Alergiile alimentare la câini

“Parcă îi e poftă căţelului?” Ne surprindem de multe ori că împărţim porţia de mâncare cu animalul de companie. Poate îi este poftă de pofta cu care mănâncă stăpânii, dar alimentele consummate de aceştia nu îi fac bine. Mezelurile, cârnaţii, crenvurştii, alimentele afumate, brânza topită, maioneza, caşcavalul, coloranţii, conservanţii, produsele de patiserie declanşează alergii. Unele se manifestă câţiva ani mai târziu.

Alergia alimentară reprezintă o reacţie de tip imunitar a organismului la consumul unor anumite componente din hrană. Există două categorii de factori care stau la baza acestei patologii:

1. Factori predispozanţi  –  este vorba de predispoziţia genetică a unor rase de câini. Dintre cele mai vulnerabile rase care se pot confrunta cu o alergie alimentară pe parcursul vieţii sunt: Golden, Labrador, Cocker, Ciobănesc german, Bulldog, Boxer, Bichon, Peckinez, iar în cazuri mai rare poate apărea şi la câinii de rasă comună. Un alt factor predispozant îl reprezintă tratamentul cu antibiotic la vârste foarte fragede când imunitatea este în formare.

Recomandări

S-a inventat vaccinul contraceptiv pentru câini

Ce amenzi riscă proprietarii de câini fără microcip

2. Factorul declanşator îl reprezintă hrana. Cel mai mare potenţial alergogen îl are proteina din hrană. Când spunem proteină putem include carnea de pui, porc, vită, peşte, miel, vânat, ouăle, lactatele. Mai sunt însă şi alte alimente care au potenţial alergogen şi anume condimentele, aditivii, cerealele-glutenul din acestea, cele mai frecvent implicate fiind porumbul, grâul, soia; coloranţii artificiali, conservanţii artificiali.

La ora actuală proteina cu cel mai ridicat potenţial alergogen se regăseşte în carnea de pasăre. La polul opus este considerată hipoalergenică carnea de cal. Tot o proteină cu potenţial alergogen scăzut se regăseşte în carnea de miel, şi aceasta fiind considerată hipoalergenică.

3. Semnele clinice

Răspunsul clinic poate apărea la primul contact cu un aliment, dar de regulă apare în urma unui consum îndelungat după o anumită sensibilizare a organismului respectiv. La început semnele clinice debutează slab, pentru ca apoi, pe măsura ce organismul identifică alergenul, reacţia sistemului imunitar să fie din ce în ce mai puternică. Primul semn clinic sesizat de proprietar este scărpinatul. De obicei proprietarul asociază acest semn cu existenţa paraziţilor externi. Intensitatea cu care animalul se scarpină poate varia putându-se ajunge de la abia sesizabil până la răni profunde, astfel instalându-se eczema de origine alimentară. Zonele cele mai des afectate sunt abdomenul, zona feţei, axilelor, jumătatea distala a membrelor– câinele se linge şi îşi roade insistent pielea de la acest nivel, regiunea anală, ajungându-se în cazuri grave să se generalizeze şi la nivelul întregului corp. În aceste zone, din cauza scărpinatului se produc leziuni, pielea îşi pierde integritatea şi devine acoperită cu o secreţie gălbuie, lipicioasă care aglutinează blana din jur căpătând aspect de blană întărită. De multe ori, leziunile se infectează, iar eczema se transformă într-o dermatită complicată. Un semn clinic foarte des întâlnit este inflamaţia de la nivel auricular. Otitele externe, bilaterale, recidivante, sunt deseori o formă de manifestare a acestor alergii. Sunt situaţii în care semnele clinice ale alergiei alimentare apar doar la acest nivel. În cazuri mai rare, apar semne digestive: voma, diaree cronică, flatulenţa.

4. Tratamentul

Vizita la medicul veterinar trebuie să se facă cât mai repede întru-cât în lipsa tratamentului leziuniile nu vor face decât să se complice de la o zi la alta. Medicul veterinar este cel care face diagnosticul diferenţial între alergia alimentară şi alte tipuri de dermatite alergice (la înţepătura de purice) sau microbiene. Se va face de asemenea diagnosticul diferenţial între alergia alimentară şi intoleranţa alimentară. În cazul intoleranţei alimentare, manifestările digestive (vomă, diaree) nu sunt însoţite de prurit. Diagnosticul alergie alimentară este dificil de pus, semnele clinice fiind deseori confundate cu alte boli. Fiind o reacţie sistemică, tratamentul pe cale generală cu administrarea medicaţiei antialergice va diminua manifestările cutanate permiţând pielii să se vindece. În funcţie de severitatea leziunilor, se va aplica sau nu tratament local sau şi antibioterapie. Conduita tratamentului va fi stabilită de către medicul veterinar. Regimul alimentar reprezintă o măsură obigatorie în tratarea acesui tip de alergie. Primul pas îl constituie eliminarea din hrana a alimentului incriminat şi trecerea pe o alimentaţie de excludere, bazată pe un nou tip de proteină, de exemplu cal, căprioară, cu care organismul nu s-a mai întâlnit. Dieta de excludere poate ţine până la 8-12 săptămâni. Se mai poate folosi ca dieta de excludere cea bazată pe orez întrucât glutenul din orez nu are potenţial alergogen. Însă dietele bazate pe orez sau pe alte tipuri de proteină de origine vegetală nu reprezintă o variantă de luat în considerare pe termen lung întrucât câinele este un animal carnivor, iar meniurile vegetariene cresc riscul apariţiei  dezechilibrelor alimentare. Cele mai indicate diete de excludere sunt cele speciale pe bază de proteine hidrolizate care se pot procura din cabinete şi farmacii veterinare. După această perioadă de probă, se revine la meniul iniţial introducându-se în alimentaţie meniuri cu un singur tip de proteină timp de 1-2 săptămâni pentru a se identifica agentul alergogen. În cazul în care reapar semnele clinice hrana respectivă va fi exclusă definitiv.