Grădinăritul este o activitate relaxantă cu multiple beneficii pentru minte, trup si suflet. Cercetări recente au scos la iveală un adevăr vechi de când lumea: mediul natural influențează mintea, trupul și spiritul în moduri remarcabil de complexe. Aceste studii au evidențiat că un mediu plin de plante ajută oamenii să se relaxeze, crește toleranța la durere pentru cei care suferă de diferite afecțiuni și îmbunătățește starea de spirit. Expunerea regulată la un mediu natural, cum sunt grădinile, conduce la o recuperare rapidă după efectele negative ale stresului.
De ce se întâmplă asta? Grădinăritul ne oferă un feedback senzorial cu totul diferit față de scena urbană, spun specialiștii. În unele terapii se folosesc plantele pentru refacerea sănătății, a stării psihice sau a altor probleme.
O altă concluzie importantă la care au ajuns cercetătorii este aceea că florile colorate sunt mult mai eficiente în reducerea tensiunii decât plantele verzi. Acest lucru se întâmplă datorită stimulării vizuale și olfactive pe care le produc culorile și parfumul florilor, reușind să distragă atenția privitorului, îndepărtându-i gândurile sau grijile provocatoare de stres.
Grădinăritul are capacitatea de a întârzia instalarea unor afecțiuni precum Alzheimer, spun unii neuropsihologi. Este o excelentă stimulare mentală pentru că necesită o activitate sofisticată a creierului. Învățarea unui nou tip de activitate, cum este grădinăritul, ajută la construirea și dezvoltarea unor noi legături neuronale.
Îngrijirea plantelor este benefică pentru organism și din alte puncte de vedere, în special pentru că le oferă celor pasionați motivația de a face mișcare regulat. Tot acel efort depus pentru săparea, greblarea sau udarea plantelor din grădină ajută la pierderea unui număr semnificativ de calorii.
Grădinăritul ne aduce mai aproape de natură, ne inspiră răbdare și contemplare. Nu e de mirare că persoanele implicate în activități de acest tip sunt mai împlinite spiritual.
Responsabilitatea pentru o viață, fie ea și a unei plante, are o capacitate puternică de a ne face să ne simțim bine în pielea noastră. Oricare dintre noi își dorește să se simtă util, iar grădina este locul în care încrederea în forțele proprii crește.
Acum probabil că te gândești cât de norocoși sunt cei care au o grădină. Dacă nu dispui de o grădină numai a ta, nu înseamnă că nu te poți bucura de plăcerea de a îngriji una. Asta se poate întâmpla chiar dacă locuiești la bloc, pentru că vei putea pune cu ușurință „stăpânire” pe grădina din jurul blocului, în cazul în care există una. O ultimă alternativă este balconul, pe care îl poți transforma într-o adevărată oază de verdeață.
Balconul este locul cel mai potrivit pentru a creşte plante de tot felul, cu aspect cât mai luxuriant.
Arhitecţii au observat că locuitorii marilor oraşe se reapropie de natură şi trasează singuri tendinţele bio prin amplasarea de ghivece nu doar cu flori, dar şi cu legume, în propriile case.
Oamenii vor să folosească balconul drept element ambiental, dar şi ca sursă de plante aromatice, proaspete, sau pentru practicarea unui hobby. Balcoanele-grădină au fantastica putere de a funcţiona precum un filtru de aer în punctele aglomerate ale oraşului sau ca un element de strânsă legătură cu zonele verzi.
Iata cum poți transforma un simplu balcon de apartament, indiferent de dimensiuni, într-o grădină urbană idilică:
Avantajul acestui tip de balcon este că îţi conferă cadrul perfect pentru orice moment al zilei, fie că este vorba despre micul dejun, cafeaua de dimineaţă, prânzul din familie, paharul de vin de seară sau hobby-ul de weekend.