Atunci când ne dorim un prieten necuvântător trebuie să ţinem cont atât de personalitatea căţelului, cât şi de temperamentul celor mici. Nu toţi copiii sunt la fel, cum nici toţi câinii nu sunt la fel.
Dintre toate animalele domestice, câinii au cel mai puternic instinct social, ei sunt dependenţi de a oferi şi a primi afecţiune, fiind din acest punct de vedere foarte asemănători copiilor. Nu există câine genetic agresiv, ci există câine mai puţin educat, însă datorită temperamentului lor anumite rase de câini s-au remarcat ca fiind ideale pentru familiile cu copii.
Retrieverii – şi anume Goldenul şi Labradorul – sunt de departe în fruntea listei atunci când vorbim despre relaţia lor cu familia şi implicit cu cei mici. Au un suflet bun, o răbdare extraordinară la ghiduşiile celor mici, sunt toleranţi şi protectori, ceea ce face ca aceste rase să fie considerate câini de familie.
Sunt căței care iubesc să fie solicitaţi, sunt mereu dispuşi să facă mici servicii, să aducă mingea, să se joace făcându-le pe plac celor mici. Sunt recunoscuţi pentru inteligenţa lor nativă, pentru capacitatea de a ajuta. De asemenea, sunt câini care se pretează foarte bine atât pentru apartament, cât şi pentru curte.
Citește și: Ai grijă CE şi CÂT îi dai să mănânce căţelului! Află ce greşeli comit stăpânii în alimentaţia animalelor lor
Câinii din rasa Beagle sunt mereu veseli şi puşi pe șotii și reprezintă soluţia ideală pentru a tempera energia celor mici. Copiii nu se vor plictisi niciodată în prezenţa unui Beagle. Este un câine neobosit care dă startul atunci când vine vorba de joacă, de mişcare în general.
Inteligent, vesel, activ, curios şi prietenos, loial, Beagle-ul este un câine cu personalitate. El poate deveni încăpăţânat şi de aceea câteva lecţii de dresaj sunt de ajutor pentru a educa un astfel de câine. Este un câine de talie medie care se adaptează fără probleme la un spaţiu mic, cum ar fi cel reprezentat de un apartament.
Boxerul este un prieten loial, afectuos şi emotiv, va căuta să fie mereu în preajma stăpânilor săi. Este un câine energic şi atent, însă datorită constituţiei sale robuste joaca în preajma copiilor foarte mici ar trebui supravegheată.
Citește și: Cum se manifestă babesioza la câini, care sunt cauzele şi în ce constă tratamentul
Mops-ul te cucereşte cu firea lui plăcută, cu temperamentul docil. Nu sunt câini care să exceleze prin activitatea fizică, întrucât obosesc destul de repede, dar sunt foarte afectuoşi şi loiali familiei din care fac parte.
Sunt recomandaţi copiilor ceva mai mari deoarece nu sunt câini foarte activi. Datorită dimensiunilor reduse sunt uşor de întreţinut şi de transportat, putând fi implicaţi în toate activităţile familiei.
Bichonul se remarcă prin drăgălăşenia lui, prin firea lui iubitoare şi veselă. Este un câine mic dar cu un suflet mare, este extrem de afectuos şi datorită taliei mici este foarte recomandat copiilor începând cu vârste fragede. Bichonul este dispus să te însoţească în permanenţă, este dornic de interacţiune.
Citește și: Deparazitarea externă la câini, pisici şi alte animale de companie
Caniche-ul este un câine energic, afectuos şi vioi, va participa cu interes la jocurile celor mici. Sunt câini foarte răbdători, fiind recunoscut faptul că interacţionează bine cu copiii, dar şi cu alte animale.
Shi-tzu, elegant şi afectuos, este un foarte bun prieten pentru copii, în special pentru cei mari. Este un câine care va căuta în permanenţă să stea în jurul familiei şi să fie în centrul atenţiei. Inteligent şi cu o foarte mare putere de adaptare, această rasă va face faţă cu brio gesturilor imprevizibile ale celor mici. Shi-tzu este un câine ideal pentru casă deoarece este o rasă care nu năpârleşte.
Bulldogul englez este un câine extrem de sociabil, cu o mare putere de adaptare. Sunt câini docili, prietenoşi, fiind extrem de protectori şi toleranţi cu copiii. Bulldogul nu este un câine foarte activ, iar jocurile solicitante îl obosesc destul de repede, însă poate fi antrenat în plimbări la pas.