Nume de flori sărbătorite în Duminica Floriilor. Ce semnificație are numele tău de floare

Duminica Floriilor e prilej numai bun să petrecem alături de aniversații zilei cu nume de flori, cum ar fi Florin, Viorel, Viorica, Brânduşa, Lăcrămioara ori Margareta.

Datele Direcției pentru Evidența Populației arată că peste 1,8 milioane de români au nume de flori. Duminică, pe 9 aprilie, de Florii, aceștia vor sărbători ziua onomastică alături de familie și prieteni.

Cele mai întâlnite prenume masculine sunt Florin, Viorel, Florian, Florentin, Narcis, Florinel și Mugurel. La femei, cele mai întâlnite prenume sunt Florentina, Viorica, Liliana, Florina, Florica, Camelia, Daria, Floarea, Violeta, Lăcrămioara, Margareta și Narcisa.

Recomandări

FIoriile – Tradiţii şi obiceiuri de Duminica Floriilor

Mesaje de la mulţi ani şi urări de Florii

Iată semnificația numelui de floare pe care îl porți. Poți găsi aici o listă întreagă cu diverse prenume și simbolistica lor.

FLORIN/FLORINA/FLORENTINA/FLORICA/FLOAREA

În mitologia romană, Flora era zeiţa florilor şi a vegetaţiei, celebrată la fiecare început de primăvară, de Florii.

Pe de altă parte, unii lingvişti consideră că numele Flori, Florian fac parte exclusiv din onomastica autohtonă, de la particula „Flor”.

În 1698, în Buzău a fost tipărită o culegere cu nume de sfinţi, printre care se regăseşte şi forma iniţială Flora. Iar în secolele XIV şi XV au apărut scrieri în interiorul cărora erau menţionate numele Florin şi Florina.

De fapt, prima utilizare a numelui Florin a fost sub forma unui substantiv comun care denumea o monedă din Florenţa, în 1252.

În latină, aceste nume sunt construite pe baza termenilor „floris”, „florens” (- ntis) care înseamnă „înfloritor” şi verbul „floreo” – „a înflori”.

De asemenea, numele sunt răspândite pe filieră creştină, odată cu martirii care le-au purtat.

VIOREL/VIORELA/VIORICA

Numele Viorel cu forma sa feminină Viorela/Viorica s-au format pe spaţiul românesc, fiind creaţii specifice onomasticii române.

Ele s-au format prin intermediul termenului „viola”, care se traduce la rândul său prin „viorea”.

Legenda spune că oricine avea în curte viorele era catalogat ca fiind un om bogat.

NARCIS/NARCISA

Numele Narcis, cu forma sa feminină Narcisa, este compus de la grecescul „narke” care se traduce „somn”, „amorţit”.

Legenda spune că Narkissos era un tânăr de o frumuseţe izbitoare care îşi iubea înfăţişarea mai mult decât orice altceva. Îndrăgostit de propria reflexie din oglindă, refuzând iubirea nimfei Echo, Narcis a murit uitându-se la el încontinuu. După moartea sa, eroul mitologiei greceşti s-a transformat într-o narcisă.

De aici a apărut şi teoria conform căreia numele Narcis provine de la denumirea unei flori de primăvară care are la bază substantivul „narke” – „amorţeală”, „somn”, „toropeală”.

Unii lingviştii consideră că, de fapt, numele de floare a fost preluat de la numele eroului. Tot de la această legendă a apărut şi termenul „narcisisim”.

LILIANA

Numele este răspândit în toate zonele lumii.

Liliana are la bază numele plantei „liliac”, însă unii specialişti susţin că provine de la floarea de crin care în limba latină se numeşte „lilium”.

DARIA

Nume de origine persană format din verbul „darayamiy” – „a ţine ,a avea” şi verbul „vasuh” – „bun, bine”, alăturate însemnând „cel care posedă binele”, „cel care menţine binele”.

VIOLETA

Numele de fată Violeta, pătruns în spaţiul românesc pe cale cultă din onomastica apuseană, îşi are originile în substantivul „violeta” – nume de floare.

Unii lingvişti consideră, totuşi, că Violeta provine mai întâi de la termenul „Viola” (numele unei plante ce în română i se spune viorică, vioarea), care la rândul său s-a format de la „violeta”. Astfel, unii cred că Violeta este de fapt un diminutiv al numelui Viola.

Mai mult, violeta provine de la culoarea violet care este simbolul credinţei şi al cunoaşterii.

În onomastica florilor, Violeta este asociată cu modestia, cu pudoarea.

LĂCRĂMIOARA

Este un nume în totalitate autohton, regăsit destul de des printre reprezentantele sexului feminin.

Apartenența lui ține de flori și plante, completând o serie de nume feminine care au apărut pentru a moderniza sistemul prenumelor românești.

Este un diminutiv al cuvântului „lacrimă”, de origine latină, fiind de asemenea o floare albă de primăvară, cu un miros foarte plăcut.

MARGARETA

Având la bază termenul de origine latină „margarita” – „perla”, numele Margareta denumeşte o floare de primăvară.

Unii lingvişti susţin că forma iniţială este compusă de la grecescul „margarites” ce semnifică „nisip”, „lăcrămioară”, „perlă”.

Alţi cercetători au expus teoria conform căreia Margareta defineşte de fapt floarea cu acelaşi nume, precum Crăciuniţă sau Ortezia.

În onomastica creştină a pătruns prin prisma unor martiri care au purtat acest nume, cea mai cunoscută fiind Sf. Margareta fecioara, patroana oraşului Cremona, din Italia.

Sf. Margareta a avut o viaţă extrem de chinuită, fiind ucisă la ordinul propriului tată pentru că aceasta nu voia să renunţe la credinţa sa.

O altă personalitate demnă de amintit, ce a purtat acest nume, este Fericita Margareta, regina Scoţiei, o la fel de aprigă susţinătoare a credinţei în Iisus, atitudine pentru care a fost şi canonizată.

În spaţiul românesc, numele Margareta se răspândeşte cu precădere în secolul XX, când se manifestă o afinitate pentru numele de flori. Aici se instituie verbul a „mărgări” – „a înflori”.

CRENGUȚA

Numele Crenguţa este diminutivul substantivului comun „creangă”. De asemenea, poate fi considerat derivat al numelui de familie Creangă, cu frecvenţă mare în spaţiul românesc.

Numele Crenguţa este considerat un simbol al continuităţii, al fragilităţii, al vieţii, al tinereţii.

BRÂNDUȘA

Numele de fată Brânduşa semnifică o plantă ornamentală ce înfloreşte în fiecare primăvară şi care este cunoscută şi sub denumirea „şofran”.

Încadrat de către lingvişti în categoria antroponimelor (provenite din nume de plante, cu o vechime considerabilă şi cu o largă răspândire), numele Brânduşa face parte din procesul de laicizare al onomasticii româneşti.

BUJOR

Foarte rar întâlnit ca prenume, ci mai degrabă ca nume de familie, Bujor defineşte o floare cunoscută exact sub aceeaşi denumire, „bujor”.

Asimilată în spaţiul românesc, considerată de unii „floarea naţională a României”, bujorul are o istorie veche, fiind cunoscută atât ca plantă medicinală, cât şi ca ingredient pentru diverse mâncăruri.

Bujorii sunt originari din Asia, dar se găsesc frecvent în spaţiul european şi în America de Nord.

ROMAN/ROMANIȚA

Folosit cu precădere în calitate de nume de familie, Roman derivă de la cognomenul de origine latină Romanus. Traducerea lui este una intuitivă, numele pleacă de la substantivul „roman”.

Numele Roman s-a răspândit pe cale cultă, în spaţiul românesc pătrunzând pe filieră slavă.

Mai mult, în spaţiul românesc a luat şi forma unor toponime, cum ar fi oraşul Roman, satul Romaneşti.

CĂLIN/CĂLINA

Călina reproduce forma slavă, Kalina, întâlnită frecvent în onomastica bulgarilor, ucrainenilor, sârbilor sau a croaţilor.

Kalina provine din adjectivul „kalos” – „frumos”, „bun”.

Deşi există un arbust ce face flori albe şi fructe roşii exact cu aceeaşi denumire, nu s-a realizat până acum nicio legătură lingvistică între plantă şi numele de fată sau de băiat Călina, Călin.

Există şi părerea conform căreia Kalin ar fi de fapt de origine turco-tătară şi se traduce prin „corpolent”, „gros”.

Prima atestare a numelui Călin datează încă din 1391 în Ţara Făgăraşului. Derivatul lui toponimic Călineşti a fost atestat în 1388, fiind numele unui sat din Argeş.

Numele Călin a devenit celebru odată cu poemul „Călin – (file din poveste)” scris de Mihai Eminescu.

LAUR/LAURENȚIU/LAURA

Etimologii explică aceste nume referindu-se la o zeiță greacă Larisa, fiica lui Pelasgos, un nume care stă la baza mai multor orașe elene, 16 la număr, cel mai cunoscut fiind Larissa din Tesalia.

O altă explicație vine de la apropierea numelui de grecescul „Chariessa” – „plăcută, grațioasă”. Sfânta Larissa  – calendarul catolic o sărbătorește în fiecare an pe 26 martie.

A intrat prima oară la noi în țară dinspre Rusia, însă nu a fost folosit foarte des.

Răspândirea a cunoscut-o în recunoștința pentru aportul adus de cetatea Larisa în lupta pentru menținerea idealului național al vlahilor, până la ocuparea greacă sau turcă.

CAMELIA

Camelia este o formă a prenumelor Camil, Camila care au la bază numele religioase de origine latină „Camilus”, „Camilla”.

Acestea erau numele date copiilor aduşi ca jertfă idolilor din templul Romei Antice. Tocmai de aceea, numele Camelia nu este întâlnit în onomastica creştină.

O altă filieră prin intermediul căreia a apărut numele Camelia îşi are origini japoneze: de la floarea „camelie” denumită după cel care a adus planta în Europa – călătorul „Kamell”.

Forma la masculin, Camill, este extrem de rară.

ROZA/ROSA/ROZALIA

Există două mari teorii în privinţa numelui Rozalia. Pe de o parte unii lingvişti susţin că prenumele a apărut în onomastica creştină pornind de la denumirea sărbătorii Rozalia, în spaţiul românesc cunoscută sub forma Rusalii.

Cealaltă parte de cercetători consideră că, de fapt, numele de fată Rozalia îşi are rădăcina în cuvântul de origine germanică „hroth”, tradus prin cuvântul „faimă”.

DALIA

Dalia este numele unei flori, fiind înrudit cu nume precum Lăcrămioara, Crina, Margareta, Crizantema, Floarea etc.

„Dahlia cultorum” este planta originară din Mexic, cultivată pentru frumuseţea ei. A fost adusă în Europa în anul 1971, de către un botanist celebru, al cărui nume a fost completat cu cel al florii – Andreas Dahl.

În România, Dalia este o floare care poartă şi numele de „gherghina”, identic cu prenumele feminin Gherghina (cu varianta masculină Gheorghe).

LUMINIȚA

Prenumele Luminiţa este o creaţie recentă a onomasticii româneşti.

Acesta derivă de la forma diminutivală a substantivului „lumină”, care provine din limba latină – „lumen”, tradus prin substantivul „lume”.

Există însă specialişti care susţin că numele se explică, de fapt, prin sensurile figurate „viaţă, fericire” pe care le are cuvântul „lumină” – în sensul în care un copil aduce „lumină” în viaţa părinţilor, copil care le este drag ca „lumina ochilor”.

CODRUȚ/CODRUȚA

Provine din mitologia grecească şi îl indică pe „apărătorul cetăţii Atena”, Basileus.

Însă există lingvişti care susţin că, de fapt, numele provine de la latinescul „quodrum” – „pădure”, „dumbravă”.