Tipuri de anestezie: descriere, beneficii şi riscuri

Dacă în prezent există tehnici chirurgicale moderne, care permit tratarea multor probleme grave de sănătate, acest lucru este datorat în mare parte anesteziei, care îi permite pacientului să îndure orice fel de intervenţie chirurgicală fără să simtă niciun pic de durere. Există însă mai multe tipuri de anestezie la care se apelează, în funcţie de factori precum intervenţia care urmează a fi făcută, durata acesteia, starea generală de sănătate a pacientului sau preferinţele acestuia.

De la o banală extracţie dentară până la operaţii complicate pe inimă sau pe creier, anestezia permite buna desfăşurare a acestor intervenţii, fără ca pacientul să simtă durere şi, uneori, fără ca el să fie măcar conştient, aşa cum este în cazul anesteziei generale.

Tipuri de anestezie – beneficii şi posibile reacţii adverse

• Anestezie generală
• Anestezie regională/rahianestezie (epidurală sau spinală)
• Anestezie locală
• Supravegherea anestezică monitorizată (SAM)/analgosedarea

Recomandări

Anestezia generală afectează funcţiile cognitive

Anestezia şi rolul medicului anestezist în chirurgia metabolică

Anestezia generală

Acest tip de anestezie este indicată în cazul intervenţiilor chirurgicale complexe şi de durată. Pacientul este complet adormit şi nu simte deloc durere, anestezicul fiind administrat intravenos înainte de începerea operaţiei, dar şi pe parcursul acesteia, inhalator (prin intermediul unei măşti), în funcţie de situaţie (dacă operaţia se prelungeşte, de exemplu).

În timpul operaţiei, pacientul este ventilat mecanic prin intermediul unui tub respirator sau al unei măşti cu oxigen, deoarece substanţa anestezică nu numai că provoacă inconştienţă, dar şi paralizează temporar muşchii, inclusiv pe cei de la nivelul plămânilor, care fac posibilă respiraţia. Astfel sunt împiedicate mişcările necontrolate ale pacientului din timpul operaţiei, care ar putea creşte riscul de complicaţii.

Deoarece presupune un risc mai crescut de complicaţii intra- şi postoperatorii, anestezia generală este indicată în special pentru intervenţiile care nu pot fi efectuate cu alt tip de anestezie, cum ar fi operaţiile pe inimă, înlăturarea nodulilor la sân, lobectomia (îndepărtarea unui lob pulmonar), mastectomia, protezarea genunchiului sau a şoldului etc.

În timpul operaţiei, anestezistul va monitoriza încontinuu funcţiile vitale – ritmul cardiac, tensiunea arterială, nivelul de oxigen etc. – şi va ajusta cantitatea de anestezic la nevoie, astfel încât pacientul să rămână inconştient şi să nu simtă durere.

După finalizarea operaţiei, anestezistul opreşte administrarea tuturor anestezicelor şi monitorizează pacientul până la reluarea funcţiilor respiratorii şi controlul eficient al acestora de către pacient. În următoarele 2-4 ore de la finalizarea operaţiei, pacientul devine din nou conştient.

Unii pacienţi nu prezintă simptome după efectuarea anesteziei, însă alţii pot experimenta simptome precum greaţă, vărsături, frisoane, febră, răguşeală, dureri musculare, dureri de spate, mâncărimi ale pielii, confuzie, gură uscată sau dureri în gât, manifestări pe care anestezistul le poate ameliora prin intermediul medicaţiei specifice.

De asemenea, pot apărea dureri sau disconfort, dar acestea sunt cauzate de operaţia în sine, nu de anestezie. Şi în acest caz pot fi administrate calmante şi analgezice, oral sau intravenos, care ameliorează simptomele.

Trebuie precizat că în primele 1-2 zile după o intervenţie chirurgicală majoră, pacientul va fi nevoit să poarte o sondă urinară, pentru a evita complicaţiile ce pot apărea din cauza mişcărilor. După scoaterea acestei sonde urinare, este posibil să apară simptome precum arsură sau usturime la urinare.

La fel cum funcţia vezicii urinare este oprită în timpul anesteziei, aşa şi intestinele sunt „paralizate” în acest interval, motiv pentru care în primele 24-72 de ore de la intervenţie este posibil ca pacientul să nu poată defeca. Un semn care poate indica prezenţa unor complicaţii – ocluzie sau obstrucţie intestinală – este lipsa gazelor intestinale în orele următoare de după operaţie. Din acest motiv, pacientul va fi atent monitorizat în acest interval la terapie intensivă.

Alte complicaţii ale anesteziei generale, mai rar întâlnite, sunt:

– incapacitatea de a respira pe cont propriu după înlăturarea mijloacelor de ventilaţie mecanică (în acest caz, pacientul va purta masca sau tubul endotraheal pentru alte câteva ore după intervenţie, până îşi poate relua singur funcţiile respiratorii)
– pneumonia – o complicaţie severă care constă în pătrunderea accidentală a fluidelor (de exemplu, voma) în plămâni în timpul operaţiei. În această situaţie de urgenţă se recurge la terapie cu antibiotice.
– cheaguri de sânge – din cauza timpului îndelungat petrecut într-o singură poziţie, fără a se mişca, pacientul este expus unui risc crescut de apariţie a cheagurilor de sânge, în special la nivelul picioarelor, afecţiune numită şi tromboză venoasă profundă. De aceea este important ca pacientul să facă mişcare câat mai curând posibil după operaţie şi să ia medicamente anticoagulante prescrise de medicul curant.
– hipertemie malignă postanestezică – este o boală autozomal-dobândită a muşchilor scheletici, caracterizată de un răspuns hipermetabolic la toate anestezicele inhalatorii. Se manifestă prin febră crescută şi contracţii musculare care pot duce la insuficienţă de organe. Din acest motiv, pacienţii care au în familie cazuri de hipertermie malignă trebuie testaţi anterior.
– „conştientizare sub anestezie” – este un fenomen rar întâlnit, în care pacientul nu este pe deplin inconştient şi îşi poate aminti ulterior detalii din timpul intervenţiei, cum ar fi conversaţii, sunete, mirosuri. Din fericire, astfel de situaţii pot fi evitate prin administrarea unei doze potrivite de anestezic. Experienţa anestezistului este, aşadar,  esenţială pentru buna desfăşurare a operaţiei, dar şi pentru starea de sănătate fizică şi mintală a pacientului.

În primele 1-2 zile de la intervenţia chirugicală care a necesitat anestezie generală nu este indicat şofatul, deoarece anestezicul este eliminat din organism treptat şi pot exista simptome precum confuzie, somnolenţă sau încetinirea reflexelor în acest interval.

Anestezia regională/rahianestezie (epidurală sau spinală)

Acest tip de anestezie este indicat pentru intervenţiile chirurgicale complexe din partea inferioară a corpului, cum ar fi operaţia cezariană, operaţia de prostată sau protezarea genunchiului ori a şoldului. În acest caz, pacientul este conştient, aude şi vede în jurul lui, dar nu simte nimic de la brâu în jos. Unii pacienţi pot simţi însă o senzaţie de presiune sau de smulgere în timpul intervenţiei, dar aceasta nu presupune durere.

Cele mai frecvente tipuri de anestezie regională sunt cea spinală şi cea epidurală.

Anestezia spinală (rahidiană) constă în injectarea unei substanţe anestezice în lichidul  din jurul măduvei spinării, prin intermediul unui ac foarte fin introdus la nivelul coloanei vertebrale lombare. Pacientul poate resimţi un anumit grad de disconfort la introducerea acului, dar care se diminuează pe măsură ce anestezicul îşi face efectul.

Anestezia epidurală presupune introducerea anestezicului prin intermediul unui tub sau cateter fixat cu ajutorul acului în spaţiul epidural din jurul coloanei vertebrale, ceea ce permite anestezistului să regleze cantitate de anestezic pe durata intervenţiei, în funcţie de situaţie. Acest tip de anestezie este indicat în cazul naşterilor, fie ele naturale sau prin cezariană.

Anestezia regională prezintă mai puţine complicaţii decât cea generală şi nu există la fel de multe reacţii adverse. Pacientul îşi recuperează mai rapid funcţia vezicală şi cea intestinală, respiră mai uşor, nu are stări de greaţă la fel de persistente ca în cazul anesteziei generale şi îi este mai uşor să facă mişcare după operaţie.

Cu toate acestea, pot apărea simptome precum:

• dureri de cap (mai ales dacă pacientul, la momentul injectării anestezicului, îşi mişcă trunchiul sau capul)
• durere, vănătăi, hematom sau disconfort la locul injectării în primele 24-72 de ore de la intervenţie
• blocarea temporară a nervului din plexul brahial (modificarea dimensiunii pupilei, nas înfundat, răguşeală, respiraţie îngreunată etc.)
• pneumotorax (o urgenţă medicală care constă în pătrunderea aerului în plămâni şi în cutia toracică – tuse persistentă, dureri în piept, respiraţia scurtă).

Anestezia locală

Acest tip de anestezie este indicat pentru intervenţiile minore, izolate, şi constă în injectarea sau aplicarea anestezicului, sub formă de geluri, creme sau spray-uri, în zona care se doreşte a fi amorţită.

Operaţia la o mână, vasectomia, biopsia mamară, eliminarea unei aluniţe, extirparea lipoamelor, excizia chistului pilonidal, îndepărtarea cataractei, puncţie lombară, amigdalectomia (extirparea amigdalelor) sau diverse proceduri stomatologice (extracţie dentară, obturaţie de canal, implant dentar etc.) sunt doar câteva dintre intervenţiile minore care necesită anestezie locală.

Spre deosebire de anestezia generală şi cea regională, anestezia locală are mult mai puţine reacţii adverse, iar recuperarea este mult mai rapidă. Pacientul este treaz şi alert în timpul intervenţiei, poate simţi o uşoară presiune în zona în care „se lucrează”, dar nu simte deloc durere.

Reacţiile adverse la anestezicul local apar în special atunci când acesta este administrat într-o doză prea mare, caz în care este posibil să apară simptome temporare precum: ţiuit în urechi, ameţeală, gust metalic. În cazuri extrem de rare, pot apărea convulsii, hipotensiune, ritm cardiac încetinit sau tulburări respiratorii. De asemenea, există riscul unei reacţii alergice la anestezic.

Potrivit specialiştilor, 1% din populaţie este alergică la anestezicul local, mai exact la un conservant utilizat în compoziţia anestezicului. De aceea este indicat ca pacientul să îi spună medicului, anterior intervenţiei, dacă s-a mai confruntat în trecut cu reacţii de tip alergic cauzate de anestezie.

Supravegherea anestezică monitorizată (SAM)/analgosedarea

Acest tip de anestezie este preferat în cazul efectuării unor proceduri curative sau diagnostice care, în absenţa anesteziei, pot cauza disconfort sau riscuri, cum ar fi colonoscopia, endoscopia, bronhoscopia, operaţii pe ochi sau pe creier sau chiar naşterea naturală.

Anestezicul este introdus prin injectare venoasă şi are proprietăţi anxiolitice, hipnotice, sedative, miorelaxante, anticonvulsivante, analgezice şi amnestice. Cu alte cuvinte, pacientul respiră singur, poate comunica, dar nu simte durerea şi nu îşi va aminti nimic din timpul intervenţiei.

Astfel, analgosedarea sau supravegherea anestezică monitorizată se află la limita dintre anestezia locală şi cea generală. Pacientul se recuperează mult mai rapid, iar reacţiile adverse care pot apărea sunt semnificativ mai reduse decât în cazul anesteziei generale, constând în: dureri de cap, senzaţie de greaţă, vărsături, somnolenţă. Rareori, analgosedarea poate cauza reacţii alergice, infarct sau accident cerebral.

Nivelul de sedare poate fi minim (pacientul este treaz, aude şi înţelege ce se petrece în jurul lui, poate răspunde la întrebările adresate de medic), moderat (pacientul este somnolent şi poate chiar să adoarmă în timpul intervenţiei) sau profund (pacientul este inconştient şi doarme pe parcursul intervenţiei, nu îşi va aminti nimic ulterior), în funcţie de tipul intervenţiei, de modul în care reacţionează organismul la anestezic, de vârsta, stilul de viaţă şi comorbidităţile pacientului.

Ce informaţii trebuie să îi oferi anestezistului

Consultul preanestezic este o etapă esenţială pentru buna desfăşurare a intervenţiei la care urmează să fie supus pacientul. În această etapă, medicul anestezist va evalua starea de sănătate a pacientului (vârstă, greutate, index masă corporală, istoric medical şi chirurgical) şi va lua la cunoştinţă tratamentele pe care acesta le urmează sau le-a urmat.

În funcţie de aceste aspecte, anestezistul va stabili tipul de anestezie necesar, combinaţia optimă şi dozele de medicamente folosite în timpul intervenţiei, dar şi ulterior. De asemenea, în cadrul consultului preanestezic, medicul îi va explica pacientului în ce constă procedura anestezică, beneficiile şi riscurile acesteia şi va face o serie de recomandări esenţiale:

• oprirea administrării anumitor medicamente cu 24 de ore înainte de intervenţie
• efectuarea unei clisme
• fără lichide sau alimente solide cu 12 ore înainte de intervenţie
• fără bijuterii – cercei, brăţări, lănţişoare etc. 
• ştergerea unghiilor de ojă etc.

În dimineaţa operaţiei, anestezistul se va asigura că pacientul a respectat recomandările şi poate opta pentru premedicaţia acestuia înainte de intrarea în blocul operator. Aceasta include pregătirea psihologică şi medicaţia farmacologică în dependenţă de starea pacientului, comorbidităţile şi amploarea intervenţiei anestezico-chirurgicale.