Mirosurile vechi de mucegai sunt unele dintre cele mai greu de îndepărtat din casă. Din fericire, există câteva soluții care pot elimina chiar și cele mai încăpățânate mirosuri casnice.
Problema mucegaiului poate să fie remediată dacă sesizezi rapid prezența mucegaiului în casă. Cele mai bune soluții sunt cele simple care implică ingrediente naturale, precum oțetul, bicarbonatul de sodiu sau cărbunele activ.
Oțetul este un agent natural antimicrobian care poate neutraliza mirosul și poate elimina sporii de mucegai.
Soluția se prepară cu cantități egale de apă și de oțet. După care se aplică direct pe peretele afectat cu o cârpă sau un burete. Se lasă să acționeze pentru minim două ore.
Bicarbonatul de sodiu este excelent pentru absorbția mirosurilor neplăcute.
Presară bicarbonat de sodiu pe suprafețele afectate de mucegai și lasă-l să acționeze peste noapte. Dimineața, aspiră sau șterge bicarbonatul de sodiu.
Cărbunele activ este cunoscut pentru proprietățile sale de absorbție a mirosurilor.
Plasează câteva recipiente cu cărbune activ în colțurile camerei sau în apropierea zonelor afectate de mucegai.
Citește și: Cea mai bună soluție antimucegai pe care o poți face în casă. Conține doar două ingrediente
Bineînțeles, mai poți prepară o soluție naturală împotriva mucegaiului, iar pentru asta ai nevoie de 2 linguri de borax, 125 ml de oțet și 500 ml de apă fierbinte. Toată soluția trebuie amestecată și pusă într-un recipient cu pulverizator, după care pereții trebuie curățați.
Mirosul de mucegai este distinctiv și neplăcut, fiind adesea descris ca un miros umed, pământos sau de rugină. Poate fi persistent și greu de ignorat, mai ales într-un spațiu închis.
Pe lângă miros, mucegaiul poate fi identificat prin petele de culoare verde, neagră sau albicioasă pe pereți, tavan sau alte suprafețe.
FOTO: PROFIMEDIA