Ce este herpesul oral şi cum îl previi?

Eruptia este localizata, de cele mi multe ori, in jurul gurii si al nasului, insa in unele cazuri se poate localiza si in alte zone. Dupa ce se sparg veziculele, ramane o crusta galbuie care cade in cateva zile, fara a lasa cicatrice.
  • Publicat:
Ce este herpesul oral şi cum îl previi?

Herpesul oral este o boala contagioasa, infectioasa si recurenta, cauzata de virusul Herpes Simplex.  

Există două forme ale acestui virus, herpes simplex de tipul 1 (HSV1) si herpes simplex de tipul 2 (HSV2)

HSV1 este asociat în principal cu infecţii oculare şi orale, în timp ce HSV2 determină de obicei herpesul genital. Prevalenţa înfecţiilor HSV1 în populaţia generală este estimată la 70-80%, în timp pentru HSV2 este de aproximativ 17-25%.

De obicei virusul herpes simplex 1 se transmite prin contact direct cu leziuni si, odata intrat in organism, determina  aparitia unor vezicule dureroase, umplute cu lichid transparent, insotite de o senzatie de arsura.

Simptomele infecţiei cu herpes simplex 1

Infecţia primară este in general asimptomatica, poate totuşi să fie prezentă o senzaţie de fierbinţeală urmată de o zonă a pielii cu roşeaţă pe care se înalţă un mănunchi de vezicule dureroase umplute cu un lichid transparent.

Erupţia este localizată, de cele mi multe ori, în jurul gurii şi al nasului, însă în unele cazuri se poate localiza şi in alte zone (gingii, limba, cerul gurii, obraji şi, uneori, pe faţă şi pe gât). Dupa ce se sparg veziculele, rămâne o crustă gălbuie care cade în câteva zile, fără a lăsa cicatrice.

Cauzele apariţiei herpesului

Transmiterea HSV1 se face prin contactul apropiat cu persoanele infectate. Virusul pătrunde în mucoase (oculare, orale şi genitale) şi se replică local. 
La un procent redus din indivizii afectaţi virusul poate pătrunde în ganglionul rădăcinii senzitive a nervilor şi determina infecţii recurente

Infecţiile primare HSV1 sunt dobândite de obicei în copilărie; după infecţia orofaringiană virusul colonizează ganglionul nervului trigemen unde rămâne într-o stare latentă.  Cea mai importantă manifestare clinică la copil este gingivostomatita în timp ce la vârste mai mari sunt caracteristice infecţiile tractului respirator superior şi un sindrom asemănător mononucleozei infecţioase.

Se poate transmite şi prin contactul cu obiecte contaminate (precum o sticlă de apă din care a băut foarte recent o persoană cu aceasta infecţie sau prin folosirea aceluiaşi prosop).

Desi temperaturile scazute ar putea constitui un factor declansator al eruptiilor, de cele mai multe ori boala recidiveaza in perioadele de oboseala, stres, stare generala de rau, cand sistemul imunitar este slabit sau  modificari hormonale (de exemplu , menstruatia). Uneori, herpesul oral poate aparea o data pe an, alteori apare de mai multe ori.

Odata patruns in organism, virusul nu mai poate fi eliminat, tratamentele impotriva herpesului focalizandu-se pe ameliorarea simptomelor. In cazul unei infectii primare pot aparea leziuni orale si alte simptome, cum ar fi febra.

Prevenirea herpesului oral

Totusi, se pare ca exista cateva modalitati prin care episoadele recurente pot fi prevenite, iar acestea constau, in mare parte, in adoptarea unui stil de viata sanatos si a unei diete sanatoase.

Este indicat consumul de peste, iaurt, si legume proaspete, fara a manca si alimente acide, precum rosii, sau citrice. Se recomanda evitarea fumatului pe perioada in care aveti un herpes si sa nu consumati condimente.

O alta recomandare ar fi schimbarea periutei de dinti, pentru a evita diseminarea pe mucoasele bucale. Alte alimente sau produse ce pot dauna in acest sens, sunt cele bogate in arginina, printre care putem aminti ciocolata, alunele, castanele, sau mazarea, si unele bauturi printre care berea, sau sucurile acidulate.

Astfel, pentru a preintampina slabirea sitemului imunitar, ai grija sa dormi suficient. De asemeneea, suplimentele de vitamine si minerale administrate zilnic (cu indrumarea medicului) pot fi extrem de eficiente, deoarece oboseala poate fi un simptom a carentei de fier sau vitamine. In plus, vitamina B fortifica sistemul nervos, ajutandu-l sa faca fata stresului. Vitamina C, in doze de 1-2 mg zilnic, poate preveni instalarea episoadelor recurente de herpes.

In ceea ce priveste dieta, nu exista un regim alimentar minune care sa ne ajute in aceasta privinta, insa studiile au aratat ca o substanta prezenta in mere si ceapa (quercetina) ar avea proprietati anti-virale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandări: