Uită de balsamul la rufe! Un truc inedit, folosit cu succes de gospodine, îți va păstra rufele ca noi mai mult timp și te va scuti și de o cheltuială în plus. Află, din rândurile de mai jos, care este ingredientul pe care îl pui în mașina de spălat și dă hainelor un miros proaspăt, de curat.
Este vorba despre sare. O adăugăm zi de zi în mâncare, însă puțin sunt cei care știu că poate neutraliza mirosurile neplăcute din țesături, chiar și pe cel de mucegai.
Tot ce trebuie să faci este să pui o ceșcuță de sare în cuva mașinii, printre rufe. Vei vedea că, la final, vor avea un miros plăcut, iar culorile se vor menține intense mai mult timp.
– Fierbe lenjeria sau prosoapele albe din bumbac, care s-au îngălbenit în timp, şi adaugă în apă o lingură de sare şi un sfert de ceşcuţă de praf de copt. Lasă rufele să stea în această soluţie încă o oră, după ce le-ai dat în câteva clocote, apoi clăteşte-le în câteva ape.
– Scapă de petele de rugină, folosind o pastă din sare şi oţet. Aplică această pastă pe rugină şi las-o că acţioneze în aer liber, la soare. Apoi spală rufele, punând câteva linguriţe de sare în maşina de spălat. Vei scăpa de pete, iar rufele vor fi mai albe.
– În ceea ce privește igienizarea prosoapelor de bucătărie, aceasta este o procedură esențială pentru a evita acumularea petelor și dezvoltarea bacteriilor periculoase pentru sănătate. Prosoapele de bucătărie pot acumula pete galbene, maro sau negre în cazul în care nu sunt spălate și igienizate corespunzător.
Citește și: Unde trebuie să pui bicarbonatul de sodiu în mașina de spălat pentru rezultate optime
FOTO: Shutterstock