Cromul este unul dintre oligomineralele de care organismul uman are nevoie, în cantități mici, pentru a funcționa în parametri normali. Prezența acestuia, însă, a fost descoperită mai întâi în natură, sub formă de metal dur și casant, cu mult timp înainte că oamenii de știință să îl includă în categoria elementelor importante pentru sănătatea omului. Dar, iată mai multe despre acesta.
Cromul este implicat în metabolismul glucidelor, lipidelor şi acizilor nucleici, intervenind în reglarea secreţiei de insulină. Acest mneral este benefic pentru persoanele care sufera de diabe şi ajuta la controlarea nivelului de zahar din sange.
Cromul contribuie la susținerea acțiunii insulinei, care este implicată în stocarea nutrienților din corp, la o mai bună absorbție a acestora și la distribuția lor din carbohidrații, grăsimile și proteinele care ajung în organism prin intermediul alimentelor consumate.
Insulină contribuie la susținerea metabolismului glucozei, inclusiv la nivel cerebral și, astfel, oferă suport pentru menținerea sănătății cerebrale și a funcției cognitive, care pot fi afectate de înaintarea în vârstă. Cromul, care oferă suport în controlarea nivelului glucozei și al insulinei, poate susține funcționarea normală a creierului și poate reduce efectele îmbătrânirii asupra acestuia.
Oligomineralele din organism sunt necesare pentru a furniza energie organismului și rezistență mușchilor. În cazul persoanelor care se implică în activități fizice intense, este important consumul de alimente cu un conținut bogat în crom, pentru a-l compensa pe cel eliminat prin urină și transpirație.
Unele cercetări realizate de către Centrul de Cercetări Biomedicale de la Universitatea de Stat din Louisiana asociază cromul cu reducerea riscului de obezitate și susține că acesta are acțiuni pozitive asupra aportului caloric.
Doza zilnică recomandată de crom este de:
Deficitul de crom se manifestă prin tulburări ale metabolismului glucidic şi lipidic, tulburări neurologice şi risc crescut de afecţiuni cardiace, ameţeli, transpiraţie rece, somnolenţă, dependenţă de dulciuri, sete excesivă.
Excesul de crom ar putea favoriza aparţia tulburărilor digestive şi poate duce la hipoglicemie, iar suplimentele luate în exces pot afecta ficatul, rinichii şi sistemul nervos.
Surse naturale de crom se găsesc în: drojdia de bere, piperul negru, produsele de carne, produsele lactate, ouă, ciuperci, prunele uscate, stafide, nuci, sparanghel, bere şi vin.
Surse: Everyday Health, Medical News Today