Sezonul rece nu vine doar cu vremea capricioasă, ci totodată şi cu schimbarea întregii garderobe. Rochiile de mătase şi bluzele vaporoase sunt înlocuite cu haine călduroase din diferite materiale care în acelaşi timp necesită îngrijire adecvată pentru a le menţine aspectul ca nou.
Pe lângă programele speciale pentru îngrijirea hainelor în funcţie de materialele din care sunt confecţionate pe care maşina de spălat ţi le oferă, este important să ştii câteva trucuri care te vor ajuta să îţi îngrijeşti hainele preferate. Astfel, Samsung a adunat câteva sfaturi la îndemână, care împreună cu un ciclu de spălare adecvat te vor ajuta să îţi păstrezi hainele în perfectă stare.
Respectarea indicaţiilor de pe eticheta produselor este cea care face diferenţa între puloverul preferat care ajunge la mărimea unei păpuşi şi cel care va fi spălat delicat şi va rămâne la aceleaşi dimensiuni şi la fel de călduros.
Toate produsele au etichete care precizează setările optime pentru maşina de spălat: programul, temperatura indicată a apei, utilizarea uscătorului.
Cea mai bună metodă pentru a păstra intensitatea culorilor închise a hainelor este să evităm spălarea frecventă a acestora. De asemenea, pentru a face ca această culoare să reziste cât mai mult este indicat ca hainele să fie spălate pe dos şi cu apă mai rece.
Dacă până acum în garderoba voastră existau haine de culoarea alb-murdar, trebuie să ştiţi că este foarte simplu să vă păstraţi hainele de un alb imaculat. Trebuie doar ca înainte să introduceţi hainele în cuvă maşinii de spălat să separaţi hainele albe de cele colorate. Cel mai indicat este să dedicaţi un ciclu de spălare doar hainelor albe şi să folosiţi produse adiţionale de calitate cum ar fi detergenţii speciali pentru ţesături albe.
Nu de fiecare dată putem evita petele, mai ales că cel mai des se întâmplă ca exact când ieşim la o cină cu rochia preferată să o pătăm. Însă petele, indiferent de natura lor, nu trebuie să rămână permanente.
Petele cauzate de vin, ulei sau iarbă necesită diferite tratamente înainte de a fi introduse în maşina de spălat, aşa că cel mai indicat este să căutaţi informaţii despre tipul de pată şi să urmaţi instrucţiunile înainte de spălare. De multe ori este suficient doar puţin detergent lichid sau un gel pentru îndepărtarea petelor aplicat pe suprafaţa pătată pentru a rezolva problema.
Cel mai probabil ştiţi deja că rufele deschise la culoare se separă de cele închise, iar acest lucru este valabil şi pentru prosoape şi hainele de zi cu zi. Deşi prosoapele ar putea fi în aceeaşi culoare cu puloverele şi sunteţi tentaţi să le spălaţi împreună, trebuie să ştiţi că materialele prosoapelor sunt adesea aspre şi groase şi pot afecta fibrele sensibile din haine. De asemenea, această sortare previne micile scame care se pot aduna pe materialul hainelor.
Tocmai v-aţi cumpărat o pereche nouă de pantaloni iar când îi scoateţi din maşina de spălat observaţi că toate hainele au împrumutat culoarea albastră a pantalonilor. Nu este cazul să aruncaţi hainele sau să vă mulţumiţi cu haine de o nouă culoare în garderobă, le puteţi respăla folosind un protector de culoare şi detergent obişnuit, iar acest lucru ar trebui să înlăture excesul de culoare de pe haine.
Atunci când cumpăraţi un produs nou, cel mai adecvat este să spălaţi la început hainele noi în apă rece şi încercaţi să le combinaţi alături de alte haine din aceeaşi paletă de culori.
Dintre toate hainele, echipamentul sportiv se murdăreşte şi capătă cel mai repede un miros neplăcut. Pentru a preveni răspândirea bacteriilor şi a mirosului în bagajul de sală, puneţi-le într-un bagaj de plastic, iar când ajungeţi acasă trebuie spălate imediat conform instrucţiunilor de pe etichetă. Pentru că acest lucru presupune o spălare frecventă, pentru a păstra echipamentul curat pentru fiecare şedinţă de sport fără să se deterioreze este indicat să folosiţi un program de spălare scurt.
Sursa: Samsung Electronics