Desi nivelul ridicat de colesterol este in principiu o reactie specifica inaintarii in varsta, chiar si persoanele tinere sufera din cauza ei. Indiferent de varsta, cotele ridicate ale acestei substante pun in primejdie sanatatea, ajungand sa provoace chiar atacuri de cord, infarcturi si alte probleme. Din fericire insa, exista si solutii, precum si metode de prevenire a acumularii excesive de colesterol daunator. Si, este bine de stiut ca, in ciuda varstei si a factorilor genetici, predispozitia de a inregistra nivel ridicat al colesterolului poate fi mult diminuata.
Interpretarea cifrelor din analize
Desi majoritatea se alarmeaza atunci cand le sunt interpretate analizele, exista si persoane confuze, care nu reusesc sa inteleaga ce este in regula si ce nu cu privire la nivelul de colesterol din corp. Nesiguranta apare din cauza ca multi nu stiu diferenta dintre colesterol „bun” si colesterol „rau”.
Sa incepem insa cu notiunile de baza. Colesterolul este o substanta de consistenta grasa, care se gaseste in sange. O parte din ea este secretata de organism, in timp ce restul provine din mancarea pe care o consumam. Exista doua tipuri de colesterol, si anume HDL si LDL.
LDL – colesterol „rau”. Poate bloca arterele, crescand in acest fel riscul unui eventual atac de cord ori infarct. Numarul optim care trebuie sa apara in analize este de 100mg/dL.
HDL – colesterol „bun”. Efectul lui benefic sta in abilitatea de a se atasa de moleculele de LDL si de a le escorta pana la ficat, unde sunt apoi filtrate de catre organism. Deci, HDL are rolul de a reduce cantitatea de LDL din trup. Numarul dezirabil in analize este de 60mg/dL.
Colesterolul total – suma tuturor tipurilor de colesterol din sange. Desi medicul va vorbi despre nivelul acestuia, el nu este totusi la fel de important ca si celelalte doua. Cota dezirabila este de mai putin de 200mg/dL.
Trigliceridele – desi nu colesterol, sunt tot niste grasimi care sunt continute de sange. La fel de alarmant ca si in cazul colesterolului „rau”, un nivel ridicat al substantei creste riscul de aparitie a bolilor cardiovasculare. Numarul din analize recomandat pentru a aceasta componenta a sangelui este de mai putin de 150mg/dL.
1. Mananca ceea ce trebuie!
Probabil ai mai auzit si inainte ca alimentele care contin grasimi saturate sunt bogate si in colesterol. Cu alte cuvinte, galbenusurile de ou, carnea grasa si produsele lactate de tip integral iti sporesc nivelul de colesterol din sange. De aceea, dieteticienii recomanda renuntarea la astfel de alimente. In cel mai rau caz, se admite si consumul moderat al acestora.
Totusi, o dieta benefica inimii nu se reduce la interzicerea unor produse si atat. Exista si alimente care, consumate cu moderatie, pot imbunatati cotele colesterolului, diminuandu-le. Dintre acestea, amintim:
* pestele gras (ton ori somon)
* nuci, migdale si alune
* faina de ovaz si terci de ovaz
* produse bogate in stanoli si steroli, substante dovedite a fi eficiente in lupta cu colesterolul. Acestea se gasesc in margarina si suc de portocale.
Expertii in nutritie spun ca o dieta care respecta principiile amintite mai sus ajuta la diminuarea nivelului trigliceridelor si cresterea HDL (colesterolului „bun”), insa este putin probabil ca aceasta sa aiba un impact demn de luat in seama asupra LDL (colesterolului „rau”).
2. Fa exercitii cat mai des!
Daca vrei sa iti scazi nivelul de colesterol din sange, apuca-te serios de miscare! Activitatea fizica sustinuta are ca efect diminuarea cotei trigliceridelor, actionanad in acest fel, modest insa, si asupra colesterolului. Exercitiile maresc ritmul cardiac si ajuta perosoanele sedentare sa isi recapete forma fizica. Simplul mers pe jos poate face minuni, mai ales in cazul in care nu ai mai facut miscare de ceva timp!
3. Controleaza-ti silueta!
Si fa-o in permanenta, mai ales ca felul in care arati reflecta si nivelul de colesterol din organism. Mananca multe fructe si legume, renunta la dulciuri si la bauturile racoritoare carbonatate, consuma cereale integrale si carne slaba! Redu caloriile si incurajeaza consumul de fibre si lactate degresate!
Articol exclusiv online (A. Raicu)