Sticluțe de șampon, creme sau chiar săpunuri, cu siguranță multe dintre ele au plecat cu tine în bagaj de la hotelul în care ai stat. Se pare că sunt multe alte lucruri interesante pe care le putem lua din camera de hotel, care ne pot fi utile și care pentru care nu se întâmplă nimic dacă le iei. Așadar, iată 13 lucruri pe care le poți lua din camera de hotel.
Orice cameră de hotel are acele mici sticluțe de șampon, conditioner sau săpun. Nu este nimic greșit dacă le iei cu tine în următoarea călătorie. Pentru că sunt travel-size asta le face perfecte pentru bagajul de mână, fără să-ți impună restricții atunci când te întorci cu avionul spre casă.
Se întâmplă ca la hotel să găsești și recipiente mici de loțiuni pentru corp și creme. Pot fi integrate cu ușurință în trusa ta de călătorie.
Chiar dacă ți-ai adus cu tine trusa pentru igiena orală, nu strică să ai la tine în plus pastă de dinți sau apă de gură. Acestea vin și ele în varianta mică, de călătorie, și pot fi folosite pentru următoarea ta vacanță.
Chiar dacă ai cu tine propriile „ustensile” asta nu înseamnă că nu poți lua de la hotel lama și crema de ras de unică folosință. Din nou, vor fi de mare ajutor în următoarea ta călătorie.
Iată o trusă salvatoare pentru orice călător cu normă întreagă. De cele mai multe ori, trusa este una compactă și intră perfect în bagaj. Dacă nu ești sigură că poate fi luată, poți întreba la recepție sau personalul hotelului.
Un alt kit folositor pentru mulți călători care se regăsește în camerele de hotel este kit-ul pentru curățat pantofii. Dacă nu ai deja unul, poți întreba la recepție.
Există hoteluri în care încălțătorul este inclus în preț, iar un încălțător portabil este întotdeauna o idee minunată!
Este evident că după ce părăsești camera de hotel produsele folosite sunt aruncate, nu? Așadar, dacă dispui în cameră de pieptăn sau perie de păr, pe care deja le-ai folosit, de ce să le mai lași acolo?
Multe dintre acestea au logo-ul hotelului, ceea ce ajută ca metodă de promovare. Și, cum creioanele, pixurile și plicurile sunt de folos și foarte utile, poți spune că este un win-win.
În camera de hotel poți găsi pliculețe de cafea, ceai și zahăr și, de cele mai multe ori, acestea nu sunt contra-cost. Așadar, dacă ți se face poftă pe drum de un ceai sau o cafea și nu ai niciun coffee shop în apropiere, de ce să nu te descurci și singur?
Înainte de toate trebuie să te asiguri că sticlele cu apă nu fac parte din mini-bar. Mai întâi întreabă la recepție pentru a afla dacă sunt sau nu contra-cost. De cele mai multe ori, sticlele cu apă contra-cost se află direct în mini-bar, în timp ce sticlele gratuite de apă sunt puse pe noptieră sau pe birou.
De cele mai multe ori, papucii pe care îi găsim în camera de hotel sunt de unică folosință, iar după ce pleci, aceștia vor fi aruncați.
Sunt hoteluri mai scumpe în care halatul de baie este inclus în preț și, uneori, este chiar brodat cu numele sau inițialele tale. Cu toate astea, dacă vrei să-l iei acasă, cel mai bine ar fi să întrebi înainte la recepție dacă este în regulă sau nu și care ar fi costul extra într-o astfel de situație.
Foto: envato