Ulcerul peptic este o leziune rotundă sau ovală care apare în urma distrugerii mucoasei gastrice sau duodenale de către acidul gastric sau sucurile digestive.
Ulceraţiile pătrund în mucoasa stomacului sau duodenului (prima parte a intestinului subţire). Gastrita poate evolua către ulcer peptic.
Denumirile diferitelor tipuri de ulcer indică localizarea anatomică a acestora şi circumstanţele în care au apărut.
Ulcerul duodenal, cel mai frecvent tip de ulcer peptic, se produce la nivelul duodenului, în primii centimetri ai intestinului subţire, imediat distal de stomac. Ulcerele marginale pot să apară atunci când o parte din stomac a fost extirpată chirurgical, în locul unde stomacul restant a fost unit cu intestinal subţire.
Ca şi în cazul gastritei acute de stres, în caz de suprasolicitare a organismului produsă de boli severe, arsuri sau traumatisme, se poate produce ulcer de stres. Acest tip de ulcer poate apărea atât la nivelul stomacului, cât şi al duodenului.
Ulcerele apar atunci când mucoasa stomacului sau a duodenului este inflamată cronic sau când este expusă la agenţi iritanţi, cum ar fi excesul de acid şi enzime gastrice (pepsină).
Fiecare individ secretă acid în stomac, însă numai una din 10 persoane dezvoltă ulcer gastric la un moment dat în cursul vieţii. Fiecare individ generează o cantitate diferită de acid gastric, iar tipul secreţiei acide individuale persistă de obicei toată viaţa.
Persoanele care secretă în mod normal mai mult acid (hipersecreţie acidă) au un risc mai mare de a face ulcer peptic decât cele care secretă o cantitate mai redusă (hiposecreţie). Însă la apariţia ulcerului contribuie şi alţi factori în afară de secreţia acidă, deoarece majoritatea persoanelor cu hipersecreţie gastrică nu dezvoltă ulcer peptic, iar unele persoane cu hiposecreţie gastrică fac ulcer. În plus, ulcerele sunt mai frecvente la persoanele bătrâne, chiar dacă odată cu avansarea în vârstă secreţia acidă se reduce.
Alte cauze:
De obicei, ulcerul peptic se vindecă şi apoi se reactivează. Astfel, durerea este prezentă timp de câteva zile sau săptămâni, iar ulterior se atenuează sau dispare.
Simptomele variază în funcţie de localizarea ulceraţiei şi de vârsta persoanei.
Complicaţiile ulcerelor peptice, cum ar fi hemoragia sau ruptura de perete gastric, sunt însoţite de simptome care indică scăderea presiunii arteriale, cum ar fi ameţeală şi leşin.
Majoritatea ulcerelor se vindecă fără complicaţii, însă în anumite situaţii acestea produc complicaţii potenţial fatale, cum ar fi penetrarea, perforarea, hemoragia şi obstrucţia.
Ulcerul poate distruge peretele muscular al stomacului sau duodenului, pătrunzând într-un organ vecin, cum este ficatul sau pancreasul. În această situaţie, pacientul resimte durere persistentă foarte intensă, cu caracter de înjunghiere, localizată uneori la distanţă de regiunea afectată. Intensitatea durerii creşte când persoana îşi modifică poziţia. Dacă ulcerul nu se vindecă prin tratament medicamentos, trebuie intervenit chirurgical.
Ulcerele situate pe peretele anterior al duodenului sau, mai rar, ulcerele gastrice, pot perfora peretele tractului digestiv, creând astfel o deschidere către spaţiul liber din cavitatea abdominală. Durerea care apare este bruscă, intensă şi constant. Se răspândeşte rapid la nivelul întregului abdomen. Persoana afectată resimte durere la nivelul unuia sau ambilor umeri, aceasta intensificându-se în timpul respiraţiei. Modificarea poziţiei agravează durerea, astfel încât pacienţii stau de obicei nemişcaţi.
Abdomenul este sensibil la atingere, iar durerea se agravează atunci când medicul exercită presiune cu mâna şi apoi eliberează brusc apăsarea. Simptomele pot fi mai puţin intense la persoanele în vârstă, la cei care iau corticosteroizi sau la pacienţii foarte bolnavi. Febra indică prezenţa unei infecţii în cavitatea abdominală. Dacă boala nu este tratată prompt, pacientul poate intra în şoc. Această situaţie de urgenţă necesită intervenţie chirurgicală imediată şi administrarea intravenoasă de antibiotic.
Hemoragia este o complicaţie frecventă a ulcerelor, chiar şi atunci când durerea este absentă. Se poate manifesta prin eliminarea de vomă de sânge roşu deschis sau a sângelui parţial digerat, care are culoarea maronie (asemenea zaţului de cafea), sau prin eliminarea unor materii fecale negre şi moi. Hemoragia poate fi produsă şi de alte boli digestive în afară de ulcer, însă medicii încep evaluarea pacientului prin cercetarea în primul rând a stomacului şi duodenului. Dacă hemoragia nu este masivă, se efectuează o endoscopie. În cazul în care la endoscopie se observă leziunea ulcerată hemoragică, endoscopul se poate folosi pentru cauterizarea acesteia (adică aplicarea locală de căldură, care distruge ţesuturile).
Medicul poate folosi endoscopul şi pentru a injecta substanţe care produc coagularea locală. Dacă sursa hemoragiei nu poate fi identificată şi hemoragia nu este severă, tratamentul include administrarea de medicamente pentru tratamentul ulcerului, cum ar fi blocanţi ai receptorilor histaminici de tip 2 sau inhibitori ai pompei de protoni. Pacientul primeşte şi lichide intravenous şi nu consumă nimic pe cale orală, astfel încât tractul digestiv să fie în repaus. Dacă aceste măsuri nu conduc la oprirea hemoragiei, este indicată intervenţia chirurgicală.
Tumefacţia ţesuturilor inflamate din jurul leziunii ulcerate sau fibroza produsă de acutizările repetate ale ulcerului pot conduce la îngustarea orificiului de comunicare între stomac şi duoden. Pacienţii cu acest tip de obstrucţie vomită în mod repetat – adeseori regurgitând cantităţi mari de alimente consumate cu câteva ore înainte. Simptomele obstrucţiei gastrice sunt senzaţia de plenitudine, balonare şi lipsă a apetitului. În timp, voma poate duce la deshidratare şi la afectarea echilibrului electrolitic. Tratamentul ulcerului ameliorează obstrucţia în majoritatea cazurilor, însă în caz de obstrucţie severă este necesară intervenţia endoscopică sau chirurgicală.
Medicul suspectează prezenţa unui ulcer atunci când pacientul prezintă durere caracteristică. Uneori se tratează persoana pentru ulcer, urmărind dacă simptomele se remit, ceea ce sugerează că pacientul a avut ulcer care s-a vindecat.
Poate fi necesară folosirea unor proceduri specifice pentru confirmarea diagnosticului de ulcer, în special atunci când simptomele nu dispar după câteva săptămâni de tratament, deoarece cancerul gastric poate produce manifestări similare. De asemenea, când există ulcere severe rezistente la tratament, în special dacă pacientul are ulceraţii multiple sau localizate în regiuni neobişnuite, medicul trebuie să încerce să identifice boala de bază care determină hipersecreţia acidă gastrică.
Pentru a putea diagnostic ulcerele şi a determina cauza acestora, se poate apela la endoscopie sau la radiografia efectuată după administrarea de bariu (o substanţă de contrast care se depune pe pereţii tractului digestiv, astfel încât aceştia devin vizibili).
Cu ajutorul endoscopului se poate efectua biopsie (prelevarea unei mostre tisulare în vederea examinării la microscop) pentru a stabili dacă este vorba despre un ulcer gastric benign sau malign, precum şi pentru a identifica bacteria Helicobacter pylori. Endoscopul se foloseşte şi pentru oprirea hemoragiilor acide şi pentru reducerea riscului de sângerare prin ulcer gastric.
Tranzitul baritat al stomacului şi duodenului ajută la determinarea severităţii şi dimensiunii unui ulcer, care uneori nu poate fi observat în totalitate în timpul endoscopiei.
Deoarece infecţia cu Helicobacter pylori este o cauză principală a ulcerelor, pacienţii primesc frecvent antibiotice. Neutralizarea sau reducerea acidităţii gastrice cu ajutorul medicamentelor care inhibă în mod direct producţia gastrică acidă favorizează vindecarea ulcerelor peptice indiferent de cauza acestora. La majoritatea persoanelor, tratamentul este continuat timp de 4-8 săptămâni.
Nu există dovezi care să susţină ideea că dietele necondimentate grăbesc vindecarea sau împiedică recurenţa ulcerelor, cu toate că aceste diete contribuie la reducerea producţiei gastrice de acid. Cu toate acestea, pacienţii sunt sfătuiţi să evite alimentele care le agravează durerea şi balonarea. De asemenea, este importantă evitarea factorilor iritanţi gastrici, cum ar fi administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene, alcoolul şi fumatul.
Acestea sunt medicamentele recomandate frecvent în tratamentul ulcerului:
Sucralfatul – acţionează prin formarea unui înveliş protector la nivelul ulceraţiei, favorizând astfel vindecarea (poate produce constipaţie).
Misoprostolul – pentru a reduce riscul apariţiei ulcerului duodenal sau gastric la persoanele care iau antiinflamatorii nesteroidiene (produce diaree, tulburări digestive, avort spontan).
Intervenţia chirurgicală – este în prezent rareori necesară doarece, prin administrarea de medicamente, ulceraţiile se vindecă foarte bine, iar prin intervenţie endoscopică se poate opri hemoragia activă. Se intervine chirurgical în principal pentru tratamentul complicaţiilor ulcerului peptic, cum sunt perforaţia, obstrucţia care nu răspunde la tratamentul medicamentos sau obstrucţia recurentă, existenţa a două sau mai multe episoade de hemoragie de la nivelul ulcerului, suspiciunea de ulcer gastric malign sau cazurile severe şi recurenţele frecvente ale ulcerelor peptice.
Pentru tratamentul acestor probleme se pot folosi mai multe tipuri de proceduri chirurgicale, însă fiecare dintre acestea produce complicaţii specifice, cum ar fi scădere ponderală, tulburări de digestie şi anemie.
Sursa: “Agenda Medicală Merck – Medicul Casei”, Editura ALL