Nu ezităm când trebuie să aruncăm mâncare expirată, pentru că suntem conștienți de faptul că ne poate îmbolnăvi. Dar nu la fel de conștiincioși suntem în privința anumitor obiecte, cosmetice sau articole de îmbrăcăminte, pe care le folosim până se degradează complet sau de care uităm cu lunile.
Vezi mai jos 15 obiecte pe care le folosești mai mult timp decât este indicat.
Acesta își menține proprietățile timp de 6 luni de la deschiderea sticlei. Detergentul pudră rezistă mai mult timp, cu condiția să nu stea în umezeală – dacă detergentul devine vâscos sau se strânge în biluțe solide, mai bine îl arunci, pentru că nu își mai face treaba.
Trebuie curățată săptămânal, dar chiar și așa este imposibil să scapi de toate bacteriile. Din acest motiv e indicat să o schimbi atunci când „se ciufulește” sau când capătă o culoare gălbuie.
Poate acumula bacterii, iar umezeala favorizează dezvoltarea mucegaiului. Este indicat să o speli o dată pe săptămână, iar după un an să o schimbi cu alta nouă.
Trebuie înlocuite la 2-3 luni, pentru că înăuntrul lor se dezvoltă mucegai, care este foarte periculos pentru copiii mici care se joacă cu ele în apă.
Stratul de teflon, deși pare intact după 2-3 ani, nu este tocmai sigur, din cauza micilor crăpături care nu sunt ușor vizibile cu ochiul liber. Tigăile de teflon folosite după acest interval devin periculoase, deoarece pot emana gaze sau substanțe toxice care sunt inhalate ori ingerate.
De fiecare data când îl folosești, bacteriile de pe gene se adună pe periuță. Experții recomandă să schimbi rimelul la fiecare 3 luni, pentru a preveni infecțiile oculare.
Poate fi folosit în siguranță timp de 1 an de la deschidere, dar asta depinde de condițiile de depozitare, de compoziția produsului, precum și de modul de aplicare. De regulă, fondul de ten trebuie aruncat la 6 luni de la deschidere, mai ales dacă folosești degetele sau bureței speciali pentru a-l aplica pe față.
Dacă se rup sau ies fire din ele, aruncă-le. Altfel riști să-ți agăți părul în ele și să se rupă.
Pot rezista până la 1 an de la deschidere. După aceea, își pierd proprietățile. Totuși, e posibil să se întâmple asta chiar mai devreme, mai ales dacă ții ambalajul deschis, la căldură sau în soare.
Aceste obiecte colcăie de bacterii și chiar mucegai. Bureții trebuie schimbați o dată pe săptămână.
Chiloții nu trebuie purtați mai mult de 1 an sau dacă prezintă urme de pete, sunt rupți sau au un miros urât. Firește, nu vorbim de purtarea continuă a acestora! Dacă și după spălare sunt pătați, aruncă-i direct la gunoi.
Da, și acestea au un termen de valabilitate, de regulă 3 ani, dar e de preferat să le folosești în termen de cel mult 2 ani. Dacă obișnuiești să ții aceste obiecte de igienă intimă pe raftul din baie, ține cont că umezeala este absorbită de materialele din care sunt confecționate, fiind astfel favorizată dezvoltarea bacteriilor și a mucegaiului.
Este indicat să o schimbi o dată la 2 ani, pentru că expunerea la temperaturi crescute poate cauza degradarea acesteia și contaminarea alimentelor cu particule de silicon.
Aceasta este destul de dificil de curățat și pot rămâne urme de alimente care favorizează dezvoltarea bacteriilor. De aceea este indicat să le dezinfectezi în apă fierbinte. De asemenea, lamele răzătoarei își pierd din eficiență pe parcursul timpului. E indicat să schimbi răzătoarea o dată la cel mult 3-4 ani.
Acesta trebuie schimbat la 1-2 săptămâni dacă îl folosești zilnic sau la 4-6 săptămâni dacă îl folosești ocazional, de 2-3 ori pe săptămână. Dacă folosești aparatul de ras cu lamele tocite, există riscul să te confrunți cu iritații, tăieturi sau foliculită (fire de păr crescute sub piele).