Vitamina D2 sau vitamina D3 – care variantă e cea mai bună pentru sănătate?

Ştiaţi că suplimentele de vitamina D nu se iau la întâmplare şi că derivaţii săi acţionează diferit odată ajunşi în organism? Aflaţi, aşadar, că vitamina D3 conferă mai multe beneficii sănătăţii decât ruda sa apropiată, vitamina D2, potrivit unei descoperiri recente efectuate la Biotechnology and Biological Sciences Research Council, Marea Britanie.
  • Publicat:
Vitamina D2 sau vitamina D3 - care variantă e cea mai bună pentru sănătate?

Ştiaţi că suplimentele de vitamina D nu se iau la întâmplare şi că derivaţii săi acţionează diferit odată ajunşi în organism? Aflaţi, aşadar, că vitamina D3 conferă mai multe beneficii sănătăţii decât ruda sa apropiată, vitamina D2, potrivit unei descoperiri recente efectuate la Biotechnology and Biological Sciences Research Council, Marea Britanie.

Vitamina D este un element esenţial pentru sănătatea oaselor şi a muşchilor, iar specialiştii sunt îngrijoraţi de faptul că expunerea la soare nu ne asigură o cantitate suficientă. Prin urmare, unele alimente sunt fortifiate cu vitamina D, în special cu vitamina D2, substanţă care  nu se găseşte în alimentele de origine animală.

Surpriză, însă! Cercetări noi au scos la iveală faptul că vitamina D3 este convertită mult mai eficient de către organism în hormonii necesari bunei sale funcţionaări. Alimentele bogate în vitamina D3 sunt ouăle şi peştele gras, iar noua descoperire ar putea determina, în viitor, fortifierea alimentelor cu această formă a vitaminei D, în defavoarea vitaminei D2.

„Ştim că vitamina D este vitală pentru a fi în formă maximă, însă nu ştiam nimic despre diferenţa dintre beneficiile aduse de cele două forme ale sale. S-a crezut, până acum, că atât vitamina D2, cât şi vitamina D3 sunt la fel de utile sănătăţii, însă cercetările noastre au demonstrat că organismul reacţionează diferit la cele două şi că, de fapt, vitamina D3 ne-ar fi mult mai folositoare”, a explicat dr. Laura Tripkovic, autoarea studiului de la Biotechnology and Biological Sciences Research Council.

Studiile efectuate au implicat participarea a peste 1.000 de persoane, cărora li s-au administrat doze de vitamina D2, respectiv D3, iar apoi efectele asupra organelor vitale au fost comparate.

„Pentru că, din punct de vedere demografic, asistăm la o îmbătrânire a populaţiilor, este important să înţelegem cât mai bine cum acţionează aceste 2 tipuri de vitamina D. În felul acesta am putea, pe viior, să ne asigurăm că orice persoană se poate bucura de o viaţă sănătoasă, chiar şi la o vârstă înaintată”, a mai spus dr. Tripkovic.

Citeşte şi: Lipsa vitaminei D, soră cu depresia

Bucură-te de soare pentru vitamina D!

Iaurtul şi vitamina D

Sursa: Medicalnewstoday.com

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult