Sunt pufoase, torc mieros şi te îmbie mereu la mângâiat.
Dar trebuie să cunoşti şi pericolele potenţiale la care te expui atunci când îţi alegi o pisică drept animal de companie.
Pisicile sunt în topul alegerilor făcute de iubitorii de animale români atunci când îşi doresc un prieten necuvântător cu care să-şi împartă casa.
Par foarte aspectuoase şi îmbietoare, iar singurul „pericol” la care viitorul posesor se gândeşte pare a fi tendinţa de a zgâria a acestor feline.
Anca Ivan, specialist Animax, trage un semnal de alarmă asupra celor mai cunoscute zoonoze – boli cu transmitere de la pisică la om.
Un loc fruntaş între aceste boli transmisibile este ocupat de bolile parazitare.
Toxoplasmoza reprezintă cea mai de temut zoonoză de natură parazitară care poate fi transmisă de la pisică la om. Acest parazit prezintă două gazde. O gazdă intermediară reprezentată de peste 300 de specii de animale şi păsări şi o gazdă definitivă, reprezentată de pisică, unde are loc multiplicarea sexuată şi diseminarea elementelor infestante în mediu. Pisica poate fi atât gazda definitivă, cât şi gazda intermediară.
Parazitul se poate multiplica în toate ţesuturile şi organele, prezentând o afinitate deosebită pentru neuroni şi pentru celulele retinei. Infecţia cu toxoplasmoză în timpul sarcinii provoacă malformaţii ale fătului. Sursele de contaminare sunt reprezentate de animalele cu infecţie latentă, rolul principal avându-l felinele care diseminează oochisturi în mediu, care contaminează apa şi alimentele.
Sursa de infecţie este reprezentată de parazitul Toxocara cati, găzduit de intestinul subţire al pisicii. Ascarizii mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea populară de “limbrici”. Sursele de contaminare sunt pisicile parazitate. Omul se contaminează adesea prin nespălarea mâinilor după atingerea fecalelor contaminate. La adulţi, ascaridoza evoluează mai rar, dar la copii se manifestă prin tulburări grave, mai ales la nivel ocular, putând duce la orbire.
Aceasta este este o infestare parazitară obişnuită a câinelui şi a pisicii, care are loc în ultima porţiune a intestinului subţire al acestor animale. Contaminarea omului se face accidental, prin contactul cu animalele infestate, la copii se pot observa fenomene alergice, sialoree (secreţie exagerată de salivă), diaree, prurit perianal (mâncărimi în jurul orificiului anal), somn agitat. Eliminarea proglotelor (bucăţi din corpul viermelui) intensifică pruritul anal de natură alergică, fapt ce reprezintă un semn clinic caracteristic şi în alte tipuri de boli parazitare.
Râia se observă în zona urechilor la pisică; aceasta începe să se scarpine foarte des, apărând chiar leziuni la nivelul pavilionului. La examenul clinic observăm că cerumenul îşi schimbă culoarea şi este asemănător zaţului de cafea. Această otită de natură parazitară este foarte contagioasă, se transmite cu repeziciune de la o pisică la alta, omul se contaminează adesea când realizează toaleta auriculară a pisicii, de aceea este bine să aibă în vedere o igienă corespunzătoare după contactul cu secreţiile provenite de la aceste animale.
Există, de asemenea, şi infecţii bacteriene care se pot transmite cu uşurinţă de la animalele de companie.
Helicobacter pylori este o bacterie foarte rezistentă care se poate transmite şi de la animalele de companie purtătoare. Această bacterie supravieţuieşte într-un mediu ostil, la un PH acid, fiind foarte greu de tratat, deoarece manifestă adeseori rezistenţă la antibioticele obişnuite. Transmiterea se face în mod frecvent prin contact direct, pe cale fecalo-orală, prin mâncare sau apă contaminată. Bacteria se găseşte în salivă, vomă, materii fecale. De la animalele de companie se transmite îndeosebi din cauza igienei necorespunzătoare după contactul cu acestea, mai predispuşi la infectare fiind copii şi persoanele cu o imunitate precară.
Limforeticuloza benignă este o boală transmisă prin muşcătura sau zgârietura de pisică. Agentul etiologic este bacteria Rochalimaea henselae, pisica fiind doar un vehicul al său, fără a manifesta clinic boala. La om, leziunea cutanată provocată de pisici este însoţită de inflamarea limfonodurilor regionale şi febră. Tratamentul presupune administrarea de antibiotice şi, uneori, intervenţia chirurgicală pentru drenarea abceselor care se formează.
Dermatomicozele sunt afecţiuni des întâlnite transmise prin contactul cu animalele bolnave. Cele mai frecvente boli determinate de ciuperci sunt tricofitia, microsporia şi favusul. Acestea se manifestă atât la nivelul pielii fără păr, cât şi la nivelul celei cu păr. Leziunile sunt însoţite de căderea părului (acolo unde există), prurit intens, cu tendinţă de generalizare. Transmiterea se realizează prin contactul direct cu animalele bolnave, dar şi cu aşternutul şi obiectele cu care acestea au venit în contact.
Şi, nu în cele din urmă, un alt pericol la care ne putem expune o reprezintă aşa-numita alergie la părul de pisică. De fapt, potenţialul alergogen este reprezentat de anumite secreţii şi excreţii (salivă, urină, sebum) care ajung pe blana pisicii în timpul toaletării. Reacţia alergică se manifestă, în general, sub forma unor uşoare tulburări respiratorii şi erupţii cutanate, putând merge, în cazuri grave, până la manifestări asmatiforme.