Un animal de companie nedeparazitat este un pericol pentru sănătate, iar copiii sunt cei mai expuşi riscului de a contracta diferiţi paraziţi, inclusiv Giardia.
Strânge după câinele tău, spală-te pe mâini şi deparazitează-ţi periodic câinele pentru a preveni infectarea cu o boală parazitară!
În ultimii ani, trendul de a avea un animal în casă a devenit foarte răspândit, mai ales în zona urbană şi cu precădere în cadrul familiilor care locuiesc la bloc. În felul acesta, contactul strâns dintre animal şi om predispune la un risc major de a contacta boli parazitologice.
Pentru a preveni infestaţia cu paraziţi intestinali şi a menţine sănătatea câinelui şi a familiei, trebuie respectate câteva reguli de prevenire pe toată perioada de viaţă a câinelui prin deparazitări interne şi externe.
Potrivit ultimelor cercetări realizate în România*, câinele reprezintă animalul preferat, iar 76% dintre familiile formate din minim patru membri deţin câini. Calitatea vieţii familiei precum şi calitatea vieţii animalului de companie depind foarte mult de administrarea produselor de deparazitare internă şi externă.
Copiii şi câinii pot fi cei mai buni prieteni, iar aceştia din urmă pot avea o înfluenţă extrem de benefică. Le pot îmbunătăţi abilităţile sociale ale copilului şi, în timp, copiii învaţă să-şi trateze câinele ca parte a familiei. Poate de aceea, peste 80 % dintre copii obişnuiesc să-şi pupe câinele.
“Cu siguranţă că este una dintre cele mai înduioşătoare imagini până când îţi dai seama că animalul tău de companie tocmai ce a înghiţit câteva ouă de paraziţi. Copiii sunt cei mai expuşi riscului de îmbolnăvire deoarece pun mâinile pe jos, se joacă cu obiecte care ating pământul şi au tendinţa să-şi ducă mâna murdară la ochi, nas şi gură.
Modul de transmitere poate fi de la inhalarea de aerosoli, la contact direct cu animalul, contact cu fecalele sau urina animalului, până la muşcatura directă.
Mai mult, materiile fecale ale câinilor nedeparazitaţi intern pot conţine bacterii, viruşi şi paraziţi care pot pot infecta adulţii si copii cu salmonela, toxocara, E-coli, giardia etc.
Pentru proprietarii animalelor de companie profilaxia acestor boli este relativ simplă. În primul rând, deparazitarea internă a companionilor în regim constant după un protocol stabilit de medicul veterinar precum şi efectuarea periodică a examenului coproparazitologic în vederea stabilirii eficienţei deparazitărilor interne, a declarat Dr. Leica Laurenţiu – medic primar veterinar.
Foto: 123rf.com
* studiu realizat de compania iSense Solutions, 2016