Ai observat poate deseori cum ferestrele se aburesc, mai ales în anotimpul rece, sau cum pereții casei sunt umezi la atingere. Ei bine, acesta este condensul.
Condensul apare atunci când aerul cald și umed din interiorul locuinței intră în contact cu o suprafață rece, cum sunt geamurile. Fenomenul este mai frecvent în timpul iernii, când diferențele de temperatură între exterior și interior sunt mai mari.
Un truc vechi și eficient pentru a preveni condensul este să folosești săpun de Marsilia, un produs natural cunoscut pentru multiplele sale beneficii. Acest săpun creează o peliculă protectoare care împiedică umezeala să se depună pe sticlă.
1. Pune o serie de pernuțe cilindrice din materiale absorbante la baza ferestrelor, pentru a preveni să se scurgă apa pe pereți și să apară igrasia. Poți folosi prosoape rulate ca niște clătite, poți face singură pernuțe subțiri și cilindrice sau poți folosi lavete din microfibră.
2. Dimineața, șterge imediat condensul de pe geamuri și de pe uși cu lavete absorbante și aerisește casa cel puțin timp de 15 minute, chiar dacă este foarte frig afară.
3. Montează sisteme de ventilație suplimentare în baie sau bucătărie, pentru a prelua aburii care apar după duș sau după ce gătești.
4. Folosește hota ori de câte ori gătești, deoarece pregătirea preparatelor produce cantități mari de aburi.
5. Aerisește des în timpul zilei și lasă ușile deschise prin casă, pentru a menține o temperatură cât de cât constantă.
6. Investește într-un dezumidificator de calitate.
7. Izolează locuința cu materiale performante și montează ferestre termopan cu microventilație.
Sursă foto: Shutterstock.