmtorate prin dilatarea ei şi montarea unui stent care o va menţine deschisă.

Când sunt afectate toate cele trei artere coronare sau magistrala din care ele se desprind, pacientul va fi trimis spre chirurgie cardiovasculară, singura posibilitate de a asigura perfuzia normală a muşchiului  inimii fiind operaţia de montare de noi vase care traversează strâmtorările coronarelor- by pass –ul aortocoronarian’’, mai spune medicul cardiolog.