Românii, dar și alte popoare ciocnesc ouă roșii de Paște. Acest obicei are legătură cu mormântul din care Iisus a ieșit, învingând moartea. Potrivit tradiției, ciocnirea ouălor de Paști semnifică deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea.
Află mai jos ce simbolizează ouăle roșii de Paște și de ce se obișnuiește ciocnitul ouălor în aceste zile sfinte.
Ouăle de Paște se vopsesc în Joia Mare, numită și Joia Patimilor.
Tradiția populară spune că ouăle vopsite în Joia Mare și mâncate de Paște apără de suferințe și necaz.
Coaja lor, îngropată în pământul pășunilor, apără vitele de deochi și de boli. De asemenea, ouăle se vopsesc și de Înălțarea Domnului, care are loc la 40 de zile de la Înviere. Este ultima dată din an în care acestea trebuie să fie colorate.
Oul roşu este simbol al creaţiei şi învierii, culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi şi pentru mântuire, dar şi simbolul văzut al învierii morţilor.
Legenda spune că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus acestuia „Hristos a înviat!”
Practica oului colorat s-a utilizat mai ales la popoarele Europei şi Asiei, însă romanii au fost cei care au introdus, se pare, practica încondeierii oului, desăvârşită ulterior prin tehnică, materiale şi simbolistica utilizată.
Roşul cu care sunt vopsite ouăle de Paşti reprezintă atât sângele lui Iisus care s-a scurs de pe Cruce, cât şi focul, cu puterea lui purificatoare.
Obiceiurile spun că oul roşu de Paşti are puteri miraculoase, vindecătoare, semnificând totodată şi frumuseţe, putere şi spor.
De aici şi unele obiceiuri ca în dimineaţa Paştelui oamenii să-şi spele faţa cu apă neîncepută în care se pune un ou roşu, în speranţa că până la Paştele următor vor avea parte de frumuseţe şi sănătate.
La sate există şi tradiţia de a păstra cojile de la ouăle roşii pentru a fi îngropate în terenurile agricole, pentru ca pământul să fie roditor.
O tradiţie specială este întâlnită în Bucovina, acolo unde oul roşu este văzut ca apărător de diavol. Există credinţa că doar atunci când oamenii vor înceta să facă ouă roşii de Paști şi să umble cu colinda, el îşi va face apariţia, scrie rador.
Însă nu numai la români există tradiţia legată de oul colorat de Paşte, ci şi în alte ţări precum Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Italia, Franţa, Germania, Belgia, Finlanda, Ţările Baltice, Armenia sau Egipt.
Ouăle de Paşte nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, precum galben, verde sau albastru.
Astfel, dacă roşul simbolizează sângele, focul, dar şi dragostea şi bucuria de viaţă, galbenul ar semnifica lumina, tinereţea şi fericirea, verdele simbolizează renaşterea naturii, speranţa şi rodnicia iar albastrul – vitalitatea şi sănătatea.
De pe mesele românilor în zilele de Paști nu lipsesc cozonacii, pasca, delicioasele preparate din miel și ouăle roșii. Fără ouă roșii de Paște nu e sărbătoare!
Oul de Paști îl simbolizează pe Iisus în mormânt. Coaja oului este piatra mormântului din care Iisus a ieșit învingând moartea. Ciocnirea ouălor semnifică deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea. Așadar, fiecare creștin sărbătorește Învierea domnului de câte ori ciocnește un ou roșu.
Pe de altă parte ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiţia ca după Înviere, persoana mai în vârstă să ciocnească oul celuilalt în timp ce rostește „Hristos a Înviat”, iar celălalt spune „Adevărat a Înviat”.