De ce se mănâncă pește de Buna Vestire, deși e post. Tradiții și obiceiuri de care să ții cont, pentru a fi sănătos tot anul

Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în calendarul creștin ortodox pe data de 25 martie.
  • Publicat:
De ce se mănâncă pește de Buna Vestire, deși e post. Tradiții și obiceiuri de care să ții cont, pentru a fi sănătos tot anul
De ce se mănâncă pește de Buna Vestire

An de an, pe data de 25 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire, momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a adus Fecioarei Maria vestea că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătoarea cu cruce roșie are loc în plin Post al Paștelui, dar Biserica acordă o dezlegare specială la pește. Dar care este motivul? 

De ce se mănâncă pește de Buna Vestire

În 2025, Buna Vestire, cunoscută popular și ca Blagoveștenia, cade într-o zi de marți, iar creștinii ortodocși au dezlegare la pește, cu toate că suntem în Postul Paștelui.

Peștele nu este ales întâmplător pentru această sărbătoare mare! În simbolistica creștină, acesta este asociat cu Hristos încă din primele secole ale creștinismului. Cuvântul grecesc „Ichthys” – pește – era folosit ca acronim pentru „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”.

De asemenea, în Noul Testament sunt numeroase momente în care peștele apare în context sacru – înmulțirea peștilor sau masa de după Înviere, când Iisus le cere ucenicilor pește fript și miere. Consumul de pește în ziua Bunei Vestiri este așadar o reiterare simbolică a comuniunii cu Hristos.

Conform tradiției, cei care mănâncă pește de Buna Vestire vor fi „vioi și sănătoși tot anul, precum peștele în apă”. Astfel, pe lângă semnificația religioasă, obiceiul a căpătat și o valoare de credință populară, adânc înrădăcinată în cultura românească.

Tradiții și obiceiuri pe 25 martie 2025

Un alt obicei este legat de primul cântat al cucului. Se crede că în această zi, cucul începe să cânte pentru prima dată în an. Tradiția spune că, dacă o persoană îl aude cântând, trebuie să numere de câte ori cântă pasărea. Dacă numărul este mare, înseamnă că persoana va avea o viață lungă. Dacă nu se aude cântecul cucului, nu este semn bun.

În unele zone ale țării, oamenii aprind focuri în curți și fac zgomote pentru a alunga spiritele rele și pentru a aduce noroc în gospodărie.

Nu se rostesc vorbe urâte

Pe 25 martie, oamenii nu se ceartă și nu rostesc vorbe urâte. Se spune că cine se ceartă în această zi va avea parte de conflicte și necazuri tot anul.

Tradiția populară interzice lucrul la câmp în această zi de sărbătoare, deoarece se crede că recoltele nu vor fi bogate și că păsările cerului vor distruge semănăturile.

Nu se împrumută bani din casă

O altă tradiție din bătrâni spune că de Buna Vestire nu se împrumută bani sau obiecte din casă. Datina arată că cine împrumută bani de Buna Vestire va avea probleme financiare în anul respectiv.

În această zi nu se pun ouă sub cloșcă. Se crede că, dacă se pun ouă la clocit în această zi, puii vor ieși cu două capete sau nu vor fi sănătoși.

Sursa foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News