Adoptă o pisică de pe stradă! Constantin Ifteme, medic veterinar, a adoptat 4 „tomberoneze”

Din dragoste pentru necuvântătoare, dar şi pentru a veni în sprijinul medicilor veterinari care puşi în faţa unui „pacient” cu diagnostic dificil nu găsesc o soluţie, doctorul Constantin Ifteme a deschis, în 2016, Centrul de Endoscopie şi Chirurgie Minim Invazivă Veterinară din Bucureşti, un loc de referinţă în ceea ce priveşte intervenţiile minim invazive la animalele de companie şi unicul din România care oferă servicii de second-opinion pe partea de pet health.

Medicul Constantin Ifteme este nu doar un veterinar iscusit, ci şi mândru „tătic” de 5 pisici, dintre care 4 „europene de Bucureşti”, tomberoneze cum le spunem noi adesea, şi o bengaleză, mezina familiei, botezată Chucky, primită cadou de la o clientă, pentru că a asistat la venirea puiului de pisic pe lume, chiar de ziua lui de naştere.

Recomandări

Oamenii de ştiinţă susţin că posesorii de câini trăiesc mai mult. Care este explicaţia cercetătorilor

Substanţele derivate din clor, folosite pentru dezinfectarea străzilor, un pericol pentru animalele de companie!

Următorul pe listă, în ordinea vârstei, este Băieţel, un motănel drăgăstos de 2 ani, care din curtea casei medicului, pe unde dădea târcoale, a ajuns direct pe canapeaua sa din living, de care nu s-a mai desprins până în momentul de faţă. Principalele activităţi ale Băieţelului sunt somnul şi „cozonăceii” cu lăbuţele din faţă, pe care „îi plămădeşte” cu mare spor pe abdomenul stăpânului său.

Îl ajută la „frământat cozonăcei” un alt motan dolofan, Kissy, care, aşa cum îi spune şi numele, este un mare pupăcios. El este în familia doctorului Ifteme încă din primele sale zile de viaţă – a fost abandonat pe un şantier şi numai norocul a făcut să scape cu viaţă. Ceilalţi frăţiori ai lui au fost omorâţi de câini, dar Kissy a avut bafta să fie găsit de un om cu inimă mare, care l-a hrănit cu biberonul până s-a înzdrăvenit şi acum se bucură de o familie iubitoare.

La categoria „seniori”, mai bine zis senioare, se încadrează lady Pica-Piculina, o prinţesă a canapelelor de piele. Ea este pisica clinicii, „culeasă” de pe stradă în urmă cu aproximativ 10 ani, într-o zi geroasă de iarnă.

„Imediat după ce am adus-o în clinică, s-a instalat în câteva minute ca şi cum era de o viaţă în acel loc. Acum, pe timp de carantină, este acasă şi, împreună cu cealaltă senioară, regina Miţi, împărţim dormitorul şi, evident, patul. Este o luptă între ele care să-mi toarcă mai aproape de ureche în timpul somnului”, povesteşte dr. Ifteme.

Miţi a fost prima pisică a cabinetului, culeasă de pe linia de tramvai de pe bulevardul Şincai, iar după ce i-a fost oferit un blid de mâncare, în urmă cu aproximativ 17 ani, a rămas alături de dr. Ifteme. Până acum un an, Miţi nu a fost cea mai iubitoare pisică, poate de câteva ori pe an venea la mângâiat, dar anul trecut a fost diagnosticată cu fibrosarcom, „tăticul” ei a operat-o şi acum s-a schimbat total.

„Am devenit salvatorul ei şi nu se mai dezlipeşte de mine. Dacă aş sta acasă 24/24 ar fi doar în braţele mele”, spune medicul.

Pe lângă cele 5 pisici, evident, există şi 3 căţei: doi Shih-Tzu (Eros şi Amira) şi o căţeluşă metis pe nume Salvada (n.r. – un nume predestinat şi atât de frumos, din spaniolă, care înseamnă „salvată”).

De ce v-am făcut acest intro cuprinzător? Pentru că astăzi vreau să vă conving să adoptaţi o pisică tomberoneză!

Cu siguranţă aţi observat în jurul blocului sau casei unde locuiţi „pâlcuri de ghemotoace” curioase. Numărul lor s-a înmulţit semnificativ odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 258 din 2013, care a dus la dispariţia de pe străzi a câinilor comunitari.

Din păcate, felinele, odată ieşite din ascunzătorile lor, devin ţintele celor care nu au la inimă animalele în general şi pisicile în special, dar şi victime ale accidentelor. Desigur, mai există o categorie de oameni – cei care le oferă ocazional sau zilnic hrană, cu bune intenţii de altfel, dar care ar putea face un pustiu de bine şi să le ia în casă pentru a le oferi un cămin stabil şi ferit de pericole.

Împreună cu medicul veterinar Constantin Ifteme, sper ca până la finalul acestui articol să vă conving să adoptaţi o pisică de pe stradă. Credeţi-mă, nimic nu se compară cu un „torcăcios” care vine la tine când ţi-e lumea mai neagră şi durerea mai mare!

Dovadă sunt cei doi tomberonezi negri pe care i-am luat acasă în urmă cu 10 ani, Seth şi Akasha, care îmi sunt alături în această perioadă de carantină atât de dificilă pentru noi toţi şi fără de care viaţa mea ar fi fost mult mai tristă.

Vă invit să citiţi un interviu-terapie cu dr. Constantin Ifteme, în care veţi afla de ce merită tomberonezele să ocupe un loc de cinste în casele noastre şi cum decurge prima vizită la cabinetul veterinar, dacă am hotărât să adoptăm o pisică de pe stradă.

Într-un alt interviu cu dr. Constantin Ifteme, puteţi afla care sunt cele mai frecvente mituri despre pisici, ce probleme pot ascunde comportamente ciudate, precum mâncatul ierbii sau linsul peretelui, dar şi aspectele la care ar trebui să fim atenţi când cumpărăm mâncare de pisici, ca să nu le punem în pericol sănătatea.

„Lipiciul” pe care îl au tomberonezele nu-l regăseşti la nicio pisică de rasă

CSÎD: Cum convingem un iubitor de animale să adopte o pisică de pe stradă, în loc să cumpere una de rasă?

Dr. Constantin Ifteme: Faptul că prin prisma meseriei mele întâlnesc foarte mulţi oameni care vor să-şi aducă un suflet în casă, reuşesc de multe ori să-i conving să adopte o pisică de pe stradă sau un căţel din adăpost. Eu unul nu văd rostul: atât timp cât nu eşti cunoscător, de ce să-ţi achiziţionezi o pisică de rasă, doar pentru că este la modă? O pisică adoptată sau culeasă din stradă este de cele mai multe ori mai iubitoare şi va rămâne recunoscătoare că a fost primită în casă.

O pisică comunitară, europeană este mai puţin pretenţioasă, este mai rezistentă la boli, este mai curată, învaţă foarte repede să meargă la litieră. Dar dacă dorinţa este clar de a achiziţiona o pisică de rasă, recomand ca pisicuţa să fie achiziţionată de la felise, de la crescători serioşi, nu din pet-shopuri sau anunţuri găsite la întâmplare.

CSÎD: Daţi-ne 5 motive, sau mai multe, pentru care o pisică tomberoneză merită să ne fie animal de companie.

Dr. Constantin Ifteme: Câteva motive le-am expus la răspunsul anterior, dar, ca să fiu ferm, am să enumăr principalele 5 motive: clar „lipiciul” pe care îl au tomberonezele nu-l regăseşti la nicio pisică de rasă, se adaptează foarte repede, sunt longevive, rezistente la boli şi vor aprecia la maximum fiecare clipă de atenţie pe care le-o vei acorda.

Pisicile, „psihoterapeuţi cu blană”

CSÎD: Se spune că pisicile au un adevărat efect terapeutic, atât pe plan fizic, cât şi emoţional. Eu am simţit asta, şi nu doar o dată. Dar sunt studii care chiar să confirme teoria asta?

Dr. Constantin Ifteme: Da, chiar au. Terapia complementară cu animale s-a dovedit a fi eficace în boli cum ar fi depresia, autismul, Alzheimer, de multe ori chiar şi în boli neoplazice. Multe studii au arătat că pisicile pot calma persoane nervoase, reglează tensiunea arterială, pot ajuta la prevenirea şi tratarea bolilor cardiovasculare, cancerului şi durerii cronice, întăresc sistemul imunitar şi chiar te pot ajuta să trăieşti mai mult.

Există argumente conform cărora animalele de terapie pot funcţiona la fel de bine sau mai bine decât medicaţia convenţională, mai ales în patologiile cauzate pe fond de stres şi anxietate.

Ai adoptat o pisică? Felicitări! Acum mergi cu ea la veterinar!

CSÎD: Ne-am hotărât să adoptăm o pisică de pe stradă. Venim cu ea la medicul veterinar şi acolo ce se întâmplă? Prima baie, toaletarea urechilor, tăiatul gheruţelor, deparazitarea, vaccinurile – toate acestea se fac la prima vizită la cabinet sau cum se procedează?

Dr. Constantin Ifteme: Eu recomand ca vizita să fie făcută chiar înainte de a fi adoptată pisicuţa. Medicul veterinar poate îndruma, consilia şi oferi toate informaţiile referitoare atât despre sănătatea pisicuţei, dar şi să ofere sfaturi despre alimentaţie, întreţinere, igienă, probleme de comportament, boli care se pot transmite de la pisică la om şi invers. Înainte de a avea un nou membru în familie, e bine să fii informat, să ştii ce te aşteaptă, eventual chiar să previi anumite situaţii neplăcute. Din acest motiv recomand consilierea înaintea adopţiei sau achiziţiei oricărui animal de companie.

E foarte important ca, imediat după ce a fost adoptată, pisicuţa să fie deparazitată extern şi intern, să fie toaletată – aici putem include o băiţă cu şampon de pisici, tăiatul gheruţelor şi curăţatul urechiuşelor.

O serie de teste pot fi efectuate încă din primele zile după adopţie, cum fi examen coproparazitologic, analiza de imunodeficienţă infecţioasă felină, leucemie infecţioasă felină şi toxoplasmoză. Apoi, în perioada următoare se vor administra vaccinurile care previn o serie de boli infecţioase.

Vizitele la medicul veterinar vor fi în primul an mai dese, probabil 5-6, dar după vârsta de 1 an se reduc la maximum de două ori pe an.

În cazul în care se adoptă o pisicuţă adultă, vizita la medicul veterinar este la fel de necesară, deparazitările fiind recomandate şi în acest caz, iar în funcţie de vârstă investigaţiile pot fi suplimentate faţă de panelul pentru o pisicuţă până în vârsta de 1 an.

Pui sau pisică adultă?

CSÎD: Mulţi ezită să adopte o pisică de pe stradă care pare mai bătrână, preferând puii. Însă nu ştiu că puişorii sunt mult mai predispuşi la anumite probleme, unele fiindu-le fatale dacă nu sunt tratate. Care ar fi aceste probleme şi cum pot fi rezolvate?

Dr. Constantin Ifteme: Într-adevăr, majoritatea adoptă puiuţi, dar, după cum aţi văzut în „CV-ul meu pisicesc”, 3 dintre cele 5 pisici le-am adoptat când erau adulte şi s-au acomodat foarte bine în căminul nostru. Sincer, dacă îţi doreşti să adopţi un suflet, poţi adopta şi o pisică adultă. Spre deosebire de căţei, au mai puţine probleme comportamentale sau de adaptare într-un cămin nou.

Pentru puiuţi, primul an de viaţă este mai fragil din punctul de vedere al sănătăţii, pot dezvolta boli specifice copilăriei pisiceşti, unele putându-le fi fatale, dar cu o îndrumare şi vizite regulate la medicul veterinar aceste neplăceri pot fi evitate. În cazul puiuţilor, primul an de convieţuire va fi mai zbuciumat, ei fiind în continuă descoperire de noi provocări, escaladări, sunt curioşi să vadă şi să verifice tot şi îşi găsesc de joacă din orice obiect lăsat la întâmplare prin casă şi câteodată chiar îl înghit.

CSÎD: Pe de altă parte, pisicile mature sunt mult mai „înţelepte” şi mai uşor de îngrijit. Le recomandaţi anumitor categorii, de exemplu, unei persoane vârstnice?

Dr. Constantin Ifteme: Pot să spun chiar independente, nu depind atât de mult de prezenţa stăpânului în casă, pot fi lăsate mai mult timp singure, spre deosebire de puiuţi sau chiar şi de câini, unde frecvenţa plimbărilor trebuie să fie de cel puţin 2 ori pe zi. Recomand pisicile adulte tuturor categoriilor de vârstă, chiar şi celor care au foarte puţin timp liber. Câteva minute de ţinut un blănos torcăcios în braţe e o adevărată terapie, o încărcare a bateriilor, o deconectare de la grijile cotidiene.