Pentru a obţine unitate atunci când amenajezi grădina, stabileşte o temă. De exemplu: spaţiu de joacă pentru copii, grădină acvatică, spaţiu de relaxare, o grădină japoneză etc.
Unitatea grădinii este obţinută prin repetiţia unui element care îi place mai mult: o plantă frumoasă, un ghiveci deosebit, un model care poate apărea, în diverse mărimi, pe decoraţiuni, mobilier, în pavaj, chiar pe zugrăveala casei.
În grădină, liniile drepte direcţionează rapid privirea spre punctele de interes, în timp ce curbele conferă complexitate şi invită la relaxare. Plantele subţiri şi înalte îţi îndreaptă privirea spre cer, fiind recomandate în grădinile mici, cele târâtoare sau lătăreţe pun în evidenţă amplitudinea spaţiului, iar cele plângătoare atrag atenţia asupra obiectelor sau altor plante care se află sub ele.
Culorile calde (galben, portocaliu, roşu) par mai apropiate decât în realitate, în timp ce nuanţele reci (verde, albastru, violet) par mai îndepărtate decât sunt în mod normal.
Pornind de la aceste principii, pot fi realizate diverse efecte optice. Culorile calde sunt vesele şi dinamice, dar în proporţie prea mare devin ţipătoare, obositoare. Culorile reci sunt relaxante, însă folosite prea mult banalizează peisajul. Pentru a încadra frumos o bancuţă, un pavilion sau alte elemente din grădină, aşază în spatele lor plante mai înalte, în părţi plante egale ca înălţime, iar în faţă plante foarte scunde (chiar şi gazon).
Atenţie!
Atunci când plantezi, nu rupe vârfurile fine ale rădăcinilor, acestea sunt importante pentru transportul hranei şi apei către plantă. Odată deteriorate, plantei îi va lua mai mult timp să îşi revină şi să înflorească. Pentru a obţine o tufă bogată plină de flori, rupe vârfurile lăstarilor la plante precum petuniile, muşcatele sau tufănelele, înainte ca acestea să depăşească 10 – 15 cm înălţime.
Pune un pumn de pământ într-un borcan, apoi umple-l cu apă. Amestecă bine şi lasă-l o zi la decantat. Observă straturile formate: nisipul şi lutul se lasă la fund, materia organică se depune ultima. Aşadar, cu cât stratul superior este mai gros, cu atât solul este mai bun.
Cojile de ouă îmbogăţesc pământul cu calciu şi oferă suficient loc pentru germinarea seminţelor. Pentru urmatoarea omletă sparge ouăle în două, păstrează cojile şi pune în ele la germinat seminţele condimentelor tale preferate. Pentru a le transporta uşor, poţi să le laşi chiar în cofrag.
Copilăria la curte e cea mai frumoasă, mai ales când ai un tepee verde!
Dacă ai prichindei cărora le place să se joace prin curte, dar te îngrijorează că îşi petrec prea mult timp în soare, un tepee verde e soluţia! În plus, grădina li se va părea cu siguranţă un loc mai prietenos şi poate şi atracţia pentru legume va creşte considerabil.
Cum se face?
Pentru schelet, profesioniştii folosesc beţe de bambus. Cum bambusul nu se găseşte la noi pe toate drumurile, îţi recomandăm să foloseşti orice fel de beţe, atât timp cât au aceeaşi lungime şi oferă susţinerea necesară.
Construieşte cu ele o piramidă de înălţimea dorită. La bază, pe pământ, construieşte un covor protector din bucăţi de carton acoperit cu mulci şi apoi cu orice îţi doreşti, pentru confortul celor mici.
Următorul pas este ca pe toată înălţimea şi aproape toată lăţimea (nu uita să laşi între două dintre stinghii spaţiu pentru uşă, în aşa fel încât cei mici să poată intra) să legi sfoara pe orizontală, la o distanţă de o jumătate de metru între fire (distanţă pe verticală), în aşa fel încât planta noastră căţărătoare să aibă pe ce să se urce.
În jurul fiecărui stâlp de susţinere vom planta, la o adâncime de 3 – 4 cm, câteva boabe de fasole căţărătoare. Poţi folosi orice plantă, însă aceasta este şi practică, şi delicioasă. De asemenea, între stâlpi se repetă acţiunea, cu o distanţă între cuiburi, în funcţie de planta aleasă.
Sursa: „Verde” – primul catalog Lidl pentru grădinărit.