Cât de sigură este apa de la robinetele bucureştenilor? Până să ajungă în paharele lor, apa parcurge un drum lung, fiind tratată şi controlată 24 de ore din 24.
În cazul în care este descoperită vreo problemă care ar pune în pericol sănătatea consumatorilor, filiera de tratare sau admisia apei este imediat oprită.
Apa Nova Bucureşti publică periodic pe site rapoartele de analiză a apei potabile din reţeaua de alimentare din anumite puncte din fiecare sector din Capitală.
O apă sanitar sănătoasă nu poate proveni decât dintr-un mediu protejat.
Staţia Arcuda de tratare a apei, situată la 20 de kilometri de Bucureşti şi care se întinde pe 130 de hectare, are şi o zonă ecologică, de aproape 90 de hectare.
Aici există specii protejate de floră şi faună.
Cea mai mare dintre cele trei staţii de tratare a apei ale Apa Nova Bucureşti a fost înfiinţată acum mai bine de 100 de ani. Zona ecologică de aici este absolut necesară pentru asigurarea calităţii şi securităţii întregului proces de producere a apei potabile.
Universul verde de la Arcuda, format din elemente de floră şi faună cu valoare recunoscută la nivel internaţional, poate fi vizitat, în mod gratuit, de cei interesaţi. Condiţia este ca grupul de persoane să aibă cel puţin 15 persoane şi să fie de acord să stabilească, de comun acord cu reprezentanţii Apa Nova Bucureşti.
La Staţia de Tratare şi Producţie a Apei Potabile de la Arcuda au fost joi în vizită, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Apei, 50 de studenţi ai Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor şi ai Facultăţii de Hidrotehnică, ambele din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, precum şi 35 de studenţi ai Universităţii Ecologice.
Cu ocazia evenimentului, a fost inaugurat un tur de vizitare a celor trei habitate incluse în Directiva Habitate – Reţeaua Europeană de Arii Protejate: Natura 2000.
“Cercetările ştiinţifice promovate şi susţinute de către Apa Nova Bucureşti, în calitate de utilizator economic al Staţiei Arcuda au permis cunoaşterea biodiversităţii remarcabile a perimetrului ecologic al zonei şi au fundamentat activităţile necesare protecţiei şi conservării pe termen lung a patrimoniului natural existent”, a declarat coordonatorul studiului de identificare a biodiversităţii de la Arcuda, prof. dr. Anca Sârbu.
Cel mai important moment pentru conservarea biodiversităţii existente la Arcuda l-a reprezentat mutarea în toamna 2013 a exemplarelor de Typha minima (plantă Europeană protejată), numită popular papură, din zona filtrelor vechi, în zona de la capătul predecantorului.
Pentru că în zona filtrelor vechi erau programate lucrări de reabilitare, singura populaţie de Typha minima din perimetrul staţiei Arcuda, trebuia relocată într-un loc mai sigur, fapt ce s-a şi întâmplat prin sprijinul direct al conducerii şi al angajaţilor de la Apa Nova Bucureşti.
Prin acţiunile sale, Apa Nova Bucureşti contribuie la protejarea biodiversităţii şi reducerea la minimum a impactului activităţilor sale asupra mediului înconjurător.